Kafka!

Cum mergeam eu așa, liniștită, într-o zi, mă trage un polițist pe dreapta. Bună ziua! Agent 007, James Bond, actele dumneavoastră, vă rog.
Îi întind, zâmbind cum știu eu mai frumos, actele; nu mă știam cu musca pe căciulă: fusesem atentă la toate semnele, am oprit la Stop, lăsasem o bătrânică sperioasă să se bage în fața mea pentru că părea disperată să intre și ea în rândul lumii... Nu mai încălcasem vreo regulă de aproape un an...
Unde vă grăbiți așa, domnișoară?
Păi mă duc... unde am treabă, fac eu pe misterioasa. Am zis deja că eram nevinovată ca o brândușă, degeaba căuta nod în papură. Puteți să-mi spuneți de ce m-ați oprit? 
Domnișoară, de ce faceți asta? 
Ce, domnule Bond?
De ce vă grăbiți să vă măritați?
Păi mi-a venit și mie vremea, mă ceru omul meu, ce să zic? Că nu?
Vă grăbiți, domnișoară, vă spun eu că știu mai bine. Nu e bun pentru dumneavoastră, e american, americanii sunt idioți.
Eee, n-o avea el chiar cel mai ascuțit simț al umorului și mă ucide încet cu Sorry, Really și Funny-urile lui, dar nu e idiot. 
Ba da, e idiot că așa zic eu, iar dumneavoastră vă măritați cu el pentru viza de America.
Ăăăă, cum să vă zic, eu visez să mă pensionez în sudul Franței, nu în America. Nici măcar în vacanță nu mi-am propus să mă duc acolo.
Păi da, spre sudul Franței via Chicago.
Mă rog, n-am auzit să fie vreo rută spre Marseille cu escală la Chicago.
Faceți pe deșteapta, ca de obicei. Eu zic să vă mai gândiți, poate există alternative, poate puteți face o partidă mai bună.
Așa ca dumneavoastră?
Da, exact așa. Chiar dacă eu sunt puțin ocupat acum; dirijez traficul în viața altei domnișoare, dar mă eliberez imediat, nu trebuie decât să aveți răbdare.
Domnuuu' 007, dumneavoastră m-ați mai oprit în trafic. Ba mi-ați dat avertisment că nu-mi place la grătar, ba mi-ați luat puncte că dau ochii peste cap la glumele proaste ale prietenilor dumneavoastră, apoi iar mi-ați dat avertisment că am îndrăznit să va fac observație că paharul meu e gol de vreo jumătate de oră, apoi iar mi-ați luat puncte că nu voiam nuntă cu popi, ba chiar m-ați lăsat fără carnet că v-am părăsit chiar de ziua dumneavoastră. După ce am descoperit un cercel în baie și niște fire de păr care nu erau ale mele.  
Domnișoară, dumneavoastră credeți ce vedeți sau ce vă spun eu? Am dovezi că nu sunt vinovat pentru cercel și firele de păr...
Domnu' 007, eu cred că ne pierdem vremea. 
Eu cred că sunteți cea mai egoistă și cea mai răsfățată femeie.
Eu cred că sunteți cel mai obtuz bărbat.
Domnișoară, sunt în stare să mut munții, doar să-mi dați motive...
Domnule, lasă munții la locul lor că stau bine în peisaj. 
Domnișoară, nu vă cer decât să vă mai gândiți. Eu voi fi liber într-o zi și vă va părea rău.
Domnule, nu vă eliberați că nu găsiți colivie mai bună.
Poate mâine vă veți răzgândi.
Posibil, mâine e altă zi, dar azi e azi. Nu pun lucrurile pe hold, îmi place să le las să se întâmple, să mă bucur de ele, să învăț din ele dacă e ceva de învățat.
Domnișoară, nu înțelegeți nimic. Sunteți o scorpie și pentru asta am să vă suspend permisul.
Domnule 007, vă urez ca de Revelion să vă lovească dopul de la șampanie direct în frunte!

Atât mai vreau, doar un Crăciun cu Bubu

Nu-mi imaginez Crăciunul perfect altfel decât acasă, alături de cei pe care îi iubesc cel mai mult; nu-i numesc ca nu cumva, într-o enumerare aleatorie, vreunul din ei să se supere că Taz se află înaintea lui. Am coborât prima la cadouri, în pijamale și fără papuci, și am aruncat un ochi în câteva cutii, chiar dacă nu era numele meu pe ele. În mod evident, cele mai multe erau pentru Bubu, micuțul care nu mai e așa mic, dar tot cuminte și drăgălaș. Și-a desfăcut cadourile tacticos; hârtia de împachetat și cutiile i le-a aruncat lui Taz. Ia, cuțu!. Nu trecea la alt pachet până nu montam fiecare baterie, șurub, piuliță, antenă, omuleț, rămurică, sârmuliță, baionetă, beculeț, piesă, piesuță și ce-o mai fi fost.

Pe Bubu îl văd, din păcate, mai mult în fotografii și mi-era un pic teamă să nu fie copleșit de mulțimea de fețe noi și de gălăgia și agitația unei petreceri de Crăciun. În plus, n-am știut niciodată cum să mă joc cu băiețeii, mi-e frică de jocurile lor de când my precious mi-a spart unul din incisivi cu o macara și, ori de câte ori sunt în preajma vreunuia, sunt gata să fug imediat ce jucăriile încep să zboare, tablourile să cadă din cuiele lor, ușile dulapurilor și sertarele să fie închise și deschise până ies din balamale, decibelii să o ia razna și nervii să mă lase.

Cu Bubu am riscat mult: colecția mea de ursuleți de pluș a fost muniție, canapelele ziduri de apărare, stâlpii posturi de control, parchetul câmp de război, toate ungherele mai întunecate tranșee. Împușcată fiind, trebuia să cad artistic și apoi să zac moartă până venea el să mă îmbrățișeze sau să mă gâdile. Pe genunchi. Și cum râdeam toți de ne sufocam, cred că a rămas cu impresia că genunchii sunt foarte vulnerabili la gâdilat... Și-am tot murit așa câteva ore; pe de o parte abia așteptam să vină să-mi redea viața cu degețelele lui grăsuțe și moi, pe de alta, îi eram recunoscătoare pentru fiecare moment în care întârzia și-mi dădea răgaz să-mi recapăt suflul.

Am dormit amândoi ca doi bravi soldați, fiecare pe câmpul lui de luptă: el, somnul lui de copil iubit și fericit, eu, pe-al meu, regăsit.

Botez Claudia Andreea

Nu, nu, sunt tot în vacanță, telefonul stă tot pe silent și emailurile sunt tot necitite. 

Am luat doar o mică pauză de la cozonac și vin fiert, cât să-i pregătesc Claudiei Andreea lucrușoarele pentru botez.

Gata, înapoi la hibernat în bârlog castel până în 2015. 

Dragă Moșule, poți să vii

Despre cât de mult îmi place mie Crăciunul și cât sunt eu de fericită în perioada aceasta am tot scris și-o să mai scriu, mai ales că e primul an când sunt în grafic cu toate cele: listă de cadouri completă, brad brazi împodobiți, stoc de lumânări refăcut, moral bun, teanc de cărți pregătite pentru citit, programare făcută din timp la manichiură și la coafor, cozonaci comandați, frigider plin cu bunătăți de la Lidl. Mai am de tuns Tazul care arată ca un ursuleț polar, dar nu pot să zic că mă deranjează prea tare, ba dimpotrivă. Impune mai mult respect un urs, fie el și pui, decât un bișon tuns chilug, cu un pămătuf în vârful cozii.
Ce nu-mi place la Crăciun e că se taie brazii. Îmi vine să plâng când îi văd zăcând prin piețe sau în parcări de supermarket și îmi ajunge tensiunea brusc la 25 când aud Vreau să miroasă a brad în casă. Băăăi, și ca să-ți miroasă ție o săptămână casa a brad, tai un copac care a avut nevoie de 10 ani ca să crească  înalt și stufos? Nu-ți zic ce ți-aș face cu bradul ăla că sunt o doamnă, zic doar că ți-aș face.
Nu-mi plac nici fotografiile de pe facebook cu copii călare pe porci tăiați. Și nici cele cu cârnați și fleici sfârâind pe grătar. Dar să zicem că sunt subiectivă, vegetariană fiind.
Nu-mi plac nici cărucioarele acelea pline cu vârf în supermarket și mă uit cu mare interes să văd ce provizii își fac oamenii: 3 baxuri de hârtie igienică, tv cu ecran plat, 10 becuri, 20 de baterii AA, 2 m de salam de Sibiu, cd cu colinde.
Nu-mi plac nici cozile de la spălătoriile de la mașini, ai zice că primești amendă de nu sclipește tabla Tanței în soare.
Nu-mi plac istericii care claxonează la semafor. Bine, ăștia sunt isterici tot anul, dar acum nevricalele lor cer palme. Sau măcar un gând bun la adresa mamelor lor.
Nu-mi plac popii care-mi sună la poartă să mă boteze.
Nu-mi place generozitatea de conjunctură.
Nu-mi place zgomotul pocnitorilor.
Nu-mi plac sms-urile cu urări lungi și pompoase care includ obligatoriu mirosul de brad și de cozonac.
Nu-mi plac cei care țin să-ți spună că sărbătorile de Crăciun nu sunt despre cadouri, petreceri și mese aranjate frumos.
Și cel mai puțin îmi plac cei care petrec cu cineva, dar au în gând pe altcineva. Cu mine în frunte.

You better watch out

Nu mă omor după roșu 11 luni și jumătate pe an, dar în decembrie, mă apucă așa o febră cu unghii roșii, fuste roșii, șosete roșii, bentițe roșii, decorațiuni prin casă roșii, flori roșii, globulețe roșii, mere roșii, luminițe roșii, încât, un taur de-ar sta în preajma mea, ar turba sigur de furie.
Bine, oamenii mai vor, săracii, și mov, și argintiu, și alb, și mă conformez că na... Dar, dacă e să mă duc într-o vizită sau trebuie să fac un cadou, imediat mi se aprind beculețele cele ROȘII și-mi satisfac fanteziile. Și fanteziile mele trebuie să cuprindă neapărat crenguțe de brad, ceva dulce, o inimioară și-o bucată de hârtie veche.

 

În rest, abia aștept să ajung seara acasă, să-mi dau jos cele 265 de straturi de haine, să-mi torn un pahar de vin să sting luminile și să aprind lumânările. Orbecăim prin întuneric, ne speriem unul de altul prin casă, călcăm pe Taz, dar adie un romantism continuu. Și mai facem și economie la energia electrică. 

Nu știu de ce, dar cred că nu numai prin Fairyland se întâmplă lucruri magice că am observat și la alții manifestări din acestea emoționale extreme. De exemplu, la foștii mei iubiți. Cu care eu nu țin legătura din principiu. Unul mi-a scris într-o dimineață că îi e atât de dor de mine, încât mă roagă să-i spun cum se numește parfumul acela al meu care îi plăcea atît de mult, că ar vrea să i-l dăruiască nevestei de Crăciun. Am fost tentată să-i dau numele celui mai oribil parfum pe care îl găsesc la Sephora, dar nu m-a lăsat orgoliul: de ce să nu miros frumos chiar și-n fanteziile omului?! La urma urmei, și eu am amintiri frumoase cu trupul și pielea lui  el.

Altul m-a invitat la un pahar de vin. M-a derutat puțin că voia să am ținuta obligatorie cu ciorapi negri cu bandă adezivă... Bine, cred că eu l-am derutat mai întâi când i-am trimis o fotografie cu șampanie și tălpi goale. Și puțin din dedesubtul unei fuste roșii. Dar aveam o scuză, eu sărbătoream

alegerea lui Iohannis ca președinte, el era trist (cred că votase cu Ponta) și-am vrut să-l înveselesc.

Altul vrea să meargă s-o viziteze pe mama că-i e dor de ea. Cred că merg și eu cu el ca să mă ierte că i-am pierdut inelul de logodnă acum 14 ani jumate.

Magie să fie, habar n-aveam câtă pot duce!

Casa cu pisici

  

Iubitoare de câini de la facerea lumii încoace (în mod special de muțuței albi, flocoși, cu ochi negri și cu personalitate),  n-aș fi zis că m-aș putea topi de dragul unei ființe care-și uită blana pe oriunde se așază, care se plimbă pe masă printre pahare și farfurii cu nonșalanța cu care eu respir, care zgârie și mușcă, se ascunde prin sertarele cu lenjerie și face ordine în cele cu ciorapi, care e surdă complet când o strigi pe nume, dar deosebit de alertă când aude o pungă foșnind, care nu țopăie și nu face tumbe de bucurie că ai venit de la serviciu și care, după o călătorie de 3 săptămâni, atunci când intri pe ușă, nu-ți poate dedica decât o fărâmă de privire Ai venit? Bine. Hrănește-mă. 

 Kiki, Mitzi și Prințesa sunt exact așa. Toată seara m-au privit cu aerul că nu înțeleg cine mai e și asta și de ce tot deranjul cu lumânări, muzică și masa aranjată în sufragerie. 

Și toată seara și eu le-am privit fascinată de cât erau de de acolo, de potrivite cu culorile parchetului și-ale tapițeriei fotoliului, cu pernele brodate cu surate de-ale lor, cu lumina și cu aerul, cu discuțiile noastre toarse și cu gândurile ascunse în gropițele unor zâmbete mustăcite. 

Doar ce am intrat în casa cu pisici și m-am felicitat, în gând, pentru subțirimea rochiei alese căci vinul, focul din șemineu și alte  elemente termoregulatoare imposibil de menționat când știi că mama și fosta profă de franceză îți citesc blogul, mi-au topit E doar o cină-urile  cu care venisem înarmată...

Hello, December!

Doamne, ce-mi place perioada asta a anului și cât am așteptat-o: nopți lungi, dimineți cu somn atârnând pe gene, lumină de lumânări, miros de scorțișoară și de coajă de portocală, cuiburi de perne și pături de lână, timp pentru regăsiri și timp pentru iubiri, daruri necerute, nesperate și sfinți, și moși, și magi, și vâsc, pretexte pentru un sărut în plus, apăsat sau furat din altă poveste.

În decembrie respir adânc și sorb din cana de cafea gândindu-mă la ce-mi place și la ce contează. N-am un plan si nici nu mai cred că am nevoie de unul. Bineînțeles că voi aranja cea mai frumoasă masă de Crăciun, și voi coace cele mai delicioase prăjituri, și casa va sclipi de cele mai zânești decorațiuni, și voi împacheta cadourile în cea mai delicată hârtie.

Decembrie e momentul meu simplu de liniște. Ce îmi place să fac stă arhivat într-un dosar cu mii de fotografii, cei pe care îi iubesc mi se așază alături, cel pentru care cânt mă ține în brațe și cel care mă face să râd mi se cuibărește moale, alb și cald în poală.

Botez Diana Andreea

Ancuta, nasa, m-a vizitat intr-o seara, acum o luna si ceva. A venit cu flori si cu cadouri, pfoa, ce mi-a placut! Am vorbit vreo 4 ore. Deloc despre botez. Am mai facut o incercare peste cateva zile, la Chocolat, la o cafea. Nici dupa a doua intalnire nu stiam ce trebuie sa-i pregatesc pentru marele eveniment. 

Am zis ca poate suntem mai eficiente pe whatsapp. Ne-am scris despre iubiri secrete, diete, filme si rochii, filozofii de viata, copii, catei, vacante.

 Parca intre doua fraze mi-a scris fugitiv fa ce si cum vrei tu. 

Cu o zi inainte de botez, mi-a scris Zani, cum stam cu pregatirile pentru botez?

Aa, pai botezul tau nu e saptamana viitoare? ii raspund.

O pauza de cateva secunde din partea cuiva care are intotdeauna multe de scris poate insemna ceva rau. Mi-a fost frica sa nu faca vreun atac cerebral ca nu-i stiam prea bine istoricul medical asa ca m-am grabit sa tastez eu prima:

Nu lesina ca am totul sub control, voiam doar sa te bag putin in sperieti! 

Si-atunci a venit un suvoi de vorbe si ganduri bune din partea-i...