Slabă activitate pe blog din decembrie și până acum, dar nu e pentru că am lenevit, aș fi vrut eu...
Pe 5 mă pregăteam și eu ca toată lumea de Crăciun cu cadouri, coșuri, beteală, crengi de brad și alte podoabe, bașca botezurile care n-au încetat o clipă să se întâmple. În vânzoleala aceea, a apărut și o cerere pentru un dessert bar cu tematică hibernală și, ca toate cererile, necesita răspuns urgent. Am comandat macarons și acadele din marțipan la Armand, torturi și tarte la Mirela și biscuiți și brioșe la Cristina, ca de obicei. Armand și Mirela au răspuns prompt, Cristina mi-a comunicat că "nu prea are chef să facă". Am citit răspunsul ei, l-am recitit, m-am frecat la ochi, mi-am zis Asta e și am căutat soluții.
Ultima oară când am căutat soluții să acopăr lipsa de disponibilitate chef a partenerilor mei de business, am sfârșit prin a mă apuca eu însămi de lucrat o lumânare de botez deși n-aveam nici cea mai vagă idee de unde să o apuc. A ieșit atât de surprinzător de bine încât de atunci le fac singură pe toate. Și nu numai lumânări, ci tot ce ține de decor floral la evenimente festive.
Era un pic după prânz, iar eu aveam nevoie de dulciuri a doua zi. Singura soluție pe care o întrevedeam era să mă apuc să coc prăjituri. Nu eram chiar antitalent pe lângă aragaz, îmi cam ieșea tot ce mă apucam să fac, dar când era vorba de dulciuri, nu depășeam stadiul de clătite cu dulceață.
M-am pus pe studiat: am frunzărit zeci de bloguri și tot atâtea tutoriale pe You Tube până după miezul nopții și cred că am și visat râuri de icing de diferite consistențe, grămezi de poche-uri și duiuri de 1 și de 2, maldăre de tăvi și fuioare de hârtie de copt.
La 9 fără 1 minut AM zgâlțâiam ușile supermarketului: făină, zahăr pudră, esențe, praf de copt, unt, ouă, cacao, batoane de vanilie, fulgi de ciocolată. Apoi fuga după forme de biscuiți și de brioșe, fondant, pudră de meringue, coloranți.
Apoi acasă. Și dă-i și măsoară, frământă, și amestecă, și netezește, și decupează și coace tăvi de biscuiți fără număr, mi se părea mie. Și-apoi întinde în strat subțire, decupează, răsucește și lipește fondantul.
N-am idee cum am reușit să fac biscuiții aceia și buni, și cu aspect comercial, dar am reușit.
Odată mulțumit clientul, am evaluat pagubele: sertare burdușite cu produse de care cu o zi înainte nici măcar nu auzisem, gaură în portofel, cearcăne de 2 cm. Da, dar cum mirosea în casă! A vanilie și unt, a biscuite fraged și a miere... Tableta rămăsese conectată pe You Tube și Mozart repeta (a câta oară?) Mica serenadă...
De-atunci, am încins cuptorul aproape zilnic. Mai întâi pentru tarte, cele mai ușor de preparat. Apoi prăjituri cu foi. Apoi creme și mousse-uri. Apoi tort de morcovi și brioșe cu dovleac. Apoi cheese cake-uri și câte și mai câte.
Nu mă dau în vânt după cele colorate sintetic, nu le ornez decât cu ciocolată sau fructe.
Din cele câteva zeci de bloguri culinare pe care le am în Bookmarks, mai accesez acum doar câteva, Edith's Kitchen, Eat, Love and Be Happy și Cakes'n Buttons pentru fotografiile senzaționale. Icoana la care mă închin însă e Joy of Baking, slavă lui Stephanie Jaworski!
Deci dacă stăteam foarte prost cu timpul înainte, acum stau execrabil. Dar îmi ador sertarele cu comori dulci și aromate, șorțurile și mănușile roz și înflorate, căldura cuptorului și, mai ales, mirosul din casă.
Termin, de regulă, când casa doarme. Le scot la răcit pe terasă sau le așez frumos în cutii de tablă cu gândul să le fotografiez a doua zi, cu lumină bună, dar, fără excepție, găsesc torturile tăiate și biscuiții înjumătățiți. Mă mai enervez, dar n-am cum să mă supăr că dragostea trece și prin stomac.
