miercuri, 14 mai 2014

Happy, happy birthday to me

Trei zile și trei nopți am petrecut de ziua mea și tot de atâtea am avut nevoie ca să mă refac. 
Până la urmă n-am urcat pe acoperiș.
Am stat pe o plajă aproape pustie, locul pe care-l iubesc cel mai mult.
Când ni s-a făcut foame, am mâncat căpșuni și macarons.
Când ne era sete, beam șampanie.
Când ne era frig, ne culcam pe nisipul călduț. 
Și vorbeam.
Cel mai mult despre dragoste. 
Dragostea mea nu înțelege o iotă din ce povestesc eu aici și s-a convins că Google Translate poate fi periculos, mai ales când traduce "i-am făcut iubitului meu capul mare" cu "iubitul meu cu capul mare". Dragostea mea mi-a dăruit Scoția în august fără ca măcar să mă întrebe dacă o vreau. 
Și cât o voiam! 
Îl bănuiesc că e mai zân decât mine și că ghicește gânduri, 
ceea ce mi-ar prinde bine căci gândurile mele sunt pline de el și încă nu îndrăznesc să i-o spun.









Botez Victoria



Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...