marți, 16 februarie 2016

E anul schimbării mele. Part 1


Când trebuie să completez vreun formular, niciodată nu știu ce să scriu la rubrica Ocupație. Manager? Mă bușește râsul. Organizator de evenimente? Abia mă organizez pe mine, cum să am pretenția că îi organizez pe alții? Florist? Fac flori doar de doi ani și am învățat să le fac după ureche. Așa că scriu Visătoare, treaba lor ce cred cei care citesc blestemăția aia de formular.
Deși nu par, eu mă hrănesc cu vise, dar din acelea cele mai frumoase. Visez că se va inventa leacul împotriva cancerului, că nu vor mai muri copii de foame și că oamenii nu vor mai porni războaie, că Taz va trăi tot atât cât trăiesc oamenii, nu cât trăiesc câinii, că zbor în spațiu și că privesc pământul de acolo, de sus. 
Dar cel mai des visez că am curaj să tipăresc etichete cu Touched by a Fairy fără să mă mai întreb dacă sunt îndreptățită să mă laud cu asta. 

Tot ce știu despre flori am învățat singură din cărți comandate pe Amazon, din tutoriale pe site-urile de profil, de la cele câteva demonstrații ale unor floriști mai răsăriți, dar cel mai mult din practică, foarte multă practică. Luni întregi am învățat denumirile florilor, apoi le-am comandat ca să le pipăi, să le miros, să le simt, să mă joc cu ele în buchete și aranjamente pe care le luam acasă sau le dăruiam. Poate ar fi fost mai simplu să fac un curs, dar ori eram prea ocupată, ori n-aveam banii necesari, ori nu mi se părea că mi potrivește. Am amânat până n-a mai fost nevoie de noțiunile de bază; la un moment dat m-am trezit că știu despre forme, texturi, scheme de culori; mai târziu am devenit conștientă de echilibru, măsuri, dominanță, proporții, contrast, ritm și armonie. Parcă s-ar fi aflat tot timpul acolo, în mine, doar că nu le știam numele și definițiile. 

Nu te sfătuiesc să alegi drumul pe care l-am urmat eu: e anevoios și lung. E mai simplu să faci un curs de floristică la Atelierele Ilbah, la Sala Dalles, la Andeli, la City Flowers sau la Floristiq Art .

Eu cred că să fii florist nu e o meserie, e ceva ce simți și asta le spun tuturor celor care mă întreabă dacă li s-ar potrivi; și sunt mulți cei care mă întreabă. Și le mai spun să se pregătească să lucreze în frig (florile de seră au prostul obicei să prefere temperaturi cu care corpul omenesc nu este confortabil), să-și cresteze degetele și să strângă din dinți, să extragă spini te miri de unde, să culeagă frunze și petale din lenjeria intimă seara la duș, să lucreze și 48 de ore fără pauză, să-și întărească nervii pentru când găsesc hortensiile moarte și câte și mai câte. 

Dacă crezi că simți, de undeva tot trebuie să începi. Așa că, din preaplinul inimii mele momentan îndrăgostite, a răsărit o idee. Ce-ar fi ca cei care aveți porniri artistice să mă însoțiți la pregătirea evenimentelor? 
Puteți afla cum se curăță și cum se hidratează florile, cum se păstrează și cum se lucrează, care e ritmul și ordinea, cât e de solicitant și cât de mare e responsabilitatea. Puteți să învățați cum se realizează buchetele, lumânările, aranjamentele pe diferite suporturi, cocardele, brățările, ghirlandele, bilele suspendate, arcadele și, în general, tot ce ține de decorurile unui eveniment. 
Puteți să puneți întrebări... Nu puteți să puneți întrebări pentru că eu nu prea vorbesc când lucrez... În fine, e anul schimbării mele în bine, așa că puteți să puneți întrebări. Dar doar dacă nu sunteți genul care învață din mers, urmărind fiecare etapă și ținând pasul. 
Pregătiți-vă să vă treziți la 4 dimineata și să vă mai culcați după 16 ore. Pregătiți-vă pentru o zi de muncă fizică grea, nu pentru o șezătoare cu ceai și macarons. Și, mai ales, pregătiți-vă să vedeți cum ați transformat cu mâinile voastre un braț de flori într-un buchet înmiresmat și un restaurant banal  într-o sală de bal. 

Voi anunța când începe nebunia. Până atunci, joc de glezne. 

Botez Măriuca









luni, 15 februarie 2016

Valentine's Day


Hai c-am mai supraviețuit unui Valentine's Day iar glicemia e la cote normale.
Aaah, chestia asta mică și nebună pe care o numim dragoste, pe care o terfelim, o blestemăm și o alungăm azi iar mâine o preaslăvim, o invocăm și o vrem înapoi! Eu am fost certată cu ea atât de mulți ani încât și uitasem că există, darămite s-o recunosc. Cine știe de câte ori nu ne-om fi intersectat? Ei, să facă bine să fie mai evidentă și să le sară oamenilor drept în față, nu să-i ia pe ocolite. Să-i tragă de guler, să le bage degetele în ochi, să le pună piedică, să se facă remarcată, nu să bată cioc-cioc timid pe la porțile inimii și să zgribulească niște fluturi prin stomac că uite, de exemplu, eu nu mă prind și zic că e doar așaa, o emoție trecătoare.

De dragoste vorbim și cântăm toți, nu scapă unul. Gura lumii zice că nu iubești decât o dată în viață, că durează doar trei ani și că, dacă treci de primii 7, se poate spune că ai traz lozul cel mare. Și nu doar filozofii și artiștii o despică în patru, ci și oamenii de știință. Cică infidelitatea este genetică, dragostea și fericirea se simt cu tot corpul, majoritatea ne sărutăm înclinând capul spre dreapta, să te îndrăgostești este similar cu a avea OCD, 2/3 din americani cred în dragostea la prima vedere, relațiile sunt comparate cu cocaina căci amândouă stimulează producția de dopamină, cei care se căsătoresc au ADN-uri asemănătoare.

Eu am făcut flori și de Valentinul ăsta, deopotrivă pentru îndrăgostiți și dezîndrăgostiți cărora le era frică să se ducă acasă fără trandafirul roșu în dinți.
Și-am mai făcut flori pentru pop-up store-ul Cavalli Home-Collezioni. Vizitați-l dacă vreți să vedeți cele mai frumoase ceșcuțe din porțelan și să atingeți cele mai moi perne de mătase.
Și vitrina Elizei de la PlayBake by Eliza. Vizitați-o dacă vreți să mâncați cele mai bune prăjituri din București. Și de nu cumpărați nimic, ea tot vă dă la pachet un biscuite-doi.

Iar Alex mi-a scris cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care am primit-o vreodată: you're my favourite pain in the ass. Mda, cu specimenul ăsta plec eu într-o lună de miere de 9 săptămâni jumate...

Să vă jucați frumos unii cu alții până la anu', da?













joi, 4 februarie 2016

Nuntă albă

Tocmai mi-am dat seama că de o jumătate de oră vântur albumul unei mirese de ianuarie. 
Nu știu de ce la noi sunt atât de puține nunți iarna pentru că mie mi se pare tare romantic să-ți fluturi rochia lungă prin zăpadă. Normal că nu reziști mai mult de jumătate de oră în frig pentru photoshooting, de aceea vei avea nevoie de o capă călduroasă pe umeri sau un cardigan prețios, mănuși pufoase și un termos cu ceai fierbinte. Adrenalina inerentă în ziua nunții și entuziasmul de îndrăgostită vor fi pe post de sobă, deci de ce să nu stabilești data nunții pe 28 decembrie?
Am căutat și am găsit eu 11 motive pentru care să nu mai stai pe gânduri:

1. Ai ocazia să porți una din acele rochii grațioase cu mânecă din dantelă, cum a avut Kate Middleton.
2. Machiajul rămâne perfect (doar să nu-i treacă mirelui prin gând să te bulgărească cu prea mult zel) și coafura înghețată. 
3. Nu ți se bagă nimeni în cadru pentru că toți sunt acasă, la căldurică, deci ai tot parcul și zăpada virgină numai pentru tine 
4. N-ai nevoie de filtre sofisticate si nici de photoshop, zapada e cel mai bun reflectorizant.
5. Florile rămân băț cel puțin 3 zile.
6. Ai decor festiv și luminițe în copaci gratis și din belșug.
7. Pe principiul "de Crăciun să fim mai buni", mesenii vor fi mai darnici
8. Pentru că e vremea petrecerilor, lumea e mai dornică de distracție și mai dispusă să-și tocească pingelele pe ring
9. Sarmalele ies cele mai gustoase căci porcul e numa' bun de tăiat iar zaibărul s-a așezat și s-a limpezit. 
10. Sunt disponibile toate sălile de recepție pe care ți le-ai putea dori și de care nu te poți atinge în vârf de sezon, sunt liberi toți fotografii și DJ-ii buni și, în general, toți furnizorii au prețuri mai bune 
11. Ești sigură că nunta ta albă se va distinge între atâtea pasteluri, vintage-uri și marsale de peste an.







Touched by a fairy



Lădița de zestre a Evei




Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...