Ancuta, nasa, m-a vizitat intr-o seara, acum o luna si ceva. A venit cu flori si cu cadouri, pfoa, ce mi-a placut! Am vorbit vreo 4 ore. Deloc despre botez. Am mai facut o incercare peste cateva zile, la Chocolat, la o cafea. Nici dupa a doua intalnire nu stiam ce trebuie sa-i pregatesc pentru marele eveniment.
Am zis ca poate suntem mai eficiente pe whatsapp. Ne-am scris despre iubiri secrete, diete, filme si rochii, filozofii de viata, copii, catei, vacante.
Parca intre doua fraze mi-a scris fugitiv fa ce si cum vrei tu.
Cu o zi inainte de botez, mi-a scris Zani, cum stam cu pregatirile pentru botez?
Aa, pai botezul tau nu e saptamana viitoare? ii raspund.
O pauza de cateva secunde din partea cuiva care are intotdeauna multe de scris poate insemna ceva rau. Mi-a fost frica sa nu faca vreun atac cerebral ca nu-i stiam prea bine istoricul medical asa ca m-am grabit sa tastez eu prima:
Nu lesina ca am totul sub control, voiam doar sa te bag putin in sperieti!
Si-atunci a venit un suvoi de vorbe si ganduri bune din partea-i...
De pe un pat fitos de spital, caci ne tinem rangul chiar daca - la fel ca si prostia - costa (sa vezi cum e sa platesti rangul din prostie, dar asta e alta poveste pentru alta zi!) confirm, sustin si semnez tot ceea ce, emotionant si cald, ai declarat tu mai sus! Dar vreau sa completez ca pozele tale cele frumoase nu reusesc, totusi, sa redea bucuria mea si a parintilor, surpriza, incantarea, fericirea de-a dreptul, atunci cand am primit trusoul si cand am vazut lumanarica. Jur ca mica Diana s-a bucurat si ea, si promitem sa venim cu poze drept dovada. Insa eu, in calitatea mea de nasa, am batut din palme ca un copil mic, am facut zeci de poze (da, mai Zani, cu telefonul, stiu ca mi-ai spus ca nu au calitate dar e totusi un telefon performant, ti-am spus doar ca prostia se plateste scump!!!! :-)) am facut chiar si cateva piruete! Dar am inteles exact magia ta de Zana atunci cand nasul himself a zis "woaw, ia uite dom'ne, astea chiar sunt frumoase foc. Pfuuu, si ce detalii, n-as fi zis niciodata ca portocaliul da bine langa mov, foarte interesant...ce sa spun?!? Bravo, foarte talentata fata asta, sau zana asta, ce zici tu ca e acolo". Zani, crede-ma, daca ochiul lui de inginer a reusit sa distinga portocaliu si mov (lasa ca era frez si apropae fuxia dar repet, omul e inginer!) si a reusit sa verbalizeze ca ii place....
RăspundețiȘtergereIti multumesc, ti-am mai spus ca iti multumesc?! Iti multumeste si Diana, si nasul cel inginer, si parintii cei fericiti si mandri de fetita lor. A fost un eveniment superb, intim, de familie adevarata. Diana a fost un inger de copil, eu si tatal copilei am fost emotionati si plangaciosi, pina cand am facut si mama fetitei sa lacrimeze (e drept ca eu zic ca s-a bucurat ca a putut sa dea vina pe noi, si ea abia isi tinea emotiile in frau :-)), nasul a fost destoinic pina la capat. Iar florile tale frumoase, trusoul de zana mica, lumanarelele perfecte, si funditele, si soriceii catifelati, atinse de bagheta ta magica, or sa ne ramana mereu, in fotografii, in suflet si pe retina si pentru asta iti mai multumesc odata! Sa fi mandra Zana, faci oamenii fericiti si asta este un dar foarte mare. Pe mine m-ai facut fericita de prima data cand mi-au cazut ochii pe minunatiile pe care le faci, sunt ca un copil care a nimerit din superba intamplare in atelierul lui Mos Craciun! Si sunt mandra ca te cunosc, fericita ca m-ai ajutat sa nasesc, cu harul tau, cu talentul tau! Ce bine ca te-am intalnit, stiam eu ca daca am sa cred in zane, pina la urma am sa cunosc una de-adevaratelea!
O reverenta profunda, Zana, cu admiratie si dragoste!
Te pup, Anca zisa si Michael, zanele stiu de ce :-)
Of, Ancuta, m-ai emotionat atat de tare! De unde gasesti tu atatea vorbe bune, zi-mi si mie ca sa mi le introduc si eu in vocabular. :-) Ma bucur ca a iesit totul asa cum va doreati si meritati si abia astept sa vad pozele cu voi, cu bebe, cu lacrimile de bucurie si cu veselia aferenta. Fa-te repede bine si hai sa povestim. Te imbratisez cu drag si dor. <3
RăspundețiȘtergere