Există destul de mulți oameni în viața mea pe care i-am întâlnit întâi virtual, pe bloguri sau pe Facebook. Cu unii purtam discuții interesante, cu alții flirtam, unora le împărtășeam viziunea asupra vieții, cu alții comunicam intens, cu alții mă amuzam teribil, pe unii îmi plăcea să-i tachinez, pe cei mai mulți simpatizându-i, că altfel nu le-aș fi dat atenție decât o dată, de politețe.
Devirtualizarea venea firesc, când eu sau celălalt decideam că e momentul să bem o cafea.
Rareori s-a întâmplat ca imaginea sau personalitatea celuilalt să fie proiectate fals pe platformele unde ne-am întâlnit. Felul cum se exprimă, lucrurile despre care scrie, ce îl preocupă, ce-l
face să râdă, ce muzică ascultă și chiar cât de bună îi este ortografia sunt reperele, testul primar care (doar dacă îl trece) îi permite să privească și să atingă pielea de dincolo de banda adezivă a ciorapului (chill, nu urmează o povestire erotică, e doar o metaforă).
Nu s-a întâmplat niciodată să-mi displacă atât de profund realitatea încât să vreau să mă ridic în primele 5 minute după ce ne-am strâns mâna, dar s-a întâmplat ca acea cafea să rămână unică și irepetabilă. La fel cum s-a întâmplat și ca din vesperală să devină matinală, iar din ocazională să devină constantă, cel puțin pentru o vreme.
Nu sunt o mare cunoscătoare de oameni, încă mai sufăr de naivitatea aceea care mă împiedică să mă înham într-o relație, de orice fel ar fi ea, cu anumite rețineri și omit mereu că unii se pot înhăma la aceeași relație cu socoteli minuțioase, cu planuri pe termen scurt, mediu și lung.
Mi-am reamintit asta azi, când am primit în mesageria privată niște vorbe însoțite de niște emoticoane:
Buna,
Sper ca totul merge, intrucat iti vad munca pe blog.
Te-am contactat sa iti spun in scurt timp imi voi lansa propriul atelier. Am vrut sa auzi de la mine chestia asta si nu de pe vreo pagina de FB.
Daca esti curioasa sa vezi cum arata incearca www.neumplemșinoitimpulcucevacasănurâdălumeadenoicăsuntemșomere.ro
PS: nu ne critica prea mult caci suntem la inceput.
O zi buna sa ai!
Evident că am fost curioasă și-am zăbovit câteva minute pe site-ul pe care mi-l recomanda. Și ce să vezi?! amicul meu de la mihalca.ro și-a dibuit vocația artistică și, după câteva săptămâni petrecute prin atelierul zânei, crede că a descoperit cum se întinde untul pe pâine.
Ironia nu stă în faptul că de la software a trecut subit la prelucrarea prin înfundițare a dantelelor și a panglicilor din satin, exploatându-și la maxim latura feminină, ci în încăpățânarea cu care își târăște femeia iubită spre culmile succesului. E înduioșător, pe cuvânt, cum o împinge de la spate mereu și mereu căci efortul nu este minor, nu-i deloc mititică DT.
Cum adică de unde o știu eu pe DT când nimănui nu-i este dezvăluit secretul? Păi nu mi-a recomandat-o călduros prin ianuarie ca fiind ceea ce am eu nevoie la atelier, foarte creativă, îndemânatică și o prezență mai mult decât agreabilă? Nu m-a pistonat săptămâni întregi să o cunosc și să o pun la încercare? Am primit-o, de gura lui am primit-o. Mi-aduc aminte cum stătea pe scaun, dincolo de biroul meu, cu mâinile în poală și cu ochii plecați, râzând doar și nezicând mare lucru. Drăguță, nu zic că nu era. Destul de drăguță încât să-i fie tolerate minciunile și răutățile gratuite cu care ne înconjura zilnic, dar nu suficient încât să-i trecem cu vederea ipocrizia și disprețul cu care ajunsese să ne trateze în doar câteva săptămâni, astfel încât, pe la începutul verii, am invitat-o să-și reverse din preaplinul farmecului ei în altă parte. Ba mai mult, i-am urat chiar și succes.
Lucru pe care l-a luat în serios din vreme ce,
iată, nu-i așa, a devenit artista atelierului pe care îl va deschide amicul nostru.
Râdem, glumim și
facem aroganțe, dar adevărul este că am fost prevenită că asta se va întâmpla și că cei doi, Bonnie and Clyde, aveau o agendă: Clyde a parfumat-o, i-a făcut codițe și i-a spus să stea pe silent cât poate ea de mult pentru ca Bonnie să-și însușească tehnicile de lucru și să adune pe o listă furnizorii materialelor pe care le foloseam.
Am acceptat evidența și mi-am asumat riscurile pentru că nu cred în succesul lor. Și nu neapărat din cauza lipsei de talent, creativitate, originalitate sau experiență, ci pentru că nu există pasiune. Iar pasiunea nu se împinge de la spate, oricât de mare și de oarbă ar fi dragostea.
Concluzia e că, uneori, relațiile e bine să rămână virtuale, pufoase, mătăsoase, pure și nedezvirginate de obscena realitate.
Și anunț oficial că
