Încă de la început, am să rog eventualul stimat cititor să încerce să se abțină de la a lua în derâdere autointitularea, pe blogul meu sunt zână cand vreau, cât vreau, pentru cine vreau.
Nu m-am născut zână, am devenit cu timpul, trecând frumos și ușor prin toate fazele întregului proces: copilul mai mic, firav și răsfățat, adolescentă curioasă, tânără pretențioasă și măritată, femeie divorțată și curajoasă, zână prețioasă pentru care doar lumea întreagă pusă la picioare e de ajuns.
350 de zile pe an am impresia că eu sunt Soarele și totul se învârtește în jurul meu, dar nici în celelalte 15 rămase nu o duc prea rău. Am tendința să fac excese: râd mult, muncesc mult, cheltuiesc mult, vorbesc mult. Când vreau ceva, vreau acum, pe loc. Mai târziu îmi pierd interesul.
Mănânc puțin, niciodată direct din frigider sau din oală, ci din farfuria așezată regulamentar lângă tacâmuri și șervet.
Dorm la fel de puțin, dar bine; singurul meu coșmar este că sunt scoasă la tablă la matematică și nu știu rezolvarea problemei.
Nu urăsc și nu critic persoane, ci atitudinile și alegerile lor și doar atunci când acestea mă afectează în mod direct. E alegerea ta să fii supraponderal(ă), dar nu-mi ocupa jumătate din loc în avion cu grăsimile care ți se revarsă peste cotieră. Nici eu nu mă parfumez în exces când călătoresc pentru că e posibil ca tu să nu agreezi esterii de Cerruti pe care eu îi ador.
Nu simt că rostul meu pe lume este să fac o casă, să plantez un copac și să fac un copil. Eu trebuie să caut și să aflu răspunsuri, să descopăr și să iubesc oameni, să văd minunile lumii, să fac orice, oricând îmi trece prin cap și să aflu dacă eu aș fi în stare să pun cuiva lumea la picioare...
