vineri, 28 decembrie 2012

Visuri la borcan



Eeexact! Fiecare rulou din ăsta pastelat are câte un vis, un plan, o dorință. Sunt multe și le-am scris dintr-o suflare, n-am avut nevoie să mă gândesc că m-am gândit la ele tot anul: uite-așa le-am dus și-ntors, le-am perpelit, le-am înghesuit și le-am scos iar la lumină.
Deci eu aș vrea ca în 2013 să se întâmple astfel:

Să mă mut în Franța.
Să îmi iau un Mini Cooper. Roșu.
Să merg în vacanță în Cuba.
Să văd Fairy's Corner pe fațada unei clădiri și să aud un clopoțel sunând la canatul unei uși grele de lemn.
Să învăț să prepar macarons cu mânuțele mele.
Să se recupereze complet dragul de Taz, actualmente cuțu șchiop.
Să învăț denumirile tuturor florilor, ierburilor, crengilor, bobițelor și frunzelor cu care lucrez.
Să nu mai văd pe Facebook poze cu unghii false și pictate.
Să intru în posesia magnetului de frigider adus tocmai din India.
Să aflu ce naiba vor bărbații și care e rolul lor în Univers.
Să înlocuiesc toate becurile arse la atelier, la birou și acasă.
Să ajung în Țara Oașului.
Să nu mai lucrez 16 ore pe zi, șapte zile din șapte.
Să repar ușa cuptorului cu microunde, actualmente imposibil de deschis fără aportul lucrului mecanic efectuat de o lingură de lemn (habar n-am fizică, dacă am scris prostii, să-mi fie iertat păcatul).
Să petrec mai mult timp cu Bubu.
Să pictez.
Să nu mai dau banii pe abonamente la sala de sport sau saloane de întreținere/înfrumusețare că oricum nu mă duc niciodată.
Să schimb cauciucurile de iarnă cu cele de vară când o veni vremea lor.
Să ajung să văd marea ori de câte ori mi se face dor de ea.
Să nu mai dezamăgesc pe nimeni.
Să nu mai mănânc chipsuri de cartofi și să nu mai beau Pepsi decât o dată la două săptămâni.
Să nu mai țip la Sammy "ca o isterică".
Să beau mai multe cafele cu sor'mea.
Să găsesc răbdarea de a intra în mai mult de trei magazine când fac shopping și să renunț la obiceiul de a nu proba hainele pe care le cumpăr.
Să o vizitez mai des pe bunica.
Să mă caut la un doctor și să rezolv problema cu spatele care mă doare de mor.
Să-i găsesc un loc televizorului cât peretele că tare mă încurcă în living.
Să respect cu sfințenie agenda zilnică.
Să-l dresez pe Taz să-mi aducă telefonul de pe unde îl las.
Să o conving pe mama că nu trebuie să calce sau să facă mâncare atunci când vine pe la mine.
Să îl conving pe papá să vină pe la mine.
Să se sisteze lucrul la hidoșenia aia de catedrală a neamului prost.
Să fac un curs de tehnică fotografică.
Să învăț să deleg și să nu mai fiu disperată să controlez totul.
Să beau 14 cafele, să mănânc 35 de kunefe, să mă uit 7 nopți la luminițele Bosforului și să prind bazinele din Pamukale pline cu apă.
Să mă doară și mai puțin în cot de gura lumii.
Să vină vara mai repede și iarna deloc.
Să nu mă facă Antonescu, Ponta & Co refugiată politic.

Așa să-mi ajute Gandalf sau Matrix, care din ei o fi pe recepție.


miercuri, 26 decembrie 2012

Și a fost Crăciunul...

Ce-mi plac mie cei care îmi atrag atenția superior că eu n-ar trebui să sărbătoresc Crăciunul, dat fiind că nu le am deloc cu cele sfinte. Pesemne, în mintea lor, eu mă deplasez călare pe mătură sau mă zvârcolesc în chinuri și mi se înroșesc ochii atunci când intru în vreo biserică...
Ei bine, n-oi fi fost eu pătrunsă de fiorii divinității, dar am împodobit castelul cum m-am priceput mai bine în singura jumătate de zi pe care am avut-o la dispoziție, mi-am umplut frigiderul cu bunătăți și dulapul cu dulciuri, am copt pâine cu mac, am comandat cozonac cu multă nucă și cacao, l-am mâncat încă de pe 24, am stat cu toți oamenii care mi-s dragi, am împachetat cadouri (sor'mea m-a bombănit că le împachetez prea artistic), am despachetat cadouri (cu satisfacția că au fost surprinzător de multe și de frumoase, în ciuda celor două voci care mi-au repetat sistematic că sunt rea și afurisită și că nu prea merit nimic din ce mi se întâmplă bun), am mâncat mult, am acumulat deja unul din cele două kilograme cu care mă pricopsesc în fiecare vacanță de iarnă,  am băut și m-am veselit trei zile și trei nopți și nu s-a lăsat cu nicio durere de cap, am ales cu bucurie să fiu mai mult gazdă decât musafir, am redescoperit deliciul de a sta ore-n șir pe canapea cu Taz lipit de mine și-am savurat liniștea care venea dinspre telefonul de serviciu.
Așadar, am sau nu dreptul, eu m-am bucurat tare mult de astea câteva zile de vis, pe care le anticipam de la jumătatea lunii noiembrie și care au avut un singur mare neajuns: au trecut rapid.
Că așa trec toate întâmplările frumoase, doar  ca să facă loc altora și mai frumoase.








marți, 11 decembrie 2012

Noel Noel II

Mi-am amintit aseară cum, în copilărie, pe vremea asta, trepidam și îi cicăleam pe ai mei cu întrebarea Dar când facem bradul? Dar când facem bradul? și nu scăpau de mine decât dacă scoteau din cutii globulețele cu sclipici, beteala, steluțele din styrofoam și instalațiile cu becuri colorate.
În fiecare an trebuia să promit că nu voi mânca într-o singură zi toate bomboanele, portocalele, curmalele, smochinele și celelalte delicatese ale lui Ceaușescu procurate cu mare greutate de papá.
Păi ce? Puteam să mă gândesc la altceva decât la ele? Nu mai aveam somn, nu mai aveam liniște, îmi ardea gâtul de poftă și simțeam cum mor încet dacă nu gust una. Și una devenea două, două deveneau trei și brăduțul nostru chelea încet dar sigur...
Când am mai crescut, m-am deșteptat: mâncam bomboanele și lăsam staniolul atârnând. Începeam cu partea din spate, mai puțin expusă, ajungeam în jumătate de zi în partea din față și apoi stăteam cu inima cât un purice ca nu cumva să i se facă lui papá poftă de ceva dulce...
Aseară am simțit iar furnicături în mâini și-am meșterit la brăduțul din atelier. Neconvențional, așa cum îmi place. Bomboane de pom nu mai mănânc de mult, curmalele și smochinele au prea mult zahăr, portocalele sunt doar pentru freshul de dimineață.
Măcar bucuria de a vedea podoabele scânteind în lumină a rămas intactă: beculețele au stat aprinse toată noaptea.
 



luni, 10 decembrie 2012

Noel Noel

Cu toate gândurile și visurile spre viitorul luminos când voi sărbători Crăciunul graseind elegant, să începem să decorăm castelul. 
Mai întâi poarta, cu o coroniță care sper să nu dispară ca cea de anul trecut...

marți, 4 decembrie 2012

Atelier de Crăciun

Bun moment și-a mai găsit asistentul Taz să mă lase să fac singură toată treaba la atelier. 
Nu, nu e în vacanță la ski, doar că și-a măsurat forțele cu o mașină și de o săptămână își linge lăbuța fracturată în cel mai rău mod posibil: din articulație. Fixată cu tijă. Văleu!
Deci nu se mai poate spune că pune osul la muncă, așa că singura lui responsabilitate e să dirijeze din scaunul de CEO pregătirile pentru workshopul de Crăciun.  
13, 14 și 15 decembrie la Bistro High Life în Piața Victoriei. 
De la orele 18 30 fix și până când vrem noi.
Punem pe masă ceai cald (c-am auzit că e iarnă afară) și prăjituri de casă.
Bașca minunății cu care să ne decorăm castelele.
Cele mai multe sunt lucrate în atelierul zânei. 
Altele sunt aduse de peste mări și țări. 
Restul sunt autohtone, dar atent selectate: doar ce e mai bun și mai frumos.
























Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...