Adela, romantică până peste poate, care, de când o știu, își dorește ca iubitul ei să o aștepte cu un pat plin de petale de trandafiri pe
care să o trântească pasional, după ce, eventual, i-a pregătit o cină cu lumină
de lumânări și pahare de cristal, pline cu vin chihlimbariu. Se visează
îmbrățișată din spate și sărutată pe gât în timp ce mâini mari îi frământă
pielea și mătasea cămășii de noapte… Păr ciufulit, ochi strălucind, buze
fremătând, palme unite și degete împletite, două trupuri contorsionate în
anticiparea unui orgasm multiplu printre petalele roșii de trandafir, presărate
în așternuturile care ah! ce povești de amor nebun ar putea ele să spună! Muzică
în surdină și trosnet de lemne arse în șemineu, limbi de lumină galbenă și
oranj reflectate pe pereți și pe trupuri, gemete de pasiune și vorbe
deșucheate, șoptite în golul dintre ureche și păr, piele frământată și fierbinte,
hormoni nărăvași care așază un văl pe ochi de nu mai vezi nici chelia, nici cea
de-a doua burtă, nici lenjeria nouă de dantelă, nici când copilul pătrunde în
dormitor ca să vadă ce-i face tati lui mami de icnește așa.
Adela își trăiește jumătate din viață visând la iubire,
vorbind de iubire, analizând iubirea pe toate fețele, până când îmi pierd
răbdarea și îi explic eu cum stă, de fapt, treaba cu iubirea.
Trăiam un început de idilă cu un tip romantic, care mă
copleșea cu trandafiri roșii scoși din mâneca sacoului, cu invitații la cine în
separeuri atât de prost luminate încât mi-era și frică să duc furculița la gură
ca nu cumva să nimeresc în ochi. Nu era zi în care să nu-mi descrie visul lui
de a sta amândoi într-o cadă plină cu petale de trandafir, înconjurați de
lumânări și, cu cât mă străduiam să îi amintesc că nici el, nici eu nu aveam
dimensiunile potrivite ca să organizăm cu succes o întâlnire într-o cadă de
baie de bloc, cu atât devenea mai ardentă dorința lui de a ne desfăta corpurile
printre petale de trandafiri.
Și pentru că deja eram eu însămi îngrijorată de
insensibilitatea mea la mesajele lui cu multe inimioare, într-o zi am cedat. Dar vezi că fac duș înainte, nu pregăti baia,
îi zic, știind că abia îmi întinsesem părul. Gândește-te la altceva!
M-am parfumat, mi-am pus ciorapii cu o bandă de dantelă care
se oprea exact la jumătatea coapsei, pantofi cu toc, o rochie roz antic/nude,
niciodată nu am fost capabilă să-i identific nuanța.
Cu părul perfect întins, cum spuneam, cu smokey eyes,
cremuită, cu parfum prin locuri care speram să nu rămână neatinse, nemirosite,
nesărutate, cu inima bătând tare a îndrăgostită și cu o sticlă de vin în poșetă
am împins, la ceas de seară, în ușa castelului.
Prințul meu nu îmi înșelase așteptările, toate luminile erau
stinse, însă zeci de lumânări mici pâlpâiau prin toate colțurile. O săgeată din
petale de trandafir în mijlocul holului mă îndruma spre iubirea absolută. Am
pășit diafan peste petale și printre lumânări până în fața unei uși închise, o
înving apăsând pe clanță, ajung în sufragerie unde o altă săgeată din petale și
alte zeci de luminițe jucăușe mă fac să mă întreb oare câte camere are
apartamentul. Urmez săgeata din petale,
ajung la o altă ușă închisă, vai, câte obstacole în calea iubirii mele! Apăs pe
clanță arzând de dor de iubitul aflat dincolo de toate ușile și porțile acelea
ferecate și rămân cu clanța în mână. Un băga-mi-aș
Ah! îmi scapă din piept și rămân împietrită de neputința-mi, în timp ce prințul
se autosesizează de dincolo și-mi deschide. Clanța
asta e stricată de când am cumpărat apartamentul; mereu zic s-o repar.
Prințul meu îmi vorbea și mă ducea de mână pe un alt hol
presărat cu o altă săgeată din petale, iar eu nici că nu mă întrebam dacă înțelesesem
bine când îmi spusese că avea apartamentul de mai bine de 3 ani. Tocurile pantofilor
aveau cel puțin 1 cm în plus de petale, deci încă o săgeată dacă mai era după următoarea
ușă m-ar fi împiedicat să mai merg, iar prințul meu ar fi trebuit să mă poarte
pe bra… Au! Stai! Ce s-a întâmplat? De ce
sunt cu picioarele-n sus și cu capul în jos? Prințul meu îmi ghicise gândul
și mă purta pe brațe înainte chiar să-l termin de gândit. Zbang! cu umărul
drept într-un perete, zbang! și cu piciorul în altul; nu mai eram doar ușor confuză,
ci și vânătă când am trecut de ultima ușă, unde da, era dormitorul.
Wow! Toate lumânările de la Ikea erau pe podea iar pe pat toate
petalele tuturor trandafirilor din Kenya și Africa de Sud; când m-a așezat lin
cam cum așază piloții de la Olympic avioanele pe pistă la aterizare, ne-am
cufundat amândoi într-o mare de roșu și de pasiune din care ne-am mai ridicat
peste vreo jumătate de oră. Cred. Sau poate doar îl flatez.
Pe când încă mai respiram grăbit, m-am dat jos din patul de
trandafiri ca să-mi recuperez rochia roz antic/nude mototolită pe jos și, amețită
de iubire cum eram, doar o jumătate de pas am făcut necontrolat: 2 spre 5
lumânări au căzut și toată ceara s-a scurs pe parchet și pe rochia mea,
dându-mi ocazia să scap un nou băga-mi-aș ah!, moment în care s-a
aprins lumina de bec din tavan.
Becurile din tavan sunt moartea pasiunii, dom’le.
Aveam pe mine doar ciorapii și pantofii cu
petale înfipte în tocuri, chestii lipicioase, mucilaginoase, colorate incert prin
păr, prin urechi și cine mai știe pe unde. Pe față și pe corp eram pătată cu
sevă grena, model camuflaj. Cearșafurile iubirii noastre, albe cu doar jumătate
de oră în urmă, erau brăzdate de dungi vineții care păreau că vor învinge și
cea mai sofisticată formulă de Vanish. Mirosea a fum de lumânare nestinsă
complet și, sensibilă cum mi-s, mă luase așa un astupuș și tușeam violent de
săreau petale de trandafir din mine.
A băut singur vinul pe care îl adusesem; eu am plecat în
miez de noapte cu tot cu rochia mea roz antic/nude plină de ceară și cu petale
agățate de tocurile pantofilor.
După alți câțiva trandafiri roșii lăsați pe pernă dimineața
și vreo 46 375 de mesaje cu inimioare, am tras linie și am decis că romantismul
nu e pentru mine.
Mai vorbim din când în când, ne mai urăm una, alta, ne mai
dăm câte un like pe facebook (niciodată inimioară!). Într-o zi am să-l întreb
dacă a reparat clanța.
