Bravo, ai stil!

Într-o zi, o prietenă m-a rugat să o ajut cu pregătirea unei mese "nu pretențioasă, dar mai festivă, așaa" pentru câteva colege de la noul serviciu, printre care și noua șefă. Ăăă, sigur! Mă gândeam că vrea să-i împrumut ceva din recuzita mea pentru evenimente sau farfuriile de la 1900. Sau că vrea niște aranjamente florale mai voluminoase. Nu, iubita, vreau să fie cam ca atunci când am venit noi la tine să mâncăm supă de dovleac. (M-a pus naiba să mă uit la o emisiune cu Nigella și iar mi s-a năzărit că sunt cel puțin masterchef, așa că m-am apucat să fac supă de dovleac. Și am făcut. O oală, cea mai mare din modesta mea bucătărie. Bună a fost, drept spun, doar că, după ce am mâncat trei porții și supa nu părea să scadă din oală, m-am panicat. Eu mâncare nu arunc, deci ceva trebuia făcut urgent, așa că am întrebat pe grup cui îi e poftă de ceva bun la drum de seară. Long story short, m-am trezit cu trei femei la poartă și așa, nu numai că am dovedit supa, dar am rezolvat și problemele lumii și am făcut și planuri, de care nu ne vom ține niciodată, ca de obicei, pentru vacanța de iarnă).

Aham, deci despre acea seară e vorba, îi zic luminată. Și eu cu ce pot să te ajut? Să-ți fac supa de dovleac?! 
Nuuu, tu să aranjezi masa.  
Sssigur, i-am zis ușor nesigură. Că nu înțelegeam de ce are nevoie de mine ca să pună o față de masă, farfurii, tacâmuri, șervețele și pahare.
Super, mulțumesc. Când mi le aduci?
Ce să-ți aduc?
Păi fața de masă, farfuriile... Tacâmuri am.
Fata babei, tu vrei ca eu să aduc veselă, pahare, tacâmuri și toate alea la tine? De ce nu le folosim pe ale tale?
Păi eu nu am două farfurii la fel. Să dea dracii în ele dacă știu de ce am numai farfurii din astea desperecheate, că eu nu mă duc la pomeni...

Mă și vedeam cu cutii și sacoșe zdrăngănind în mașină. Dar e un zgomot atât de familiar; în portbagajul meu există în permanență vase, saci de plastic, foarfeci, sârme, crengi și frunze.
După ce ne-am uitat pe pozele din seara cu supa ca să facem un inventar al dotărilor din bucătăria ei și mai minimală decât a mea și nu am reușit să bifăm decât tirbușon, tacâmuri, pahare de vin roșu, tirbușon, o orhidee fără flori și tirbușon, am decis că e mai cost efficient să o scot la Ikea, să scăpăm amândouă de coșmaruri: al meu că începe cumva să-i placă să fie amfitrioană și mă pune, naibii, să car săptămânal văsăraie în Drumul Taberei, al ei că va muri cu farfuriile desperecheate cu floricele albastre și roz.
Am întrebat-o câți firfirei are pe card și haida, haida printre rafturi, eu puneam în coș, ea se uita pe poze și mă atenționa: dar sticluțele alea minuscule? Dar lingurițicile alea de cafea? Ei, lingurițici și inele pentru șervet din argint n-am găsit la Ikea, i-am promis că i le împrumut pe ale mele ca să scap de nebună că voia să mergem prin anticariate a doua zi...

Vine ziua cinei speciale, mergem în parc să adunăm frunze și să furăm găsim câteva crenguțe de symphoricarpos (Zi-mi, fată, denumirea populară că dacă mă întreabă alea... La naiba, n-o știu: Pisi, zi-le-o pe asta științifică, îți garantez eu că punctezi bine la șefa), o pun să calce fața de masă (Să dea dracii în ăia care au împăturit-o în halul ăsta!), tragem masa în mijlocul sufrageriei, punem scaunele de jur împrejur, farfurii, tacâmuri, șervete (Băi, Zânette, ce tare ești cu combinația asta de turcoaz și maro!), așezăm orhideea în centru, nuci, alune și ghinde într-un borcan (Auzi? Strânge bine capacul să nu se apuce alea să-mi mănânce nucile și alunele!), place carduri scrise manual, lumănări.

 Perfect! După ce mâncăm, o să ne uităm la "Bravo, ai stil!", deci ne mutăm cu cafelele și prăjiturile la televizor. Hai să aranjăm și măsuța asta. 
Hai! Eu îmi luasem deja avânt, mai aveam puțin și îi redecoram și dormitorul, dar mi-am adus aminte că e seară de fete. Zahăr, cești, farfuriuțe, lumânări, șervete, lingurițe de argint, borcan cu nuci, prăjituri de la Eliza, frunze, symphoricarpos, exact cum văzuse ea la mine în seara cu supa de dovleac. Doar că pe turcoaz, nu pe fucsia.

Mmuo, mmuo, mulțumesc mult, hai să te pup, te iubesc! Bine, pa, vorbim mâine.
A doua zi, înainte de prânz, sună a mea. O simțeam cum rânjește satisfăcută:
Zânette, le-am dat pe spate, să dea dracii în ele! Capra aia de șefă-mea își făcea selfiuri și le posta pe facebook să le vadă exul și să crape de ciudă... Și ăla îi dădea like cu inimioare. Bia stătea țeapănă la masă cu șervetul pe coapse și doar cu antebrațul pe masă cum a văzut ea în Downton Abbey. Cred că o doare spatele azi de moare, hahahaha. Larisa m-a întrebat dacă orhideea e de plastic! Mvai, dar cum să fie de plastic?! Toate sunt naturale, și simfo..., simfoca..., simforicaprostu' ăsta...

Eu guițam de râs la capătul celălalt al firului și al orașului și mă băteam cu palmele pe coapse, are fata asta un fel de a vorbi mult, repede și un pic bolovănos, presărat cu niște stereotipii verbale delicioase. Vede multe seriale pe net, toate sunt favoritele ei, nu doarme nopțile și-și ia liber când apare vreo nouă serie.  
Dar chiar ne-am distrat, să știi, la 4 dimineața au plecat tâmpitele și făceau o gălăgie la lift! Eu eram epuizată: toată seara am stat cu ochii pe lingurițele tale de argint să nu dispară, Doamne feri, vreuna. Băi, zânette, să dea dracii, ce înseamnă să ai stil!