Crăciunul e sărbătoarea mea favorită și îl aștept cu chiar mai multă nerăbdare decât aștept coletele cu pantofi de la Pantofini, dar mi se pare că e prea devreme să încep să-l petrec, mai ales când toamna mai are destule să-mi mai arate și să-mi mai dăruiască.
Sigur că așa e bine pentru "business", sigur că sezonul de nunți s-a terminat și trebuie să trecem urgent la următoarea activitate care ne aduce banii de chirii, salarii și impozite. Sigur că voi pregăti și anul acesta decorațiunile cele mai frumoase, sigur că vom avea și workshop, sigur că voi lucra chiar și în Ajun bombănindu-i pe întârziați.
Dar deocamdată îmi iau un răgaz.
Pentru că nu m-am săturat încă de lumina aurie de la apus, de ceața înecăcioasă de dimineață sau de ploile care spală toate cele întâmplate peste vară.
Nu m-am săturat nici să merg la ai mei și să mă trezesc în zgomot de frunze greblate de papa și în miros de plăcintă cu dovleac meșterită de mami.
Mai vreau încă să mă zgribulesc pe leagănul din grădină, acum fără pernele moi, cu Taz în poală, cu Marillion în căști și cu soarele călâi pe umeri.
Și mai vreau încă să-mi sun omul care mi-e drag și să-l invit să dăm cu piciorul în frunze prin parc.
Și încă n-am găsit conul de brad perfect. În târna de la bunica am strâns câteva sute, dar tot mă întorc cu buzunarele burdușite de conuri mai altfel, mai frumoase, mai maro decât cele adunate deja.
E încă noiembrie, dulce noiembrie, și vreau să-l mai rețin. Poate nemaisărind etapele și nemaigrăbindu-mă să anticipez, timpul nu va mai zbura ca un supersonic nebun, ci va plana lin, făcând tot ce știe el să facă, dar măcar nu atât de dureros de sesizabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu