Ziua 234. AMR 131

Exista si la noi persoane din acelea care se oferă contra cost, evident, să fie sac de box pentru alte persoane excesiv de nervoase și de stresate? Am văzut acum câțiva ani pe la știri, se întâmpla în China... Eu cred că ar fi o afacere profitabilă, aud deseori în jurul meu: "Îmi vin să bat pe cineva!", ca să nu mai zic că eu am fost campioană azi la rostit această frază. N-am bumbăcit pe nimeni, dar am fost ca leul în cușcă. Îmi simțeam nările evazate, fruntea gata să explodeze, capul cât o baniță și aș fi fost în stare să mă bag cu capul într-o butelie de oxigen numai să simt că intră aer în plămâni. Eram în sevraj, am renunțat să mai trag pe nas. Olynth. Dar ce credeați? :-)
Să tot fie vreo 7 ani de când sunt dependentă de xylometazolina din sticluță. Ieri seară mi-am zis: "E sticluța asta de 6 cm mai puternică decât mine??? "
Sunt Zâna Bună Rău și am 24 de ore de când nu am mai pulverizat Olynth în nas.

Ziua 233. Amr 132.

Dialog între mamă și fiică sau soacră și noră, într-o curte undeva în Berceni:
Mama/soacra- Iar vrei cafea? Da' a câta e?
Fiica/nora-Vezi-ți de treabă și lasă-mă în pace, beau cât vreau io!
Mama/soacra-Numai curvele beau trei cafele pe zi!

Carevasăzică așa: muritorii de rând beau o cafea pe zi, zânele două, curvele trei.
Sunt în mare încurcătură, eram sigură că nu mi se întâmplă nimic dacă măresc doza zilnică...

Ziua 232. AMR 133

Ce mai veselie pe mine când Oana a venit cu ideea să ieșim la iarbă verde cu cățeii! Nu, nu în pădurea de la Băneasa că sunt mulți maidanezi...știu unde să mergem: în pădure la Corbeanca! zic eu, să nu rămân mai prejos când e vorba de idei bune...
Am încărcat potăile Bono și Taz în Mercedesul ei nou și curat ca o mașină de corporatist și am plecat cântând pe DN1, cu 80/oră, nu cumva să ne ia amețeala din cauza vitezei.
Poteca pe care am apucat în pădure le-ar fi plăcut patrupedelor, dar nu ne-a plăcut nouă, prea arăta ca în filmele cu suspans. Când am mai auzit și niște câini care lătrau suficient de aproape și de amenințător, ne-am grăbit să ieșim la lumina zilei și să găsim un loc de plimbare cu ceva mai puține pretenții de furnizor de adrenalină. Și am găsit un drum de țară care șerpuia pe lângă o baltă, ceea ce părea că ne satisface pe toți.



Noi, fetele, am dezbătut teme importante pentru omenire-celulita, culori de păr, ulei de argan, bărbați.
Ei, băieții, au alergat ca apucați de streche,

au scos limbile de-un cot,

s-au hârjonit și

s-au jucat cucu-bau!



Într-un târziu, ne-am retras bătrânește la Trattoria din Paradisul Verde unde am lâncezit vreo două ore pe terasă, am mâncat pizza și-am băut limonadă și cappuccino. Și unde i-am expus Oanei teoria mea despre motivul pentru care unii copii adoptați apucă pe căi greșite cu toate că familia îi copleșește cu iubire și atenție: li se tolerează mult mai multe obrăznicii și li se iartă prea ușor greșelile, doar pentru că se consideră că au suferit mult prea mult înainte să ajungă în acea familie. Și am ajuns așa înțeleaptă de când îi permit lui Taz să doarmă pe birou deși are culcușul lui pufos și curat, să mănânce jumătate din porția mea de orice deși castronul îi e plin de crănțănele proaspete și să se cuibărească în poala mea deși eu port pantaloni albi iar el e murdar pe lăbuțe.
Și toate acestea doar pentru că mă gândesc numai la cum să fac să uite vremurile când rătăcea pe stradă singur, murdar, lovit și înfrigurat...


PS. Puteți să stați liniștiți, stimați cetățeni ai satului Corbeanca, căpușele voastre, în caz că le simțiți lipsa, sunt la Taz în blăniță. Toată seara am stat să-l despăduchez. Sau descăpușez. Sau dezinsectez. Sau cum naiba s-o numi operațiunea asta scârboasă care m-a transformat într-o zână cu halucinații tactile.
PPS. Frontline sucks!

Ziua 229. AMR 136.

Am primit uleiul de argan! Că nu mai puteam dacă n-avem uleiul ăsta printre flacoanele mele din baie! Pur, de la mama lui din Maroc, antioxidant, puternic hidratant, uleiul minune, bun pentru orice: ten, păr, unghii, piele, salată, clătite ( glumesc! E mare diferență între uleiul folosit în cosmetică și cel pentru consumul alimentar.)
De fapt, arganul este un copac, o specie relictă din Terțiar (adică de acum 1, 6 milioane de ani), crește doar în Maroc și în alte câteva locuri din lume, trăiește vreo 200 de ani și evident că e specie amenințată și trecută sub protecția UNESCO.
E nevoie de câteva zile și 32 de kilograme de fructe pentru a face 1 litru de ulei. Tot arganul este furnizat de o cooperativă de femei care foloseste banii proveniți din vânzarea lui pentru a îmbunătăți educația și sănătatea întregii comunități.
Dacă într-o săptămână nu am ten de gheișă, păr ca mătasea, unghii lucioase și 15 ani mai puțin, fac mare scandal!

Ziua 228. AMR 139

Când lipsesc de pe blog e un semn bun de obicei, înseamnă că am de lucru mult. Și nu lucrez pe degeaba.
De data asta am stat departe de blog pentru că mama de zână e iar bolnavă; de-a lungul timpului, le-am luat la rând: reumatism, hepatită, cancer la sân, litiază renală, angină pectorală. Acum am completat colecția cu o arteroscleroză cauzată de tratamentul cu citostatice și neglijată de o mamă care, ca multe altele, n-a vrut să ne îngrijoreze și a stat până a ajuns în pericol de a-și pierde indexul de la mâna dreaptă. Vizită la Adonis, fuga-fuguța la Sanador pentru angioplastie, pericol de leșin când am primit nota de plată, internare de urgență la Floreasca, medic de gardă Adonis 2, perfuzii cu heparină 3 zile non stop, pregătiri pentru operație, listă cu medicamente și dispozitive care lipsesc din spital, pericol și mai mare de leșin când am aflat cât costă, medici și asistente extraordinare, salvat deget pentru moment. Bravo, mama! Bravo, zână, ai mai trecut un examen de maturitate!
PS Mulțumesc zmeului și dragelor mele prietene Lu și Cătălina. Vă voi menționa în testamentul de zână.

Eco. Bio. Natural. Cum vă place!

Marturii nunta botez. Borcan miere.

Ziua 227. AMR 138.

Cât de ironică să fie soarta să te răsfețe cu două invitații la nuntă, ambele în aceeași zi din we-ul pe care hotărâseși deja cum vrei să-l petreci? Sunt două obligații de familie, două nunți de oameni care au ținut să aflu cât de scump este meniul și ce cheltuieli groaznice presupun, dom'le, nunțile din ziua de azi.
Ceva, undeva s-a întâmplat greșit căci nunţile au încetat să mai fie o bucurie și au început să fie niște obligații, niște investiții: "Trebuie să mă duc că și el a venit la mine", "Mergem, nevastă, ce să facem? Îl avem și noi pe ăsta micu'...mâine-poimâine tre' să-i facem nunta.", "Cu ce strângem la nuntă, ne luăm casă/mașină.", "Ce chitros, numai atâta a dat?"
Cunosc familii în care s-au întocmit tabele cu sumele dăruite de fiecare mesean în parte, păstrate cu sfințenie în geamantanul cu acte și consultate atent odată cu primirea viitoarelor invitații la nuntă. Mai cunosc familii care s-au învrăjbit atât de tare de la astfel de socoteli încât nici douăzeci de ani trecuți n-au adus iertarea, uitarea sau măcar înțelepciunea de a privi înapoi cu înțelegere. Socoteala cât am băgat vs cât am scos a devenit o discuție purtată lejer și pare că nimeni nu mai sesizeaza trivialitatea subiectului sau a gestului mirilor de a dispărea la un moment dat cu sacoșa burdușită de bani.
Eu n-am nicio obligație și nici nu-mi pare un plan de investiții foarte bun, dar mi-ar plăcea să-mi văd verișoarele mirese îmbujorate de emoție. Între noi fie vorba, pe una din ele am mai văzut-o astfel acum 8 ani ("N-a fost să fie atunci... Dar acum a luat un băiat bun, doctor acolo la București!"), poate chiar prea îmbujorată... Cealaltă se căsătorește cu un preot, hahaha, la nunta asta trebuie să ajung neapărat! Am fost colegă de liceu cu mirele ei, n-aș fi zis că are veleități popești când purta plete și tricouri cu Metallica...

În existența mea de zână și chiar și-n cealaltă viață, am fost la câteva nunţi fericite, la care mirele şi mireasa au fost foarte relaxaţi în privinţa sumei de bani pe care o pui în plic. Am fost și la nunți la care s-a precizat din start că e "fără dar" și recunosc că am fost stresată și jenată de ideea de a merge cu mâinile în buzunarele goale, pentru că nu știam cât de onești au fost când au făcut o astfel de invitație. La cele mai multe am fost cu banii în plic, în plicul meu, luat din sertarul biroului pe care am scris cât am putut de frumos, cu stiloul, " Cu drag, de la ... Să fiți fericiți!" Dintre toate decorațiunile pe care le-am pregătit pentru nunți, pe o scară de la 1 la 10, plicurile și cutiile/căsuțele pentru bani se află la nivelul -1.

Știu că sunt utile, știu că sunt mult mai decente decât îndesarea banilor prin decolteu sau buzunarul de la piept, dar parcă prea strigă în gura mare: "Hai, ați băut, ați mâncat, ați dansat, puneți banii aici și mergeți pe la casele voastre că mă strâng pantofii de numa-numa!"
Personal văd nunta fara nicio presiune financiara pentru invitatii mei, obligatoriu prieteni, dar pentru că am trecut prin emoțiile lipsei de cutume pentru un astfel de eveniment și ca să nu risc să fiu refuzată din cauza acestor emoții, aș opta pentru lista de cadouri, listă pe care nu se află nicidecum prăjitoare de pâine, mașini de spălat și vase Zepter, ci obiecte speciale la care acum doar visez cu ochii deschiși.

Lampă Tiffany.


Porțelan Rosenthal.


Cristal Baccarat.

Așadar trebuie să-mi cumpăr două rochii. Poate și pantofi. Poate și poșete...Aoleu, ce de treabă la castel!

Ziua 226. AMR139.

Iar una din discuțiile acelea pentru care nu mai am răbdare și care pornesc de la teoria conform căreia rostul omului e să sădească un copac, să facă un copil și să clădească o casă. Dar dacă sădesc mai mulți copaci, pot să sar peste partea cu copilul? Sau dacă fac doi copii, mă scutiți de nervii de a mă înhăma la construcția unei case?
Adică sunt pe picioarele mele, știu să fac ceva mult mai bine decât foarte mulți alții, sunt sănătoasă, mă plimb, mă distrez, dorm liniștită pe perna mea, am o familie și prieteni frumoși și interesanți, am ce face de dimineața până seara târziu, mă duc unde vreau, când vreau, cu cine vreau și totuși, conform înțelepciunii populare (aceeași care zice că bătaia e ruptă din rai sau că ce ți-e scris în frunte ți-e pus) trebuie să apuc coada lopeții, să mă îndatorez pe viață pentru patru pereți și să torn un plod nu pentru că mi-l doresc, ci pentru că "așa trebuie".
Eh, spune-i zânei să intre în rândul lumii că numai cu un pas în lateral ai s-o vezi! E drept că nu e nimic extraordinar în faptul că se duc o grămadă de bani pe chirii și facturi, dar mă deranjează puțin spre deloc atâta timp cât este dovedit că te costă mai puțin să închiriezi o casă timp de 30 de ani decât să cumperi una şi să îţi recuperezi banii în aceeaşi perioadă. Nu zic că e bine ca mine, ci doar că locul în care aleg să stau mă face fericită. Desigur că aș putea să stau într-un apartament ieftin dar atunci dispare tot ce mă face fericită acum: confortul, priveliștea de la geam, parchetul care scârțâie atunci când pășesc în anumite locuri, peretele vitrat prin care văd jumătate din acoperișurile caselor, fagul din fața balconului, ghivecele scoase în fața florăriei de peste drum, proximitatea față de locurile în care trebuie să ajung frecvent.
Nu pot să economisesc pentru zile negre sau poate nu m-am străduit niciodată suficient. Nu pot să economisesc nici măcar pentru lucruri pe care mi le doresc foarte mult. N-aș putea să renunț la vacanțele dintr-un an pentru a strânge bani de o mașină scumpă. Și n-aș mânca biscuiți Eugenia când de fapt am poftă de o Gourmandise de la Paul.
Și sunt confortabilă și cu concluzia la care ați putea ajunge cunoscându-mă foarte puțin sau doar citind rândurile de mai sus: sunt superficială, răsfățată, imatură, necumpătată, egoistă, îngâmfată.
Vrea cineva să facă un pas înainte ajutat de acești pantofi?

Cling, cling!

Voiam doar să vă anunț că tânărul Victor Ștefan, puiul Iuliei și-al lui Pavliușa, tocmai și-a făcut intrarea în societate.








Marturii botez. Clopotei portelan.

Mărturii nuntă Andra și Liviu

Marturii nunta miere

Mărturii botez Patrick Matei

Marturii botez borcan miere

Botez lila

Accesorii decoratiuni botez. trusou botez. Lumanare botez. Marturii botez.

Ziua 225. AMR 140.

Azi am mâncat primele cireșe. Până la un punct m-am bucurat singură de ele, dar s-a prins Taz că e rost de ceva interesant. Eu nu pot, dom'le, să-i rezist când își ia moaca de milog

așa că am împărțit cu el frumusețile acelea din castron. Întâi se juca cu ele, le arunca, le prindea, le strângea ușor între dinți, fără să le strivească, parcă vedea cât sunt de îngrijorată pentru covorul meu alb...Nici nu știu când le înghițea, pur și simplu apărea cu fața aceea de pungaș fără pereche și mai cerea una.

Și încă una...


Iar drept răsplată pentru generozitatea mea, mi-a dăruit zâmbetul lui de prinț. Doar după ce s-a asigurat că în castron nu mai e nimic...

Ziua 224. AMR 141.

N-a venit nici de data asta.
Fetele de la atelier se speriau ieri una pe alta cu povești de groază, cam cum făceam și noi când eram de vreo 5-6 ani de mă duceam acasă de la joacă tremurând de spaimă, cu spatele lipit de ziduri și mă rugam de mama să doarmă cu mine, eventual să ia și un cuțit lângă ea. Să fie acolo...
"Pun ceasul să sune la 3, stau și eu până la 5 să văd ce se întâmplă..." Habar n-am ce-o fi în mintea fetelor mele sau dacă își imaginează că sfârșitul lumii e ceva care bate respectuos la ușă și intră când îl inviți, ba poate își scoate și pantofii, dacă are ceva educație. Și poate ține cont că noi, românii, suntem cei mai drepți dintre cei care merg pe calea cea dreaptă și ne perpelește mai cu milă...
Mama aștepta musafiri: una din mătușile familiei se anunță în vizită la noi ori de câte ori vreun tembel prevede un cutremur, o epidemie sau o scumpire, cică să nu moară singură. :-)
Eu fusei la coafor, în parc, la cafea, la film și la supermarket. Și-acuș mă pregătesc să merg prin vreun loc de pierzanie care mă va reține până după miezul nopții. Don't wait up!

Ziua 223. AMR 142.

I wanna lay you down on a bed of roses
For tonight I'll sleep on a bed of nails
I wanna be just as close as your Holy Ghost is
And lay you down on a bed of roses.

Bilet la Bon Jovi, în sfârșit, că aveam impresia că numai eu din toată lumea nu voi ajunge la concert! Suferințele mele s-au terminat!
PS Să o pună naiba pe Apocalipsă să vină mâine de dimineață, așa cum tot aud și citesc, că e vai de capul ei, șterg podelele cu ea!!!

Ziua 222. AMR 143.

De azi avem un nou coleg.
Evident că ne tratează ca pe niște prințese și ne degrevează de treburile oribile cum ar fi spălatul mașinilor și schimbatul cauciucurilor de iarnă cu cele de vară. (Mda, bine, știam și noi că suntem la sfârșitul lui mai!)
Iată cu ce email ne-a blagoslovit în prima lui zi de muncă:

"Ce face marmoteeellleeee ?! Fumează ?! … bea cafele ?! :-)))
Doresc oficial a vă anunța că, așa cum am promis, de astăzi mi-am început activitatea pentru voi ca să … ca să vă fie vouă mai bine.
Așadar, prima zi de muncă a început foarte bine, superiorii mă ignoră, nu am nimic de făcut, nici o listă.
Și când te gândești că mă așteptam la un papirus cu activități pentru următorii 20 ani … uffff … asa job tot să ai!"

După ce ne-am precipitat și ne-am întocmit to do list-urile, l-am invitat să-și ia jobul în primire și l-am primit zâmbitoare, învelind la ciocolată.

Ziua 221. AMR 144.

Ce bine am făcut că nu am cedat primului impuls de a mă da lovită când mi-a venit rândul să impresionez cu talentele în ale gastronomiei! Recunosc că am trișat un pic: supa cu găluști și desertul erau de la mama, humusul și zucchini pane de la supermarket. Dar salata jur că eu am răsturnat-o din pungă în castron, am adăugat măsline, roșii cherry, condimente, zeamă de lămâie și ulei de măsline! Și tocmai la ea s-a trezit impresionabilul să ceară informații suplimentare pentru a se asigura că e pregătită de mine că, dacă mă întreba de gogoși, nu stiu cum o scoteam la capăt!
Adevărul e că impresionabilul e de modă veche: nici măcar nu-și imaginează că o femeie nu și-ar pierde măcar câteva ore pe zi pe lângă aragaz. Și ajutorul la menaj e un moft. De câine, ce să mai zic? Ce să caute în casă??? Și cum? N-am fost niciodată la Vama Veche??? Trebuie să mă ducă el! Și a pus pariu că nu știu să calc cămăși fără dungă la mânecă. N-am zis nimic, o dată că aveam gura plină, a doua oară pentru că era un pariu pe care îl pierdeam din start, a treia oară pentru că mă interesa puțin spre deloc cum se efectuează acea operațiune. Bine că nu i s-a năzărit să mă întrebe dacă știu să fac nod de cravată... vedeam eu cum deturnam discuția înainte să-mi mai arunce una din privirile acelea "C'mon, you got to be kidding me!" Poate că trebuia să-l întreb și eu în câte feluri știe să lege o eșarfă... măcar aveam un punct comun în discuție. Și nu citește bloguri, n-are calculator acasă deci nici conexiune la Internet, Facebook este doar o invenție diabolică de spionare a oamenilor, iar eu sunt inconștientă că îmi pun datele personale pe astfel de site-uri. Uite, despre el, de exemplu, nu găsești nimic dacă îl cauți după nume, are grijă să se înregistreze cu identități false și nu face niciodată plăți on line. Și e convins că ne sunt ascultate tuturor telefoanele. (Mă gândesc ce s-or mai tăvăli de râs "ascultătorii" când vorbesc eu bălării cu zânele...)
Boooon, am bifat încă o experiență ciudată, mai e loc pe răboj... Iar gogoșile mamei au fost senzaționale!

Ziua 220.AMR 145.

When Violin Meets Guitar e proiectul acustic al muzicienilor Cristian Horia si Emilian Florentin Gheorghe. Nu i-am mai auzit până acum, dar umblă vorba că ar cânta în fiecare marți în Fire Club.
Enescu, Vivaldi, Bach, Brahms, celebre piese din folclor pe structură clasică, Queen...pur și simplu, nu are cum să nu-ți placă, oricare ți-ar fi gusturile muzicale.

Ziua 219. AMR 146.

La castel e liniște, se muncește pe brânci la refacerea grădinii întoarse pe dos de primăvară și toată lumea dă o mână de ajutor: soarele, lumina, florile, copacii, frunzele, păsările, fluturii, Ralu și celelalte zâne, Taz, lumea și lucrurile bune din jur.
Fiecare zi e la fel, începe devreme și se termină târziu, cu lucruri de făcut și gânduri de rotit în cap în fiecare minut, nu care cumva să rămână vreo fracțiune de secundă liberă și să mi-o ia din nou inima la goană și să mă doară. La sfârșitul zilei, între momentul când pun cartea jos și cel în care pornește alarma de la telefon nu e decât somn, nici măcar un vis. Cine știe câte se întâmplă în tot acest timp și câte aș putea să fac în orele în care organismul se află în repaus! Cred că și Taz se gândește la fel, altfel nu-mi explic de ce e atât de nerăbdător dimineața să ieșim din casă. Să fie de la salcâmul care a înflorit într-o curte vecină? Să fie cățelușa albă, pufoasă de la numărul 12?
Poate aflu într-o zi.
Și poate voi ajunge să vreau să petrec mai multe ore în casa mea, cu mine însămi.

Ziua 218. AMR 147

Ce ar putea să se întâmple mai frumos într-o zi de luni decât să înceapă cu un "Bună dimineața, soarele meu!" în timp ce sorbi din cafea și ciugulești dintr-un croissant?
Desigur, există și o Luna pe undeva, prin peisaj, ba chiar și câțiva sateliți blonzi, bruneți, după posibilități. Dar e ceva mai important în Univers decât soarele?!? :-)

Ziua 217. AMR 148.

May I introduce King Arthur?
E tot cățel de zână, al Zânei-Care-Mi-Dă-Ochelarii-Ei-De-Soare-Într-o-Zi-Toridă-De-August-Pe-Undeva-Prin-Sudul-Spaniei-Doar-Pentru-Că-Eu-Sunt-Suficient-De-Aiurită-Încât-Să-I-Uit-Pe-Ai-Mei-În-Mașină. Nici acum nu știu dacă eu aș fi procedat la fel...să risc să fac riduri?!?...huh!

Ce credeți că se întâmplă când un ghiavol ca Taz și un puiuț bleg și credul ca Arthur au la dispoziție o curte de vreo 1500 de metri pătrați? Exact, fac drăcii!

Pleacă în expediții prin iarba mai înaltă decât ei,

Experimentează sexul dar nu înțeleg (nici ei, ca mulți al
ții) nimic din el,

Aleg amândoi aceeași jucărie în același moment, pretext pentru a alerga ca niște capre prin florile mamei și

Mănâncă panseluțe, lalele și buxus.

Ne-am distrat de minune, am mâncat pizza, am băut limonadă cu mentă proaspăt culeasă din grădină și ne-am surprins comportându-ne ca niște mame-cloșcă:
Arthur, lasă laleaua! Taz, unde ești? Arthur, n-ai voie! Taz, dă-i drumul! Arthur, nu mânca pământ! Hai la mami să îi dai un pupic! Arthur, nu te băga cu labele în castronul cu apă! Arthur, nu te băga cu capul sub furtun! Arhur, nu mai roade palmierul!
N-ai zice că își ține mama atât de ocupată când îi vezi moaca nevinovată...

Și în încheiere, întrebare de concurs: care din ei stă în brațele zânei?


PS Azi voi porni prima dată televizorul pe săptămâna asta: rulează Plaja la ProTv. Într-o zi voi posta fotografii cu mine pe acea plajă!