Ziua 226. AMR139.

Iar una din discuțiile acelea pentru care nu mai am răbdare și care pornesc de la teoria conform căreia rostul omului e să sădească un copac, să facă un copil și să clădească o casă. Dar dacă sădesc mai mulți copaci, pot să sar peste partea cu copilul? Sau dacă fac doi copii, mă scutiți de nervii de a mă înhăma la construcția unei case?
Adică sunt pe picioarele mele, știu să fac ceva mult mai bine decât foarte mulți alții, sunt sănătoasă, mă plimb, mă distrez, dorm liniștită pe perna mea, am o familie și prieteni frumoși și interesanți, am ce face de dimineața până seara târziu, mă duc unde vreau, când vreau, cu cine vreau și totuși, conform înțelepciunii populare (aceeași care zice că bătaia e ruptă din rai sau că ce ți-e scris în frunte ți-e pus) trebuie să apuc coada lopeții, să mă îndatorez pe viață pentru patru pereți și să torn un plod nu pentru că mi-l doresc, ci pentru că "așa trebuie".
Eh, spune-i zânei să intre în rândul lumii că numai cu un pas în lateral ai s-o vezi! E drept că nu e nimic extraordinar în faptul că se duc o grămadă de bani pe chirii și facturi, dar mă deranjează puțin spre deloc atâta timp cât este dovedit că te costă mai puțin să închiriezi o casă timp de 30 de ani decât să cumperi una şi să îţi recuperezi banii în aceeaşi perioadă. Nu zic că e bine ca mine, ci doar că locul în care aleg să stau mă face fericită. Desigur că aș putea să stau într-un apartament ieftin dar atunci dispare tot ce mă face fericită acum: confortul, priveliștea de la geam, parchetul care scârțâie atunci când pășesc în anumite locuri, peretele vitrat prin care văd jumătate din acoperișurile caselor, fagul din fața balconului, ghivecele scoase în fața florăriei de peste drum, proximitatea față de locurile în care trebuie să ajung frecvent.
Nu pot să economisesc pentru zile negre sau poate nu m-am străduit niciodată suficient. Nu pot să economisesc nici măcar pentru lucruri pe care mi le doresc foarte mult. N-aș putea să renunț la vacanțele dintr-un an pentru a strânge bani de o mașină scumpă. Și n-aș mânca biscuiți Eugenia când de fapt am poftă de o Gourmandise de la Paul.
Și sunt confortabilă și cu concluzia la care ați putea ajunge cunoscându-mă foarte puțin sau doar citind rândurile de mai sus: sunt superficială, răsfățată, imatură, necumpătată, egoistă, îngâmfată.
Vrea cineva să facă un pas înainte ajutat de acești pantofi?