Ziua 227. AMR 138.

Cât de ironică să fie soarta să te răsfețe cu două invitații la nuntă, ambele în aceeași zi din we-ul pe care hotărâseși deja cum vrei să-l petreci? Sunt două obligații de familie, două nunți de oameni care au ținut să aflu cât de scump este meniul și ce cheltuieli groaznice presupun, dom'le, nunțile din ziua de azi.
Ceva, undeva s-a întâmplat greșit căci nunţile au încetat să mai fie o bucurie și au început să fie niște obligații, niște investiții: "Trebuie să mă duc că și el a venit la mine", "Mergem, nevastă, ce să facem? Îl avem și noi pe ăsta micu'...mâine-poimâine tre' să-i facem nunta.", "Cu ce strângem la nuntă, ne luăm casă/mașină.", "Ce chitros, numai atâta a dat?"
Cunosc familii în care s-au întocmit tabele cu sumele dăruite de fiecare mesean în parte, păstrate cu sfințenie în geamantanul cu acte și consultate atent odată cu primirea viitoarelor invitații la nuntă. Mai cunosc familii care s-au învrăjbit atât de tare de la astfel de socoteli încât nici douăzeci de ani trecuți n-au adus iertarea, uitarea sau măcar înțelepciunea de a privi înapoi cu înțelegere. Socoteala cât am băgat vs cât am scos a devenit o discuție purtată lejer și pare că nimeni nu mai sesizeaza trivialitatea subiectului sau a gestului mirilor de a dispărea la un moment dat cu sacoșa burdușită de bani.
Eu n-am nicio obligație și nici nu-mi pare un plan de investiții foarte bun, dar mi-ar plăcea să-mi văd verișoarele mirese îmbujorate de emoție. Între noi fie vorba, pe una din ele am mai văzut-o astfel acum 8 ani ("N-a fost să fie atunci... Dar acum a luat un băiat bun, doctor acolo la București!"), poate chiar prea îmbujorată... Cealaltă se căsătorește cu un preot, hahaha, la nunta asta trebuie să ajung neapărat! Am fost colegă de liceu cu mirele ei, n-aș fi zis că are veleități popești când purta plete și tricouri cu Metallica...

În existența mea de zână și chiar și-n cealaltă viață, am fost la câteva nunţi fericite, la care mirele şi mireasa au fost foarte relaxaţi în privinţa sumei de bani pe care o pui în plic. Am fost și la nunți la care s-a precizat din start că e "fără dar" și recunosc că am fost stresată și jenată de ideea de a merge cu mâinile în buzunarele goale, pentru că nu știam cât de onești au fost când au făcut o astfel de invitație. La cele mai multe am fost cu banii în plic, în plicul meu, luat din sertarul biroului pe care am scris cât am putut de frumos, cu stiloul, " Cu drag, de la ... Să fiți fericiți!" Dintre toate decorațiunile pe care le-am pregătit pentru nunți, pe o scară de la 1 la 10, plicurile și cutiile/căsuțele pentru bani se află la nivelul -1.

Știu că sunt utile, știu că sunt mult mai decente decât îndesarea banilor prin decolteu sau buzunarul de la piept, dar parcă prea strigă în gura mare: "Hai, ați băut, ați mâncat, ați dansat, puneți banii aici și mergeți pe la casele voastre că mă strâng pantofii de numa-numa!"
Personal văd nunta fara nicio presiune financiara pentru invitatii mei, obligatoriu prieteni, dar pentru că am trecut prin emoțiile lipsei de cutume pentru un astfel de eveniment și ca să nu risc să fiu refuzată din cauza acestor emoții, aș opta pentru lista de cadouri, listă pe care nu se află nicidecum prăjitoare de pâine, mașini de spălat și vase Zepter, ci obiecte speciale la care acum doar visez cu ochii deschiși.

Lampă Tiffany.


Porțelan Rosenthal.


Cristal Baccarat.

Așadar trebuie să-mi cumpăr două rochii. Poate și pantofi. Poate și poșete...Aoleu, ce de treabă la castel!