Desculță-n iarbă

Se împlinește o lună de când am coborât cu capul din flori, de când toate eclipsele astea parțiale, totale și Perseidele m-au reînvățat să privesc în sus, nu doar în jur. Mă luasem cu treburile mele mărunte și cu ale altor zâne, prințese, contese, dame cu camelii, anne karenine sau orice altceva, numai muritoare de rând nu, uitând un pic că eu sunt fericită doar dacă sunt altfel, altundeva, făcând altceva sau măcar ceva în plus.
Mă plictiseam și mă enerva teribil că mă plictiseam. Într-o dimineață, Google+ mi-a sugerat să mă uit la niște fotografii de care uitasem; o grădină a unei englezoaice care se retrăsese la 150 de km de Londra, într-o căsuță de piatră pe un teren întortocheat și în scări, împrejmuit cu un gard tot din piatră, într-o rână pe alocuri, gata să cadă. Fugise de 5 ani de marele oraș și acum grădina ei era plină de londonezi care se plimbau, stăteau pe iarbă sau pe pietre, vorbeau sau citeau. Unii culegeau flori. O tânără incredibil de blondă și cu nările incredibil de străvezii era fotografiată. Toți aveau aerul că se cunoșteau între ei și asta îmi sporea stinghereala, dar am aflat repede că erau toți străini de loc, că unii erau în trecere, ca și mine, îndrumați de niște indicatoare ce te îmbiau să cobori de pe autostradă, sau că alții veneau constant să se aprovizioneze cu flori.
Tot uitându-mă la fotografii, mi-am dat seama cât de tare a început să mă strângă orașul și cum fata de la țară din mine nu mai are răbdare. De atunci, singurele cărți pe care le mai cumpăr sunt manuale despre îngrijirea și pregătirea pentru iarnă a speciilor floricole din grădini, arbori și arbuști ornamentali, sere și solare sau cultivarea plantelor cu bulbi. Singurele accesorii pe care le mai caut sunt capete și țeavă de picurare, aspersoare înălțate sau bandă anti punct fierbinte. Nu mă mai uit la seriale pe Netflix, caut bulbi de dalie cafe au lait sau helleborus orientalis.
Din primăvară, ceea ce se află acum schițat pe o coală A3 dar pictat mai în detaliu decât un tablou de Renoir în mintea mea, va începe să crească și să înflorească și nu-mi voi mai primi musafirii în mansarda din buricul Bucureștiului, ci în șopron sau pe prispa cu scaune adirondack și leagăn.
Iar unghiile mele frumoase, pe care Ana se străduiește să mi le facă perfecte dându-le efect de catifea, vor fi, cel mai probabil, doar o amintire a vremurilor în care mă plictiseam.