E anul schimbării mele. Part 1

Când trebuie să completez vreun formular, niciodată nu știu ce să scriu la rubrica Ocupație. Manager? Mă bușește râsul. Organizator de evenimente? Abia mă organizez pe mine, cum să am pretenția că îi organizez pe alții? Florist? Fac flori doar de doi ani și am învățat să le fac după ureche. Așa că scriu Visătoare, treaba lor ce cred cei care citesc blestemăția aia de formular.

Deși nu par, eu mă hrănesc cu vise, dar din acelea cele mai frumoase. Visez că se va inventa leacul împotriva cancerului, că nu vor mai muri copii de foame și că oamenii nu vor mai porni războaie, că Taz va trăi tot atât cât trăiesc oamenii, nu cât trăiesc câinii, că zbor în spațiu și că privesc pământul de acolo, de sus. 

Dar cel mai des visez că am curaj să tipăresc etichete cu Touched by a Fairy fără să mă mai întreb dacă sunt îndreptățită să mă laud cu asta. 

Tot ce știu despre flori am învățat singură din cărți comandate pe Amazon, din tutoriale pe site-urile de profil, de la cele câteva demonstrații ale unor floriști mai răsăriți, dar cel mai mult din practică, foarte multă practică. Luni întregi am învățat denumirile florilor, apoi le-am comandat ca să le pipăi, să le miros, să le simt, să mă joc cu ele în buchete și aranjamente pe care le luam acasă sau le dăruiam. Poate ar fi fost mai simplu să fac un curs, dar ori eram prea ocupată, ori n-aveam banii necesari, ori nu mi se părea că mi potrivește. Am amânat până n-a mai fost nevoie de noțiunile de bază; la un moment dat m-am trezit că știu despre forme, texturi, scheme de culori; mai târziu am devenit conștientă de echilibru, măsuri, dominanță, proporții, contrast, ritm și armonie. Parcă s-ar fi aflat tot timpul acolo, în mine, doar că nu le știam numele și definițiile. 

Nu te sfătuiesc să alegi drumul pe care l-am urmat eu: e anevoios și lung. E mai simplu să faci un curs de floristică la Atelierele Ilbah, la Sala Dalles, la Andeli, la City Flowers sau la Floristiq Art .

Eu cred că să fii florist nu e o meserie, e ceva ce simți și asta le spun tuturor celor care mă întreabă dacă li s-ar potrivi; și sunt mulți cei care mă întreabă. Și le mai spun să se pregătească să lucreze în frig (florile de seră au prostul obicei să prefere temperaturi cu care corpul omenesc nu este confortabil), să-și cresteze degetele și să strângă din dinți, să extragă spini te miri de unde, să culeagă frunze și petale din lenjeria intimă seara la duș, să lucreze și 48 de ore fără pauză, să-și întărească nervii pentru când găsesc hortensiile moarte și câte și mai câte. 

Dacă crezi că simți, de undeva tot trebuie să începi. Așa că, din preaplinul inimii mele momentan îndrăgostite, a răsărit o idee. Ce-ar fi ca cei care aveți porniri artistice să mă însoțiți la pregătirea evenimentelor? 

Puteți afla cum se curăță și cum se hidratează florile, cum se păstrează și cum se lucrează, care e ritmul și ordinea, cât e de solicitant și cât de mare e responsabilitatea. Puteți să învățați cum se realizează buchetele, lumânările, aranjamentele pe diferite suporturi, cocardele, brățările, ghirlandele, bilele suspendate, arcadele și, în general, tot ce ține de decorurile unui eveniment. 

Puteți să puneți întrebări... Nu puteți să puneți întrebări pentru că eu nu prea vorbesc când lucrez... În fine, e anul schimbării mele în bine, așa că puteți să puneți întrebări. Dar doar dacă nu sunteți genul care învață din mers, urmărind fiecare etapă și ținând pasul. 

Pregătiți-vă să vă treziți la 4 dimineata și să vă mai culcați după 16 ore. Pregătiți-vă pentru o zi de muncă fizică grea, nu pentru o șezătoare cu ceai și macarons. Și, mai ales, pregătiți-vă să vedeți cum ați transformat cu mâinile voastre un braț de flori într-un buchet înmiresmat și un restaurant banal  într-o sală de bal. 

Voi anunța când începe nebunia. Până atunci, joc de glezne.