In attn. Zâna

Dragă zână,

Mi-aduc aminte de ultima ta scrisoare, aveai doar 6 ani si 8 luni și mi-ai lăsat-o în bucătărie, în borcanul cu zahăr candel pe care nu l-a mai deschis nimeni până la Paște. Atunci m-ai boscorodit că sunt chior și nu văd scrisorile copiilor, că sunt leneș și nu scotocesc în toate dulapurile, că sunt ciufut și îți caut nod în papură numai să nu-ți aduc tot ce scriseseși pe cele două pagini de caiet dictando. Apoi, oamenii mari ți-au spus că nu exist și tu i-ai crezut și-ai încetat să te mai gândești la mine tot anul și să-mi mai scrii.
După 3o de ani, ți-ai amintit că e sărbătoare de Crăciun și că e una minunată pentru că vine la pachet cu zile de vacanță, cu petreceri, cu familie și prieteni, cu brad și lumânări aprinse la fereastră, cu daruri și cu cozonac pufos, plin de cacao și nucă.
Nu-mi vedeam capul de treabă, copilașii își întregeau listele cu dorințe chiar și-n ajun, Rudolph făcea nazuri că s-a săturat să tragă la sanie pe asfalt uscat, o lume întreagă îmi cerea măcar un strop de magie, dar tot apucam să trag cu ochiul la tine și stăteam cu inima cât un purice să nu cumva să te lași copleșită de grincii care sperau să te facă să uiți și anul acesta de mine.
Bine ne-am regăsit, zâna moșului, și îți mulțumesc că m-ai primit în casa ta. Am știut că am făcut pace și vom fi din nou prieteni chiar din momentul când ai dat radioul la maxim și ai cântat din toți rărunchii All I want for Christmas is youuuuu...
Cât despre cadouri, e în totalitate meritul tău, nici măcar eu nu m-aș fi descurcat mai bine: pace, liniște, căldură, frumusețe în suflete și-n jur...

Cu drag,
Moș Crăciun

Mănâncă, roagă-te, iubește

De vreo săptămână, nu există zi în care să nu mă împiedic de ceva care are legătură cu brioșele. Am început prin a cumpăra cupele acelea de hârtie doar pentru că erau frumos desenate cu inimioare și steluțe. A urmat Bree din Desperate Housewives (da, da, n-am pornit televizorul, tot în faza seriale pe Vplay mă aflu) care, în fiecare episod, apare cu un coșuleț plin ochi cu brioșe. Apoi, într-o dimineață, să cad de pe scaun când, la birou, a apărut blonda mea preferată (de fapt, acum e roșcată, dar tot blondă va rămâne în istoria omenirii) cu brioșele ei aromate cu Fragolino. Acesta a fost semnalul suprem: vreau și eu brioșele mele!!!
Sunt delicioase, stați numai să se răcească și-mi fac o cafea cu lapte în care să înmoi pufoșeniile până se topesc fulgii de ciocolată din ele... Par lipsită de modestie dacă scriu aici că au ieșit perfecte? Mda, bine, dacă tot bombăniți, atunci bombăniți-mă și pentru supa cu tăieței de casă, și pentru Legumele grădinarului tocmai scoase din cuptor...
Timp de mulți ani eu și gastronomia n-am avut nimic în comun: când eram studentă, mâncam ce-mi trimitea mama, când m-am măritat, am transformat în doi ani un câine pricăjit dar agil într-unul obez și leneș pentru că-l obligam, ca să șterg orice urmă a nepriceperii, să mănânce toate experimentele mele culinare.
Când m-am dezmăritat, raiul pe pământ: în casă nu mai mirosea niciodată a mâncare, citeam în loc să rad morcovi și socializam prin cafenele în loc să supraveghez friptura din cuptor.
Următorii ani, după ce am devenit zână și zmeul consort s-a instalat la castel cu drepturi depline, am gătit rar spre deloc. Atât de obsedat era zmeul de tinerețea și sănătatea veșnică, încât mânca doar popcorn, salată și iaurt. Nu încercați asta acasă, nu funcționează: zmeul nu e nici tânăr, nici sănătos. (sorry, știu că citești, dar nu pot să mă abțin)
Vara aceasta, cu fiecare vizită a lui Baby, am descoperit că-mi place să trebăluiesc pe lângă cuptor, să scot tingirile uitate prin dulapuri, să colecționez condimente și arome și să le combin după chipul și asemănarea mea, nu neapărat după rețete din cărți. Mulțumesc, a fost senzațională! în combinație cu farfuria golită de ultima firimitură de mâncare devenise aproape un afrodiziac pentru mine. L-am iubit pe Baby pentru că-mi mânca sparanghelul tras în unt, fasolea verde crocantă, cartofii copți cu rozmarin, spuma de mango și prăjiturile cu vișine sau zmeură. L-am iubit pentru că era entuziasmat să stea la masă, cu șervetul pe genunchi, nu pe canapea, în fața televizorului. L-am iubit pentru fiecare lumânare pe care nu uita să o aprindă și pentru fiecare pahar pe care mi l-a umplut cu vin bun. Acum, mult după plecarea lui, când pregătesc și mănânc ceva făcut de mine, mă gândesc la Baby. E de bine, dragule, știu că și tu citești...
Azi n-am scris ca să mă laud cu pătrunjelul din ciorbă și cu miezul de nucă din brioșe și nici pentru că mi-ar fi dor de Baby. De fapt, mi-era dor să scriu, apoi să recitesc și să mă bucur că nu simt nevoia altora de a scrie despre traficul înnebunitor din București, despre bătăliile pentru tigăi din supermarket, despre goana după cadouri pentru ăla micu', despre depresii de femeie singură de sărbători, despre mesaje scrise pe cer cu o aplicație Orange, despre frici de viitoare mamă și despre eroii Revoluției.
E zen la castel de sărbători și așa va rămâne.

Crăciun la castel

Brăduț avem, cozonaci am comandat, rețetele de bunătăți pentru masa de Crăciun sunt pregătite, așa că am zis să mă ocup de decorarea castelului puțin. Cam asta am reușit să fac până acum:














Din oră în oră, deschid ușa de la intrare să mai văd o dată coronița, pur și simplu nu mă satur de ele...

In attn. Moș Crăciun

Dragă Moș Crăciun,

Știu că alții ți-au scris deja și sper să nu fie prea târziu ca să mai iei în calcul și scrisoarea mea; ai putea să ții cont, de exemplu, că e ceva vreme de când nu ți-am mai scris și nu ți-am mai cerut una-alta, așa că fă bine și citește cu atenție fiecare rând, nu care cumva să-mi aduci și anul acesta tot ce crezi tu de cuviință și nicidecum ce îmi doresc eu.
Deci în primul și-n primul rând, ai mare grijă la sănătatea alor mei că ai cam flușturit-o anul ăsta, am făcut poteci prin clinici și spitale. Ca să nu mai zic că eu însămi am răcit de două ori!
În al doilea rând, înțeleg că vrei să-mi valorific creativitatea, dar lasă-mă să-mi trag și eu sufletul din când în când; l-o înnobila ea, munca, pe om, dar nu țin morțiș să capăt blazon și titlu.
În al treilea rând, când crezi tu că e cazul să-mi mai trimiți câte un Făt-Frumos să-mi facă niscai curte, asigură-te că nu-mi sapă răzoarele vreun adrenaline junkie (oricât ai zice tu că aduce culoare în viața mea, ține minte că nu voi renunța niciodată la pantofii mei cu toc ca să fac hiking, și nici nu mă voi înfofoli în combinezon de fâș ca să mă dau cu placa pe la 4000 de metri. Repetă după mine: cravată, cămașă băgată în pantaloni, duș zilnic, zzzz vesel sună aparatul de ras, lectură, nu tv, vin, nu bere). Și bagă la cap că nici exemplarul cu nefericirea asumată și pretenții de exclusivitate nu corespunde fișei postului, chiar dacă posedă 190 de centimetri de piele fină și 90 de kilograme de musculatură perfectă. A, și să nu uiți de Taz; nu mai am nervi să-i explic unui orășean că bișonii stau în casă (eventual, pe pernă, în vârful patului), nu afară, într-un cotecior.
În al patrulea rând, să nu-ți treacă prin cap să mai vii la mine sub brad cu vreun diamant că e vai de burta aia a ta mare și rotundă! Te anunț eu când pietrele astea strălucitoare vor însemna pentru mine altceva decât ipocrizie și minciună.
În al cincilea rând, vezi că ai scurtat de tot zilele, parcă trebuiau să aibă 24 de ore. Corolar, parcă nici vara nu mai e așa de lungă cum era odată...
În al șaselea rând, ai putea să nu-mi mai scoți în cale cazuri sociale ca amicele care se declară mature și sigure pe ele doar până când trebuie să probeze declarațiile. Că nu mai vreau să văd cum le tremură picioarele și se simt amenințate în prezența unor femei mai frumoase sau mai amuzante decât ele. Și nici din cele posesive nu-mi mai trimite, vreau să pot să respir și să-mi petrec timpul cu cine doresc, fără să mă aștept apoi la scene de gelozie. Și îți interzic cu desăvârșire să mă mai pricopsești cu psihopate care-mi zâmbesc și-mi vorbesc frumos în timp ce mă înjură copios sub false identități. Dă și tu un pic din mustăți și fă să se întâmple să mă intersectez nu cu dănuțe și cristine, ci cu mai multe raluci, gene, nicoluri sau irine, știu că poți!
Cam atât, nu cred că-ți cer așa mult ținând cont că am mai făcut și fapte bune pe alocuri: am donat bani pentru însănătoșirea lui Bibi și a altora, am contribuit la educația unui copil, am dăruit cărți, am plantat copăcei, am adoptat un cățel și am susținut campaniile de promovare a științei. În plus, nu m-am uitat decât rar la televizor, am mâncat sănătos, am terminat tot ce-am început, am folosit prezervativ, am iubit, am râs, am iertat, am dansat, am dat șanse, am cântat, am admis că am greșit, am acordat încredere, am dăruit tot atât cât am primit, am visat, am plănuit, am trăit.
Ne vedem pe 24, la miezul nopții! Las ușa deschisă, nu te mai chinui să te strecori prin spații înguste, ai și tu o vârstă și nici gabaritul nu-ți permite, asta e: bloc mic, horn pe măsură...
Cu drag,
Zâna

Și-a fost workshopu' de Crăciun...

Am stat ca pe mărăcini toată ziua cu gândul la workshopul de decorațiuni pentru Crăciun de la High Life, astfel încât, atunci când a sosit ora de începere, eram deja obosită și mi-era teamă că mi se va împletici limba în timpul explicațiilor.
Ghici ce?! N-am avut nevoie să explic nimănui nimic, parcă lucrau în atelierul Fairy's Corner de când lumea. E drept că am avut un foarte mic atac de panică în prima jumătate de oră când părea că nimeni nu mai știe cum să folosească un compas, dar odată ce le-am desenat și decupat discurile, fetele s-au pus pe lucru și le mergeau mâinile cu aceeași frecvență cu care le mergeau și gurile.
Nu sunt doar politicoasă, chiar m-a mirat creativitatea fiecăreia dintre ele și știu la cine voi apela dacă voi rămâne vreodată în pană de idei.
Cam așa am petrecut aproape 4 ore:



































Târziu în noapte, zâna și jumătatea ei blondă și-au tras sufletul pe-un pervaz interbelic și-au concluzionat că tare bună treabă mai fac împreună. Chiar dacă au păreri total diferite când e vorba de mașini, bărbați, haine și încredere în oameni...

Ziua 365. AMR 0.

Cât de îndepărtată mi se părea ziua aceasta atunci când m-am apucat de scris, cât de mult îmi doream la un moment dat să se grăbească și să vină naibii mai repede și cât de mirată sunt azi că a sosit, de parcă nu eu am fost cea care a numărat zilele una câte una.

Sigur că voi mai scrie, prea mi-a intrat în rutină ca să mă opresc brusc să vă las să priviți în fiecare zi pe gaura cheii. Întrebarea mea constantă în tot acest timp a fost de ce accesați blogul și-l citiți, la urma urmei nu trăiesc extravagant sau periculos, nu fac dezvăluiri picante, nu scriu chiar tot ce-mi trece prin cap și tot ce mi se petrece prin suflet.
Și voi ați fost răciți și v-ați bucurat măcar un pic că va trebui să stați în pat și să vă uitați la seriale pe net. Și voi vă iubiți animăluțul din casă și vi se pare că e cel mai frumos, cel mai caraghios și cel mai cuminte. Și voi ieșiți sâmbătă seara și a doua zi aveți capul cât o baniță. Și voi ați simțit cum cade cerul când omul cu care împărțiți viața v-a înșelat, mințit sau umilit. Și voi aveți prieteni care v-au dezamăgit. Și voi aveți un serviciu, o casă și niște planuri de viitor. Și voi aveți orgolii de potolit după ce au fost zgândărite. Și voi aveți promisiuni de ținut și visuri de împlinit.

Sau poate tocmai acesta să fie răspunsul, citiți despre mine ca și cum ați citi despre voi și nici măcar nu-mi dau seama dacă asta e de bine sau de rău, un psiholog ar putea să ne edifice.
Unii dintre voi citesc și se regăsesc cu satisfacție, alții se caută cu obstinație și se tem de orice frază mai ambiguă. De câteva ori am scris pentru doar două perechi de ochi având certitudinea că andrisantul primește exact mesajul ce-l aveam de transmis. Pot să-mi imaginez că nu e reconfortant să fii subiect și obiect de dispreț public sau luat la țintă cu ... ceva ce nu e nici pe departe ciocolată belgiană. Tu te scuturi pe haine, eu pe mâini, tu speri să nu citească prea multă lume, eu sunt mulțumită că ți-a fost rușine de tine măcar 3 minute.

Tot ce a contat în tot acest an se află aici, aproape fiecare gând, fiecare moment de panică, fiecare bucurie. Cele mai multe sunt neprețuite, nici măcar nu aș fi avut nevoie să le scriu negru pe alb ca să-mi amintesc de ele.

Taz, Sis, Ralu, Gena și Bogdan, Nicol, Ramona, Ina, Ioana, Lu și Liviu, Cătălin, Camelia & Co, Mădălina, Călin, Iulia, Oana, Lucian, Mihaela, Irina, Raluca și Mihai, Andrada, Florența și Costi, Suflețel, Alex, Marina, Flori și Ovi, Roxana, Simo, Baby, Simona, Ionuț, Alina, Mike. Pentru voi sunt doar niște nume, pentru mine sunt cei care îmi fac fiecare zi atât de specială încât să merite să scriu despre ea. Balastul, cei care n-au primit viză de ședere la castel, a fost aruncat peste bord; sunt lucruri, oameni și întâmplări despre care vorbesc la trecut deja sau nu mai vorbesc deloc.

Dragii zânei, s-a închis taraba, îmi pun desuurile înapoi în sertar. Ne-am cunoscut la o cafea, ne despărțim tot la una, fără zahăr și cu multă spumă de lapte. De Moș Nicolae am găsit în botine exact ce îmi doream mai mult: pace și liniște. Cei care mă plac să ridice mâna, cei care nu, ar face bine să-și ridice standardele.

Pink mood

Aș putea să fiu iar etichetată drept arogantă și egocentristă după această postare, dar e o etichetă pe care mi-am asumat-o acum mult timp și am învățat să trăiesc cu ea. Accesoriile acestea pe care le lucrez nu necesită neapărat mult efort sau multe ore de muncă, ci mai degrabă multe ore de visat cu ochii deschiși, de imaginat, de potrivit în gând culori și răsucit panglici în minte până ajung în sfârșit la acel moment în care spun Aha! și încep să zâmbesc.
Deci când purtați unul din aceste lucrușoare drăguțe, puteți să fiți sigure că sunt gândite de mine și lucrate cu mâinile mele cu mare drag, ca și cum le-aș fi lucrat pentru mine. Cele mai multe sunt unice, pe toate vreau să le păstrez chiar din momentul în care fac ultimul nod la ață, mă despart cu mare greutate de ele, dar mă bucur enorm când vă plac și le purtați.