Mănâncă, roagă-te, iubește

De vreo săptămână, nu există zi în care să nu mă împiedic de ceva care are legătură cu brioșele. Am început prin a cumpăra cupele acelea de hârtie doar pentru că erau frumos desenate cu inimioare și steluțe. A urmat Bree din Desperate Housewives (da, da, n-am pornit televizorul, tot în faza seriale pe Vplay mă aflu) care, în fiecare episod, apare cu un coșuleț plin ochi cu brioșe. Apoi, într-o dimineață, să cad de pe scaun când, la birou, a apărut blonda mea preferată (de fapt, acum e roșcată, dar tot blondă va rămâne în istoria omenirii) cu brioșele ei aromate cu Fragolino. Acesta a fost semnalul suprem: vreau și eu brioșele mele!!!
Sunt delicioase, stați numai să se răcească și-mi fac o cafea cu lapte în care să înmoi pufoșeniile până se topesc fulgii de ciocolată din ele... Par lipsită de modestie dacă scriu aici că au ieșit perfecte? Mda, bine, dacă tot bombăniți, atunci bombăniți-mă și pentru supa cu tăieței de casă, și pentru Legumele grădinarului tocmai scoase din cuptor...
Timp de mulți ani eu și gastronomia n-am avut nimic în comun: când eram studentă, mâncam ce-mi trimitea mama, când m-am măritat, am transformat în doi ani un câine pricăjit dar agil într-unul obez și leneș pentru că-l obligam, ca să șterg orice urmă a nepriceperii, să mănânce toate experimentele mele culinare.
Când m-am dezmăritat, raiul pe pământ: în casă nu mai mirosea niciodată a mâncare, citeam în loc să rad morcovi și socializam prin cafenele în loc să supraveghez friptura din cuptor.
Următorii ani, după ce am devenit zână și zmeul consort s-a instalat la castel cu drepturi depline, am gătit rar spre deloc. Atât de obsedat era zmeul de tinerețea și sănătatea veșnică, încât mânca doar popcorn, salată și iaurt. Nu încercați asta acasă, nu funcționează: zmeul nu e nici tânăr, nici sănătos. (sorry, știu că citești, dar nu pot să mă abțin)
Vara aceasta, cu fiecare vizită a lui Baby, am descoperit că-mi place să trebăluiesc pe lângă cuptor, să scot tingirile uitate prin dulapuri, să colecționez condimente și arome și să le combin după chipul și asemănarea mea, nu neapărat după rețete din cărți. Mulțumesc, a fost senzațională! în combinație cu farfuria golită de ultima firimitură de mâncare devenise aproape un afrodiziac pentru mine. L-am iubit pe Baby pentru că-mi mânca sparanghelul tras în unt, fasolea verde crocantă, cartofii copți cu rozmarin, spuma de mango și prăjiturile cu vișine sau zmeură. L-am iubit pentru că era entuziasmat să stea la masă, cu șervetul pe genunchi, nu pe canapea, în fața televizorului. L-am iubit pentru fiecare lumânare pe care nu uita să o aprindă și pentru fiecare pahar pe care mi l-a umplut cu vin bun. Acum, mult după plecarea lui, când pregătesc și mănânc ceva făcut de mine, mă gândesc la Baby. E de bine, dragule, știu că și tu citești...
Azi n-am scris ca să mă laud cu pătrunjelul din ciorbă și cu miezul de nucă din brioșe și nici pentru că mi-ar fi dor de Baby. De fapt, mi-era dor să scriu, apoi să recitesc și să mă bucur că nu simt nevoia altora de a scrie despre traficul înnebunitor din București, despre bătăliile pentru tigăi din supermarket, despre goana după cadouri pentru ăla micu', despre depresii de femeie singură de sărbători, despre mesaje scrise pe cer cu o aplicație Orange, despre frici de viitoare mamă și despre eroii Revoluției.
E zen la castel de sărbători și așa va rămâne.