Din 1000 de flori

Ei, nu sunt chiar 1000, dar sunt multe. Și sunt pentru o doamnă foarte frumoasă și foarte sofisticată, despre care nu știam dacă îi place Parisul.


Sau dacă vorbește franceza.


Sau dacă îi plac fondantele.


Sau dantela veche.


Sau Taz în mai toate fotografiile buchetului ei.

Am auzit că îi plac toate foarte mult.

Through others lenses...

...the world is black and white.

Picnic

Zâna citadină iubește aerul, iarba, gândăceii roșii care-și poartă ochelarii pe spate, mugurii, florile de primăvară, pădurea chiar și așa, timid înverzită, soarele ce intră călduț prin haine, trunchiurile de copaci prăbușiți, zgomotul de crengi frânte sub tălpi, frunzele moarte anul trecut și străpunse de rodul pământului de anul acesta, lumina filtrată doar de lentilele ochelarilor de soare, cearta păsărelelor pe locurile cele mai bune din frunzișul sărăcăcios, bucuria lui Taz când ronțăie brebenei și viorele, două umbre ținându-se de mână.
Alții iubesc fumul care iese din grătarul încins, sfârâiala fleicilor de carne, paharele și farfuriile din plastic, bașii muzicii din boxe, sunetul ciocănelelor pe coardele unui țambal, poveștile știute deja pe de rost, replicile din filme doar de ei văzute.
Mă întreb cât e de mers până la jumătatea drumului dintre mine și alții...

Little Fairy

Azi e ziua cea mare, aflăm dacă burtica e zână sau elf.
Tot azi mi-am băut cafeaua citind două texte de blog, întâmplător amândouă despre naștere și copii, unul scris de o mămică în viitorul foarte apropiat, altul de o mămică dacă și atunci când va vrea ea.
N-am înțeles niciodată de ce discuțiile acestea care care țin de sarcină, naștere, bebeluși, creșterea și educația lor devin atât de serioase sau chiar tabu, când nu sunt decât ceva vechi de când lumea. Oricine poate spune orice platitudine, orice bazaconie. Oricine, mai puțin femeile care nu au sau nu vor copii și sunt trimise să-și vadă de egoismul lor, dar asta e deja altă poveste.
Ce văd eu și, slavă Universului, văd că încep să vadă și alții, e că e mare ipocrizie la mijloc. Miracolul sarcinii și al nașterii, copilul ca sens al vieții, împlinirea supremă... Dați-mi o pauză! Știu că e o mare bucurie, eu însămi abia aștept să fac cunoștință cu Our Little Fairy, dar am siguranța că nu e totul în viață și mă întristez când femeile trag linie și consideră că asta a fost tot, și-au atins limitele și și-au făcut datoria.
De ce-o fi un miracol că poți să faci ce pot alte câteva miliarde de femei și și mai multe miliarde de viețuitoare de sex feminin?
Adică mie mi s-ar umple inima de mândrie să știu că ridic părul de pe brațe unei săli întregi făcând asta, nu pentru că fac un copil care respiră, mănâncă, se joacă, gângurește, face la oliță, pășește, pronunță stâlcit cuvintele, își pierde dinții de lapte, face purceluși de cerneală pe caiet, intră la facultate și mă vizitează duminica.
Cât despre naștere din punct de vedere tehnic, cred că am nimerit într-un moment prost: cezariană, naștere vaginală, naștere acasă, naștere cu epidurală. Câte bloguri în blog roll, atâtea idei personale susținute cu tărie.
"Viitoarea mamica este incurajata sa schimbe pozitii in timpul travaliului, sa incerce sa ajute progresul dilatatiei pastrandu-si corpul in miscare, mergand sau leganadu-si soldurile pe simpaticele birth balls puse la dispozitie. Un pat a carui speteaza se ridica, ajutandu-te sa gasesti cea mai comoda si naturala pozitie in care sa angajezi fatul “pe drumul cel bun”, dotat si cu o squatting bar de care vorbeam mai devreme, o bara de care sa te sprijini in timp ce ingenunchezi pe pat si asupra careia sa exerciti presiunea care sa te ajute in faza expulziei.Poti de asemenea adresa spitalului o lista de cereri, precum sa porti propriile haine pentru a naste, o camasa in care te simti in largul tau, cu mirosul familiar de acasa, in locul celor puse la dispozitie de catre infirmiere, cu “sexy” deschizatura la spate, urate si debilitante, care te transforma instantaneu in “pacient”. Poti cere ca tatal sa fie cel care anunta sexul copilului in momentul nasterii, in locul medicului, chemandu-l pe numele ales si facandu-i astfel intrarea pe lume; si tot sotul sa fie cel care iti pune imediat nou-nascutul pe piept, invelindu-l cu paturica pregatita special de catre familie (receiving blanket), fara nici o graba pentru baie, cantarit si masuratori (...) onorandu-le prima respiratie si prezenta precum implinirea unui ritual sacru, o ultima nota dintr-o orga colosala a naturii si a divinitatii."
C'mon! De ce o fi mai simplu să te minți frumos și să învălui totul în pătura călduță a misticului, când știi că, de fapt, e o mare traumă: doare ca naiba, urli ca un animal, te scremi, gemi, se rup în tine toate cele, e sânge peste tot, posibil și alte materii, se duce dracului toată demnitatea ta și nu vrei decât să se termine mai repede totul.
Mie mi-e frică de mor, nu vreau nici să văd, nici să fac incantații, nici să miros, nici să fiu mângâiată pe păr de tati, nici să aud, nici să simt, nici să fiu filmată. Nimic, nimicuț. Vreau într-un pat de spital curat, cu toți medicii din lume în jurul meu ca să fiu sigură că nu ni se întâmplă nimic rău mie sau puiului de zână, cu aparate, instrumente, medicamente și tot ce mă poate ajuta să nu văd, să nu aud, să nu simt, să nu miros.
În rest, sunt foarte bine. Liniștită, mulțumită, fericită și îndrăgostită. De un bărbat care-mi aduce de fiecare dată un trandafir roșu și-și dorește copii. :-)

Ce se mai urzește pe la castel II

Când nu adoarme cu ușa castelului descuiată și când nu șterge mobila cu sprayul pentru plante verzi, zâna meșterește câte ceva.

Ce se mai urzește pe la castel I

O săptămână și-un pic

De o săptămână și-un pic îmi tot cresc flori ba pe masa unde-mi beau cafeaua, ba în geantă, printre șervețele, chei și folii cu medicamente, ba pe bordul mașinii, ba în patul în care mă întind.
Și nu flori din acelea timide și firave de primăvară, ci trandafiri mari și roșii, și gălăgioși, și infatuați, plini de siguranța aceea că trezesc emoții puternice, cu atât mai puternice cu cât sunt complet necunoscute.
De-o săptămână și-un pic încerc să-mi pară rău și să mă simt vinovată, dar nu reușesc.
De-o săptămână și-un pic calculez câți pași avem de făcut ca să ne putem întâlni la jumătatea drumului.
De-o săptămână și-un pic e primăvară și afară, nu numai sub clopotul meu de sticlă.

Nervi de primăvară

De trei nopți, între orele 23 30 și 2 00, principala mea ocupație este să tușesc. Cu pauze de 1-2 minute, tușesc de cum mă așez în pat, la orizontală; cred că mi-am exasperat vecinii. Bănuiesc că mă aud, și eu îi aud pe ei când fac sex: celui de sus i se lovește ritmic tăblia patului de perete, cel din stânga scoate niște sunete de hipopotam (am văzut eu odată pe Discovery cum fac hipopotamii, de-acolo știu...).
I-am învins fără drept de apel! Ei, vecinii, nu fac sex 3 ore și jumătate, pe când eu aș putea să behăi chiar și mai mult dacă n-aș cădea într-un soi de leșin provocat de oboseală, dureri de mușchi abdominali și disperare că se apropie zorii și eu n-am pus geană pe geană.
M-am surprins chiar punând de fiecare dată mâna la gură, pe cine naiba aș putea să contaminez? Că nici măcar Taz nu mă mai suportă, s-a mutat sub pat încă de la primul meu recital nocturn.
Am fost la farmacie, dați-mi un antitusiv bun că fac crimă de om dacă mai pierd o noapte! Farmacistul mi-a dat ACC, cel mai bun, și mi l-a lăudat vreo 10 minute, pur și simplu nu mă lăsa să ies, eram cu mâna pe clanță, iar el turuia: E tuse seacă? Da. Dar simțiți și-un nod în gât? Nu, mai degrabă usturime. Știți că substanța activă, acetilcisteina, inhibă centrii nervoși fără a deprima centrul respirator... Da, da, știu, am fost acum două vieți medic de țară! Eu dădeam să deschid ușa, el o să observați că, mai întâi, tusea se amplifică... Văleu! Mai rău de atât???
Am luat ACC degeaba. Cum spuneam, tușesc de trei nopți de la 23 30 și până pe la 2 00.
Azi am fost la medic, mi-a dat rețetă pentru ACC, inhibitorul lu' pește prăjit ziua și Paxeladine seara, un alt inhibitor de mare succes după cum se observă: stau pe spate și tușesc.
E doar 00 27, mai am până la 2 00, așa că mi-am zis de ce să nu aberez eu puțin pe blog că și-așa n-am mai scris de câteva zile...
Când mă plictisesc și de urmărit seriale, și de citit Cronică de familie, mă gândesc. Și nu știu cum se face, dar în scurt timp gândurile devin teribil de șturlubatice...
E așa primăvară pe aici, pe la castel, că abia mai pot să o suport!

De despărțire

Pur și simplu

Roșu și negru

1 Martie

Pe la 5. Azi după amiază:
-Fluturaș, la mulți ani! Să ai o primăvară frumoasă, cea mai frumoasă! Îmi faci și mie un buchet frumos de flori? E pentru prietena mea și am nevoie de el în două ore.
-Ești culmea, fluture! La ora asta tu vrei buchet???
-E foarte important, trebuie să mă ajuți și e musai să fie cel mai frumos.
-Ți-l fac, dar să nu mă bați la cap, te sun eu când termin de lucrat.
Ce-o fi și în capul ăstuia de vine cu solicitări din astea la sfârșitul zilei, și ce zi!!!, când am capul cât o baniță și nervii praștie, bombăneam eu în sinea mea. Sigur a făcut iar o prostie și florile sunt parte din procesul de împăcare...
Bun, deci cu inimioare. Și ciocolată, neapărat ciocolată, nicio femeie nu-i rezistă unei bomboane de ciocolată.

Ce să mai pun... gărgărițe, că acuși-acuși ies drăguțele de ele la soarele de primăvară, lots and lots of ladybugs, Marcello...

Și-un cuib de păsărele pe o crenguță înmugurită.

Zambile albe, ah, ce miros incredibil, de ce nu miros toate florile a zambile?

Și lalele roșii, nu se poate fără lalele!

Și ranunculus roz și roșu, adorabil! Taz, ia-ți nasul ăla mare din florile mele!



Ce mai lipsește... o crenguță uscată aici, un șnur de mărțișor dincolo...

-Fluture, gata, poți trimite șoferul să ia florile!
-E frumos? Îți place?
-Normal, doar eu l-am făcut. Îmi place mult!
-Trimite-mi poze!
-Asta-i chiar culmea, nu pot, sunt în mașină! Babă curioasă!
-Trage pe dreapta și trimite-mi poze!
-Fluture, mă scoți din minți! Am tras pe dreapta, ia poze! Nu mai găsești tu femei ca mine care să-ți facă pe plac imediat...
-Știu.
-Ai primit pozele?
-Daaaaaa. Super! Dar ție îți place, fluturaș?
-Păi doar ce ți-am zis că-mi place mult! Fluture, ai înnebunit?
-Sigur, sigur îți place mult?
-Pffff, foarte mult!
-Bine, sunt din partea mea pentru tine!

***
Aceasta nu e o poveste, e o întâmplare, una din acelea care nici nu visezi să ți se întâmple, iar atunci când ți se întâmplă, te emoționează nespus. Ah, ce-mi plac fluturii!

Patru ore în cap, bilă cu bilă