Picnic

Zâna citadină iubește aerul, iarba, gândăceii roșii care-și poartă ochelarii pe spate, mugurii, florile de primăvară, pădurea chiar și așa, timid înverzită, soarele ce intră călduț prin haine, trunchiurile de copaci prăbușiți, zgomotul de crengi frânte sub tălpi, frunzele moarte anul trecut și străpunse de rodul pământului de anul acesta, lumina filtrată doar de lentilele ochelarilor de soare, cearta păsărelelor pe locurile cele mai bune din frunzișul sărăcăcios, bucuria lui Taz când ronțăie brebenei și viorele, două umbre ținându-se de mână.
Alții iubesc fumul care iese din grătarul încins, sfârâiala fleicilor de carne, paharele și farfuriile din plastic, bașii muzicii din boxe, sunetul ciocănelelor pe coardele unui țambal, poveștile știute deja pe de rost, replicile din filme doar de ei văzute.
Mă întreb cât e de mers până la jumătatea drumului dintre mine și alții...