Muțuțel

A venit azi o clientă care nu m-a lăsat să deschid gura să spun frumos Bună ziua! că s-a repezit ea: Aaaaa, pe tine te știu de pe blog, tu ești Taz! Și-l fixa cu degetul arătător pe Taz care dădea din coadă afectat. Oops, mi-am înghițit salutul politicos și n-am mai fost în stare să mă gândesc decât că fata asta din fața mea știe că o (mai) ard prin cluburi, că Baby mi-a adus cadou de Crăciun o bluză Chanel, că prietena mea mă înjură vârtos în mod anonim. Știe când mi-e lene, când mi-e somn, când mănânc ceva bun, când sunt nervoasă, când nu-mi mai încap în piele de bucurie. Știe că sunt leșinată după pantofii cu toc și după rochiile vaporoase. A suta oară m-am întrebat ce-or gândi oamenii care citesc fără să mă cunoască personal și tot a suta oară îmi zic că trebuie să gândească de bine din moment ce vin spre mine, vor să mă cunoască, să ieșim la cafea, să lucreze cu mine.
Mie-mi plac toți cei cu care intru în contact, rareori mi se întâmplă să nu rezonez cu cineva sau să plec de la o întâlnire cu senzația că am pierdut timpul. E adevărat că am și eu preferații mei, mă dau în vânt după oamenii curajoși, cu povești de viață trăită cu intensitate, povești pe care le ascult vrăjită preț de 2-3 cappuccino. Sau după oamenii care râd mult, care nu se plâng că ninge troienit în ianuarie, plouă torențial în iunie sau bate soarele ca-n deșert în august. După oamenii deștepți, da' deștepți după standardele mele, cultivați, aproape prețioși în exprimare, atenți la topica frazei și la momentul potrivit să arunce în conversație un cuvânt cu iz de vulgaritate. Ca să nu mai zic de oamenii care stăpânesc mai mult de un subiect și care vorbesc despre ei fără să dea senzația că se laudă.
Îmi plac oamenii în general, femei, bărbați sau copii deopotrivă, deși când e vorba de ultima categorie încă mai caut marele răspuns: de ce trebuie să plângă una-două? Și mie mi-e foame și nu mă apuc să urlu.... Și eu vreau geanta aia aurie de la Michael Kors și nu mă tăvălesc pe jos... Dar nu despre copii a̶b̶e̶r̶a̶m̶ vorbeam în mod special, ci despre oameni în general. Ziceam că îmi plac. Chiar dacă unii mă sperie. Așa ca femeile acelea bărbătoase cu brațe puternice care mă fac să mă simt mică-mică deși poate sunt mai înaltă decât ele. Sau ca bărbații aceia care cred că e foarte masculin să-și scuipe flegmele pe stradă sau să-și bată nevasta și copilul. Sau ca femeile și bărbații proști făcuți grămadă, dar care se poartă ca și cum ar fi deștepți. Și sunt mulți rău, îi văd pe Facebook, pe forumurile presei cotidiene, pe bloguri; dau sfaturi, dau lecții, emit păreri ca și cum ar mărturisi adevărul suprem, fac morală, pun etichete, fac judecăți de valoare.
Mă sperie și mă fac să mă simt într-un film hai, nu de groază, dar sigur cu mult suspans, gen pe care nu l-am agreat niciodată. Că eu nu mă mai satur de filmele mele ușurele, în care eu sunt Baby, Fluturaș sau Frunzică, Taz e Muțuțel, iarna nu-i ca vara, banii și încălțămintea sunt făcute să circule și lucrurile să nu fie luate numai în serios.
Later edit.
Această postare este omagiul zânesc adus oamenilor dragi și frumoși din viața mea, oameni care după un pahar mare de vin îmi sunt și mai dragi și îmi par și mai frumoși.

Botez Anastasia

Trusou pentru botez

Cutie pentru trusou



Lumânare pentru botez

Cip-cirip!

Nu mai pot cu capul, dom'le! De la sărbători și până azi, toți erau morocănoși că ce sărbători sunt alea fără zăpadă, ce iarnă e aia fără zăpadă, nu e normal să fie 12 grade în ianuarie etc, etc.
Acu' că ninge și e zăpadă, sunt și mai morocănoși. E prăpăd! Nu vine nimeni să ne deszăpezească, ne rupem picioarele pe trotuare, murim în mașină (la doi-trei kilometri distanță de o localitate) de frig, de foame, de sete, de prostie. Numai aoleu și vai din toate părțile!
E iarnă, oameni buni, e ianuarie, locuim într-o țară cu climă temperat continentală, vara-i cald, iarna-i frig. Și nici măcar nu e așa de frig; cât sunt eu de zână meridională și tot nu mă plâng că stau 40 de minute în vifor după Taz care aleargă ca apucat de streche prin nămeți de zici că e Malamut de Alaska, nu un pricăjit de Bichon.
Da, zână, pe tine te doare la bascheți, ai încălzire prin parchet, garaj subteran, biroul la o aruncătură de băț, îți dă mâna să fii vitează! Mda, asta cam așa e, dar fiecare doarme cum își așterne.
Acasă n-a fost nevoie că s-au îngrijit cei pe care îi plătim să aibă grijă de noi, dar la birou să știți că am pus osu' la treabă că dacă nu noi, atunci cine? Babele de la etaj? Asistatul social care nu iese din casă decât ca să încingă grătarul pe trotuarul de vis-a-vis? Era ușa troienită jumate și zăpada virgină de 10 cm în casa scării azi, și ce? S-a rezolvat problema în 10 minute cu o cutie de sare, o mătură și un făraș de plastic. Și da, eram pe tocuri, în caz că trage careva aer în piept gata-gata să mă întrebe...
Așadar nu mai pot cu capul! Și pe mine chiar că mă încurcă foarte tare treaba asta cu vijelia: plănuisem un we cu zânele la Atena, o mare aventură cu zânomobilul; voiam să simțim cum ne iese fundul prin scaunul mașinii, să vorbim mult, să oprim în benzinării ca să mâncăm sandwichuri proaste, să facem poze turbate și să ne hlizim cu polițiștii din Bulgaria. Iată aici pierdere adevărată, nu că faci o oră jumate până la serviciu! Da' tot plecăm, numa' nu mai plecăm în we... Stăm să muncim. Și să ne minunăm cât de nesimțit poți să fii să umbli prin oraș cu mașina așa:

De trei zile-ncoace...

Copăcei din panglici

How to kill a mockingbird...

...dați-i-o lui Taz!


PS Nu dați cu pietre, victima cu pene e doar un magnet pentru frigider.

Take me to the candy shop

Decor din acadele pentru botez.

Băiatul mamei

Lumanare botez

V-am spus că noi muncim și sâmbăta?

Marturii botez Splend'or.

Lord, what fools these mortals be!

Mă întrebam deunăzi ce m-ar putea motiva pe mine să-mi petrec seara în frig, în mijlocul haosului, agitându-mă de colo-colo prin Piața Universității, riscând să primesc o piatră sau o fumigenă în cap și bastoane peste picioare, urlând spre lună Libertate, Unitate sau De ce? De ce?...
Mă îndreptam spre Centrul Vechi, aveam bilete la Visul unei nopți de vară, stăteam comod pe bancheta din spate a mașinii și nu mă puteam gândi decât la un Cosmopolitan acrișor în timp ce-i priveam pe cei adunați în piață. M-am trezit gândind cu voce tare, iar șoferul a replicat: le-a ajuns cuțitul la os, doamnă...
Recunosc că m-a preocupat subiectul fix 10 minute, nici măcar n-am avut curiozitatea să mă uit la știrile tv, m-am limitat la a mă informa pe net și atât, fără să mă intereseze părerile, opiniile, luările de poziție sau insistența cu care e inundat Facebook-ul de campanii și cauze care mai de care mai pompoase și mai ipocrite. Mă irită activismul cu arme ca Like sau Share și mi se strepezesc dinții când văd cum un click poate să liniștească o conștiință. Ce nobil sunt că am la profil o lozincă! Cât de aproape sunt de rai pentru că am aderat la o cauză dreaptă! Cât de implicat social sunt de la mine din sufragerie, din fața computerului personal!
Pro Arafat sau anti Băsescu, isteria din centrul capitalei provocată de niște giboni urbani nu mă reprezintă. Eu am ales să merg la teatru; scena cu lupta dintre Lysander și Demetrius pentru grațiile Helenei a fost delicioasă, o voi prefera întotdeauna unui război care nu e al meu.

Happy feet. Happy fairy.

Mda, știu că am zis că nu pun poze de la revelion, dar m-am răzgândit: zilele trecute am făcut o mare aroganță când am dereticat prin computer și-atâta am dereticat că am rămas fără toa-te po-ze-le făcute în ultimii doi ani! Cu greu le-am recuperat, mă gândeam "noroc cu blogul că mai am câteva împrăștiate pe-acolo..."
Așa că am decis că posteritatea va dori sigur să știe cât de fericită eram eu în momente ca cel în care eram fotografiată: beam șampanie, mă aflam în brațele unui bărbat frumos, îmi așteptam prietenii să plecăm la petrecere și eram în mijlocul unei vacanțe cu nepermis de mult somn, amurguri nefiresc de roșii, muzică, râsete, cafea cu desene în spuma de lapte, cărți, îmbrățișări, plimbări în parcul pustiu.
Nu am făcut nicio vrajă, nici măcar nu știu pe unde e înghesuită bagheta, dar cumva, ceva am făcut și-am făcut bine căci toată lumea în jurul meu e fericită: nepotu' Sucă e îndrăgostit și logodit, Ralu pășește zici că plutește, iar eu radiez de-a binelea.
Daaaa, e clar, dragostea e răspunsul. Dar în timp ce așteptăm răspunsul, sexul poate contribui și el cu câteva întrebări pertinente :-).
PS Mor după focurile de artificii, anul meu nou a început cu unele excepționale...

Sorcova vesela... La anu' și la mulți ani!

Așaaaa, gata cu vacanța, cu statul pe burtă în fața televizorului și cu mesele din două-n două ore, gata cu unghiile roșii.
Mă uitam ieri pe Facebook cum începe lumea să se dezmorțească, întinde câte o mână, apoi pe cealaltă, oftează, cască și apoi fuga-fuguța să posteze fotografiile de la revelionul petrecut prin capitalele europene, cluburi, piețe, apartamente de bloc. Alții vin cu listele de dorințe și le pun pe perete. Alții trântesc niște platitudini cu pretenții de profunzime. Câteva fețe schimonosite de o falsă veselie, îmbrățișări în zece, poziții nefirești. Ce bine ne distrăm! Ce bine ne distrăm! Ce circ trist! Ce circ trist! Mda... și nu sunt în acea perioadă a lunii...
În afară de cele două kilograme în plus (nu știu voi, eu m-am cam căptușit exact prin părțile esențiale, dar nu-mi fac griji, imediat ce revin la muncă și uit să mănânc câte o zi întreagă, le dau jos cât ai clipi), mai raportez decesul mixerului suprasolicitat vreo două săptămâni și mai bine, intoxicarea cu somn într-un pat pufos cu multe perne, Baby apărut din senin, cică i-am scris și a simțit că trebuie să vină. No, amu vino, i-am zis, la mine e loc destul, la tine e cam aglomerat...
N-am rezoluții pentru 2012, n-am wish list, n-am cuvinte înțelepte să spun, nu pun poze (damn! și eram așa drăguță coafată și îmbrăcată!:-), mi-e dor de serviciu, de bunica și de mare.
Fie ca viața noastră să fie la fel de grozavă cum pare pe Facebook!