Ziua 270. Amr 95.

Părea că nimic notabil nu se mai putea întâmpla, era ultima întâlnire a unei zile obișnuite de muncă, târziu, după 19 30. Ne-am întâlnit la o cafea, lucru rar pentru că nu prea mă văd cu clienții în afara biroului; mă aștepta liniștită, nebutonându-și telefonul, ci privind absentă spre scara rulantă. O fi și ea obosită, ca și mine. Blondă, ochi negri, subțirică și cu un inel frumos pe deget. Aș putea ucide pentru inelul ăsta, trebuie că cel care i l-a dăruit o iubește peste poate! Are nunta în septembrie și îi plac dantela, cameele și, în general, tot ce a văzut pe blogul de zână. E foarte ordonată în gândire, are un carnețel în care-și notează din când în când câte ceva și mai are și multe întrebări țintite; știe clar ce vrea, semn că e una din acele mirese cu care mă văd doar de două ori: o dată la semnarea contractului, a doua oară pentru plată. Cum nu a început discuția cu precizarea bugetului, o întreb direct ca să știu cât mă întind cu fandacsiile, iar ea flutură din mână evaziv a Nu e important, vreau ca totul să fie perfect indiferent cât costă. În jumătate de oră am pus la punct totul, recapitularea și ceștile pe jumătate pline cu cafea ne confirmă că am fost eficiente și acum putem să ne relaxăm. Exact în momentul în care-mi lipeam spatele de tăblia scaunului, spune:
-Îmi doresc mult nunta aceasta, dar nu știu dacă am ales bărbatul potrivit.
-...
-Aseară i-am căutat în portofel și am găsit un prezervativ. Noi nu folosim.
-...
Zâna vorbește mult, rareori rămâne fără replică; acum era mută ca lebăda.
-Măcar știi că se protejează și nu se alege cu un plod sau cu vreo boală, am îngăimat.
Nu știam dacă are nevoie să audă ceva inteligent de la mine sau doar să plângă pe un umăr.
Tăcuse și devenise stânjenitor. Am mai luat o gură de cafea și s-a întâmplat minunea: a sunat telefonul. Sfinte Graham Bell, slavă ție! După cinci minute ne-am despărțit politicos. Ai grijă de tine, i-am mai zis.
Ai grijă de tine, Claudia!
Îți spun acum tot ce n-am putut să-ți spun aseară nici dacă mi-ai fi cerut-o explicit.
Nu știu nimic despre tine, nu știu cum îți place cafeaua, ce parfum folosești și cât îți iubești bărbatul cu care faci în septembrie nunta asta frumoasă pe care am creionat-o împreună...
Știu doar că doare al dracului de tare amestecul de sentimente pe care le ai acum: frustrare, neliniște, dezamăgire, îndoială. Te doare fizic, dar nu poți localiza durerea și inima pare deodată că stă, apoi o ia la goană nebună. Inspiri adânc și aerul îți ajunge doar cât să nu te prăbușești. Te întrebi obsesiv unde ai greșit, de ce n-ai observat mai devreme și ce-ți rămâne de făcut de-aici înainte.
Vestea bună e că în câteva săptămâni durerea încetează, bătăile inimii și respirația revin la ritmul normal, întrebările primesc răspunsuri, uneori mult mai detaliate decât ar fi nevoie. Ți se va explica repetitiv că cealaltă nu înseamnă nimic pentru el, de parcă faptul că se tăvălește cu prima venită, o oarecare, ar trebui să te consoleze. E singura explicație pe care o are la îndemână și i-ai băga-o undeva, dacă ar fi posibil, pentru că e cea mai penibilă dintre toate câte ar putea să inventeze.
Infidelitatea lui n-are nimic de-a face cu tine, ci cu el ca individ. E lipsă de respect față de ceea ce trăiți și încercați să construiți împreună. E indiferență față de suferința pe care ți-ar putea-o provoca, incapacitatea de a juca după reguli și rezistență la procesul normal de maturizare și responsabilizare.
Sunt o zână rațională și știu că oamenii sunt poligami de la natură, nu sunt făcuți să stea doi câte doi de la tinerețe până la bătrânețe și nici n-ar trebui să stea doar pentru că sunt presați de societate, de cutume sau de credințe. Dar tot nu pot să-i găsesc justificări unui bărbat care m-a mințit și m-a înșelat cu atâta ușurință, să-l înțeleg, să-l iert sau să uit că mi-a provocat odată o mare suferință.
Tu, Claudia, ...ai grijă de tine!
Cu drag,
Zâna


PS Pune în balanță bila albă pe care o merită pentru că se protejează. Cei mai mulți sunt mult prea inteligenți și au un bun simț atât de ieșit din comun încât consideră că nu e necesar să o facă.