marți, 9 noiembrie 2010

Ziua 41. AMR 324

Azi cineva mi-a atras atenția că sunt maniacă: de câte ori m-a sunat seara, eu făceam curățenie. Am râs dar nu era râsul meu, ce să fac dacă tot nu scap de senzația că a rămas multă mizerie în casa asta? Sunt niște pete care nu ies oricât aș freca, niște cotloane la care nu ajunge nicio ustensilă. Și cum sunt aproape germofobă, am luat decizia să mă mut. Așadar de mâine voi începe valsul cu agenți imobiliari și cu proprietari care vor încerca să-mi vândă case urâte la preț de clădiri de patrimoniu. Mă voi distra la fel de mult cum mă voi enerva, poate chiar va ieși un text bun din toată experiența aceasta.
Și încă o curiozitate, am numărat 68 de eșarfe și șaluri la mine în dulap. Câte are voie o femeie să posede fără să riște să fie numită din nou maniacă? Și nu, nu e întrebare retorică, dragele mele, dacă tot vă distrați dimineața sau seara, după caz, cu postările mele, ați putea să și răspundeți. :-)

28 de comentarii:

  1. aha! deci de asta azi dimineata cand cautam butoanele din josul articolului nu le-am mai gasit! credeam ca inca nu ma trezisem eu ;)
    si eu tocmai ce mi-am facut ordine la esarfe/fulare = 30 bucati, dar nu-mi ajung de nicio culoare, mi-ar mai trebui inca pe atat ;;))
    o seara frumoasa!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Paula, stai bine, ești pe drumul cel bun:-). Nu-i așa că de câte ori vrei să asortezi o eșarfă la o ținută, îți dai seama că nu se potrivește nimic din ce ai?

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei, asta e discriminare, de ce doar "dragele tale" au voie sa-si dea cu parerea? Uite ca ma bag si eu in seama: niciodata nu ai suficienti pantogi, suficiente genti, suficiente esarfe, suficiente haine, suficiente produse cosmetice. Nu-i asa Ina Bixade?:->

    RăspundețiȘtergere
  4. Scuza-ma, Suflețel, poți să-ți dai cu părerea oricând dorești, ești de-al casei de-acum. Mai ales că ai mare dreptate, niciodată nu sunt destule!

    RăspundețiȘtergere
  5. Hihihi! Am zarit cu drag trei piese :-))... Stai linistita, niciodata nu-i prea mult, cand vine vorba de esarfe, manusi, posete, pantofi, haine...chiar m-ai facut curioasa, cand am timp ma duc sa-mi numar esarfele...auzi, dar dresuri cate ai?

    RăspundețiȘtergere
  6. Pisico, dresurile nu sunt romantice deloc. Poți tu să acoperi ochii cuiva cu niste ciorapi? :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai ales cu unii purtati...

    RăspundețiȘtergere
  8. Suflețel, ești genial, nici măcar eu nu aș fi putut să fiu atât de rea!

    RăspundețiȘtergere
  9. Dacă depășești 366, atunci clar ai o problemă. Altfel, e bine să ai un șal sau o eșarfă pentru fiecare zi a anului. Trust me! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Mi-ai dat tema de casa, dupa o zi groaznica in care as fi vrut doar sa sar in pat sa dorm,dar iata-ma bagata in sifonier numarandu-mi esarfele la ora 12 noaptea.Deh,curiozitatea e mai puternica decat somnul care nu-mi da pace.Deci...dupa ce am repetat numaratoarea de vreo 3 ori am tras linie...82buc(aici au intrat si fularele).Ce zici soro..cum stau?

    RăspundețiȘtergere
  11. Monica, m-am liniștit, am încredere în judecata ta. Deci pot să număr în continuare. :-)

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Sora Anonimă. hahahaha. Păi normal, trebuia să ai tu mai multe că doar ești sora mai mare :-P

    RăspundețiȘtergere
  13. Aaaaa, pai aici jucam in familie, cu surori, cu pisici. Ma duc sa numar si eu fularele, pot sa le socotesc si pe ale nevesti-mi?

    RăspundețiȘtergere
  14. Sufletel, numara-le da' repede ca mor de somn!

    RăspundețiȘtergere
  15. In puii mei, m-a prins nevasta-mea! 16. Modest de tot. Acum ma duc sa-i explic de ce cotrobaiam prin seratrele ei...

    RăspundețiȘtergere
  16. Spor la cautat locuinta. Sint sigura ca vei gasi ceva pe plac. Sa ne anunti in ce cartier vei decide sa te muti. Anul trecut, faceam acelasi lucru, fix pe vremea asta, vinam apartamente, sarcina care nu mi-a placut deloc, motiv pentru care, in cele din urma, am apelat la o agentie si mi-a gasit un loc dragut in care stau acum si in care ma simt tare bine.

    Sa raspundem si anonimului: anonim, eu nu port esarfe si nu folosesc produse cosmetice, iar cu privire la pantofi, nu am asa multi cum vorbeste lumea:) E doar o impresie:)

    RăspundețiȘtergere
  17. Ina, sigur că voi striga în gura mare unde m-am mutat, eventual dau și adresa exactă, oricum viața mea e la vedere :-)
    Cum adică nu folosești cosmetice? Nu ai cremă de zi, de noapte, hidratantă, nutritivă, de închidere a porilor? De cearcăne, de riduri? De corp, de mâini, de picioare? :-))))))

    RăspundețiȘtergere
  18. Ma refeream la produse cosmetice in sensul de machiaj, make-up. Da, dupa 30 de ani am inceput sa folosesc crema de fata, ochi, mai ales iarna cind mi se usuca pielea mai usor, de la frig, insa nu le-am avut niciodata cu chestiile astea, sa ma ung cu toate alifiile:) (stii ca imi place naturaletea)

    Bine, astept detalii despre locuinta. Ai vreo preferinta cind e vorba de cartier? Sint curioasa si eu. hai te pup

    RăspundețiȘtergere
  19. Inuca, stând cu voi de vorbă mi-am dat seama că mai am o manie: mă ung cu toate alifiile :-). Poate mă apuc într-o zi să număr și borcănașele cu smacuri din baie :-)))De mutat vreau să mă mut într-un loc frumos și curat, în care să mă simt acasă. Prin centru sau în partea de nord a orașului. Te țin la curent.

    RăspundețiȘtergere
  20. Zana draga, se pun la numaratoare si fularele imprumutate de la sot si, mai nou, de la copil??

    RăspundețiȘtergere
  21. Gabi, orice are lungimea mai mare decât lățimea și poate fi înfășurat în jurul gâtului intră la socoteală!Să înțeleg că le cumperi băieților tăi fulare care se potrivesc ținutelor tale :-)?

    RăspundețiȘtergere
  22. Ce fac fetili azi? Tot mai numarati fulare?

    RăspundețiȘtergere
  23. Suflețel, gata cu eșarfele, ieși din transă!

    RăspundețiȘtergere
  24. Zana draga, dupa cest principiu, pot sa imi pun la gat un catel??? :)))))
    Da, iau baietilor mei fulare in ideea de a fi utilizate pe scara cat mai larga, inclusiv pentru tras sania ori spanzurat jucarii la uscat. Sigur, daca mami poate ori nu sa le asorteze cu ceva... e un aspect neglijabil. Oricum, mami poate sa le asorteze pe toate cu orice...

    RăspundețiȘtergere
  25. Gabi, dacă purtăm cu nonșalanță vulpi la guler de ce să strâmbăm din nas la un cățel? Îmi place, ești practică.

    RăspundețiȘtergere
  26. M-am distrat teribil! :-))))) Gata, am inteles, chestia cu ciorapii (dresurile) nu v-placut, ca cica sunt purtati...aaa, si sa schimbam registru, curele/ centuri/cordoane cate ai? ;-)) Hai ca dupa asta urmeaza manusile...

    RăspundețiȘtergere
  27. Pisico, la astea câștigi detașat că te știu! :-)

    RăspundețiȘtergere

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...