Ziua 361. AMR 4.

Să mă învăț minte că nu mă uit la filme fantasy, habar n-aveam că ăia mici din Harry Potter s-au făcut mari. Unul din ei cântă și cântă în felul ăla care îmi cade cu tronc de la prima ascultare...
I'm out of touch, I'm out of love
I'll pick you up when you're getting down
and out of all these things I've done
I think I love you better now

I'm out of sight, I'm out of mind
I'll do it all for you in time
And out of all these things I've done
I think I love you better now

Ziua 360. AMR 5

De câteva săptămâni mă uit pe vplay la How I met your mother, un serial despre un grup de prieteni destul de pestriț dacă mă gândesc la personalitățile lor, destul de grosolan conturați ca personaje, dar haioși, mult mai haioși decât cei din Friends, după părerea mea de zână care n-a mai făcut parte dintr-o gașcă mixtă de pe când era în liceu.
Există în HIMYM un personaj ahtiat după sex și fete frumoase, corporatist la costum, măscăriciul grupului, cu spirit competitiv și dorință de a fi iubit de toată lumea, cinic în aparență, dar bun ca pâinea caldă deep inside. Very deep inside:-).
Barney Stinson mă amuză teribil și mereu m-am întrebat dacă există un corespondent al lui în lumea de afară. Ei bine, există și eu l-am cunoscut în seara asta la un pahar de vin. Adică la un ceai. (Oh, la naiba! Hotărăște-te, vin sau ceai?!?)
Doamne, câte povești cu orgii de team building sau delegații! Câtă bogăție în detalierea bețiilor crunte! Câtă imaginație! Câtă ușurință în a vedea în gesturile uzuale ale unei femei o invitație languroasă la (măcar) o pipăială dacă nu la o partidă de sex sălbatic!
N-am amici printre bărbați, am mai zis, așa că fiecare astfel de întâlnire mai umple din spațiile goale pe care le am de completat când vine vorba despre ei. Sunt atât de maturi și curajoși! Și atât de siguri pe ei!
Uh, am niște flash-uri cu băieței de 7 ani... Sunt drăgălași și pufoși, dar atât de obraznici!

Ziua 359. AMR 6.

O prietenă dragă își împachetează zilele acestea lucrurile. Se mută din casa în care a locuit 11 ani cu iubitul ei, casă pe care a urât-o la început, pe când i se părea că trece tramvaiul chiar prin mijlocul sufrageriei. Cu timpul, crăpăturile din pereți au fost astupate, cercevelele ferestrelor schimbate, ușile băițuite, pardoseala acoperită cu parchet, liniile de tramvai desființate. Casa urâtă și înghesuită, în care mirosea a molii s-a făcut mare, frumoasă și liniștită; atunci când o vezi pentru prima oară, te simți ca într-un stup de albine: e cald în ea, miroase a faguri și în camere plutește o lumină gălbuie ca mierea.
Ea povestea râzând în hohote ce frică îi era în primele săptămâni, când rămânea la el peste noapte. El își amintea cum o speria când se întorcea de la baie, ascunzându-se într-un hol în care nu exista nicio geană de lumină. Ea îi arăta cu drag primul fotoliu pe care l-au cumpărat împreună. El o mângâia din priviri și-i strângea palma mică, mulțumindu-i că se află în viața și-n casa lui și că i le înfrumusețează de 11 ani fără încetare.

Acum două săptămâni, ea a aflat că el nu e pregătit să-și asume reponsabilități, că are nevoie de spațiul lui, că știe că sună egoist, dar că e greu să reziste tentațiilor de afară și are de gând să guste din toate.
Chiar așa, sec și formal, chiar în moalele capului. Uitându-se direct în ochii ei, dar ignorând explozia iminentă a lacrimilor. Ținând-o de mâini, dar nesimțindu-le tremurul.

Aș încerca neplăcerile unui proces pentru vătămare corporală numai să simt deliciile unui scaun făcut bucăți în capul lui, măcar l-aș face să-l doară, l-aș înfuria groaznic și-așa ar simți și el ce simte ea...
Nu sunt sigură că-l va durea prea tare, are obrazul mult prea gros în comparație cu palul firav al vreunui scaun de la Ikea. Și urechi prea surde ca să audă:
Da, pot să înțeleg că nu mai făceați dragoste ca și cum aprindeați un foc de artificii, că era prea multă liniște în casa cu miere, că devenise plictisitoare perfecțiunea din ea, că voiai aventură și că tânjeai după tot ce se întâmpla dincolo de ferestrele voastre.
Nu, nu pot să înțeleg de ce nu ai strigat Ajutor! atunci când ai simțit că barca începe să se scufunde. Și de ce ai așteptat ca ea să se întoarcă cu spatele pentru a-ți înfige cuțitul, pe care îl ascuțeai de luni întregi, poate ani...

Viața întreagă se încheagă pe alegerile pe care le facem, nu pe greșeli. Tu ai ales să o faci pe ea să sufere și te simți un pic vinovat de alegerea ta, ba chiar te înfurii și țipi mai tare decât ea, socoți că trebuie să aibă și ea partea ei de vină. De ce n-a reușit să fie gospodină în bucătărie, doamnă în societate și târfă în dormitor ca să te țină pe tine departe de tentații?!?
Ai ales. Știi ce-ai ales?
Ai ales să vii și să pleci de la cealaltă liber, să nu mai fie nevoie să-ți pui telefonul pe silent și să-ți împlinești visurile conturate de site-urile porno pe care le accesezi.
Ai ales să începi și să termini relații motivat doar de dorința de nou, un nou din ce în ce mai scurt, din ce în ce mai superficial.
Ai ales să-ți testezi puterea de seducție ca bărbatul împlinit, stilat, sofisticat care ai devenit lângă ea.
Ai dreptate, viața e plină de tentații, mereu vei găsi afară femei mai zvelte, mai blonde, mai interesante. Dar nu realizezi că tot acolo, afară, erau bărbați mai frumoși, mai buni și mai inteligenți decât tine.
Și totuși, ea a rămas cu tine...

Taz

Viața la castel e plină de surprize și mistere! Azi am aflat că Taz nu e nici Shi-Tzu. E Bichon Havanese. Pfuai! O să aflu și eu vreodată din ce neam se trage the Prince of My Castle?

My precious today

Ziua 358. AMR 7.

Am început să ne pregătim de Crăciun și cred că am omis să spun că toate decorurile vor fi lucrate de spiridușii de la atelierul castelului, cu mânuțele lor minunate, supravegheați blând de Tinkerbel și încurajați de Degețica.
Primele decorațiuni, nu se putea altfel, sunt personalizate cu fotografii și sunt pentru lady of the castle and her prince.



Prinț care îmi pare că seamănă din ce în ce mai mult cu Viorel Lis. :-))))

Ziua 357. AMR 8

Cineva să mă oprească să mai fiu o prietenă atât de bună! Cine știe cum ajung în rai și le stric ălora socotelile pe-acolo...
Azi am vrut să am grijă de prietena mea care aproape că s-a mutat la cabinetul de stomatologie și să o răsfăț cu ceva bun și ușor de mestecat cu o dentiție pe jumătate funcțională. Orezul cu lapte mi s-a părut perfect: nu trebuie mestecat și nici nu scapă printre buzele amorțite de anestezie. Și-apoi, altceva n-am găsit prin dulapuri, oricât am închis și deschis uși și sertare. (Noroc cu Taz și cu dieta lui pe bază de pui/orez/lăptic, că nu știu ce s-ar fi făcut prietena mea dacă îi ofeream crănțănele...)
Am verificat rețeta pe net-o măsură de orez, trei de lapte- am pus toate cele în cratiță, ne-am așezat la taclale și după vreo oră de dezbătut legea eutanasierii câinilor ne-am ales cu:
-miros de ars în toată casa
-fum
-un strat de vreo 2 cm de orez cu lapte calcinat
-un strat de 3 cm de orez cu lapte de consistența cimentului
Cred că ibricele și oalele mele au de ispășit o mie de păcate din alte vieți și de aceea au fost trimise la mine în bucătărie: nu trece o săptămână fără să ard și să arunc una.
Important e că draga mea prietenă încă mă mai iubește, chiar dacă a plecat de la castel flămândă. Deci vă rog să rectificați acolo în creieraș: dragostea nu trece neapărat prin stomac.