Și a fost Crăciunul...

Ce-mi plac mie cei care îmi atrag atenția superior că eu n-ar trebui să sărbătoresc Crăciunul, dat fiind că nu le am deloc cu cele sfinte. Pesemne, în mintea lor, eu mă deplasez călare pe mătură sau mă zvârcolesc în chinuri și mi se înroșesc ochii atunci când intru în vreo biserică...
Ei bine, n-oi fi fost eu pătrunsă de fiorii divinității, dar am împodobit castelul cum m-am priceput mai bine în singura jumătate de zi pe care am avut-o la dispoziție, mi-am umplut frigiderul cu bunătăți și dulapul cu dulciuri, am copt pâine cu mac, am comandat cozonac cu multă nucă și cacao, l-am mâncat încă de pe 24, am stat cu toți oamenii care mi-s dragi, am împachetat cadouri (sor'mea m-a bombănit că le împachetez prea artistic), am despachetat cadouri (cu satisfacția că au fost surprinzător de multe și de frumoase, în ciuda celor două voci care mi-au repetat sistematic că sunt rea și afurisită și că nu prea merit nimic din ce mi se întâmplă bun), am mâncat mult, am acumulat deja unul din cele două kilograme cu care mă pricopsesc în fiecare vacanță de iarnă,  am băut și m-am veselit trei zile și trei nopți și nu s-a lăsat cu nicio durere de cap, am ales cu bucurie să fiu mai mult gazdă decât musafir, am redescoperit deliciul de a sta ore-n șir pe canapea cu Taz lipit de mine și-am savurat liniștea care venea dinspre telefonul de serviciu.
Așadar, am sau nu dreptul, eu m-am bucurat tare mult de astea câteva zile de vis, pe care le anticipam de la jumătatea lunii noiembrie și care au avut un singur mare neajuns: au trecut rapid.
Că așa trec toate întâmplările frumoase, doar  ca să facă loc altora și mai frumoase.