Ziua 335. AMR 30.

Long time no see. În Tribute cu zânele. Multe zâne. N-am sărbătorit nimic în mod special, n-avem noi nevoie de pretexte ca să ne îmbrăcăm frumos și să ieșim în lume. Mi-era dor de aerul de acolo, de pe la începutul verii n-am mai respirat muzică bună, companie cum nu se poate mai agreabilă, fum de țigară și fumuri de corporatiști și expați.
Tare îmi sunt dragi oamenii care ies din casă, vorbesc, dansează, cântă și se distrează și mi-e milă de cei care stau singuri și îmbufnați la televizor sau pe net, vărsându-și nemulțumirile și nervii pe forumuri sau pe bloguri.
Am dificultăți în a înțelege depresiile acelea care te fac să-ți închizi telefonul sau indispozițiile acelea care te fac să vrei să te izolezi și poate par picată din cer dacă spun că la mine toate problemele se rezolvă punând mâna pe telefon și stând de vorbă cu vreuna din zâne, urmărindu-l pe Taz cum se joacă, ieșind la o cafea, lucrând în atelier sau citind o carte bună.
E adevărat că n-am rate de plătit, n-am șef să-mi toace felii creierii, n-am copil care răcește de 20 de ori într-un an, n-am boli grave sau, mai rău, incurabile și n-am nici bărbat care să mă țină sub teroare. Dar am chirii, salarii și teancuri de facturi de plătit, membri ai familiei cu sănătatea șubredă, clienți pretențioși sau cărora nu le e prea clar ce vor de la mine, personaje în trecere pe la castel care mi-aduc în dar răutatea lor, lipsa de inteligență sau de empatie, invidia și gelozia bolnăvicioasă sau fățărnicia.
Bineînțeles că m-aș lipsi bucuroasă de problemele mele și e ceva vreme de când am învățat că nicio baghetă nu e atât de magică încât să le facă să dispară înainte să te confrunți cu ele. Și atunci coabităm: ele apar, eu le dau atenția cuvenită, încerc să le rezolv, dacă nu pot singură, cer ajutor, eu mai scriu câteodată pe blog despre ele, ele au satisfacția de a fi parte din procesul meu de maturizare.
Ca să rezum (am băut o ceșcuță de vișinată cu vișinele de rigoare și m-am cam întins la vorbă, ca bețivii, deh), că stați în casă sau că ieșiți la o bere, rata la canapeaua de piele tot trebuie plătită, soacra tot nu se îmbunează, nevasta tot nu uită că nu i-ai adus flori de Valentine's day și șefa tot nesatisfăcută rămâne. I rest my case, mă duc să mă culc.