Ziua 332. AMR 33.

Cum iubește cealaltă jumătate la Teatrul Mic. Amuzant, chiar foarte. Genul acela de piesă la care te uiți și ai senzația că ești la tine pe canapea, iar tu și toți vecinii aveți ușile deschise și vă uitați unul în dormitorul celuilalt.
Replici de ținut minte, joc bun, companie perfectă, cină libaneză, ce aș fi putut cere mai mult de la o seară de joi? Mda, aș fi putut să adorm imediat ce am pus capul pe pernă. Dar nu, m-am apucat să mă gândesc. Oare cum m-au iubit jumătățile mele de până acum? Nu le-am întrebat niciodată, era culmea tupeului după ce le-am închis ușa trosc! în nas. Am felul ăsta al meu tâmpit de a pune punct chiar dacă au mai rămas întrebări nepuse sau nerăspunse... Uite, de exemplu, acum mă roade să știu cum și cât m-au iubit, dacă m-au iubit. Primii doi nu cred, eram arogantă și rece, convinsă că merit luna de pe cer și stelele din cel puțin trei universuri. Pe al treilea l-am torturat cu picătura chinezească, nici de el nu sunt sigură. Pe al patrulea l-am luat de bărbat, nici c-aș fi putut să-i fac un rău mai mare. Cu el am început să fiu tandră și generoasă, am micșorat viteza ca să mă prindă din urmă. Am vrut ce era bun și frumos pentru amândoi, nu numai pentru mine. A considerat că nu necesită efort să păstreze acel bun și frumos și s-a așezat un pic la umbră ca să tragă un pui de somn. Nu l-am mai așteptat, am rupt-o la fugă drept înainte. Nu m-a mai prins niciodată...
Al cincilea m-a îmblânzit de tot, m-am ținut tare vreo patru ani, dar ultimii doi am fost legumă. Trufanda, dar tot legumă. :-) Avea o trompetă în care sufla cu putere ca să știe toată lumea cât mă iubește și cât mă respectă. Doar trompeta era de el.
Baby n-are talent de suflător, dacă va binevoi să-mi arate cum iubește cealaltă jumătate, îi spun mulțumesc.