duminică, 23 octombrie 2011

Ziua 333. AMR 32.


Mda, trebuie să mă obișnuiesc cu gândul că e toamnă de-a binelea și multe săptămâni de-acum încolo nu va mai fi decât frig. Amar gând pentru o persoană solară, căreia o simplă rază de soare ce se zbenguie pe trotuar poate să-i ridice serotonina la cote inimaginabile.
Baby încearcă să mă facă să uit, mă tentează sâmbătă de sâmbătă cu mers la munte ca să mirosim frunze și să mâncăm castane coapte. Castane coapte... castane coapte... îmi aduc aminte de o mână mare și caldă din toamna trecută, o mână mare și caldă ce-mi strecura pe geamul deschis pe jumătate al mașinii un cornet cu 6-7 castane aduse tocmai de la Sinaia. Am coborât geamul doar până la jumătate, mi-era teamă că acea mână mare și caldă va vrea să mă mângâie; țineam pleoapele strânse, urechile astupate, pumnii strânși în poală. Nu mai voiam alți ochi privind direct în ochii mei, alte buze rostind vorbe dulci și alte mâini care să le strângă pe ale mele. Eram sigură că și castanele vor avea gust de biscuite... Cumva am rămas cu adevărul ăsta înțepenit undeva, între două sinapse, până-n ziua de azi: prima privire e piezișă și primul impuls e să resping complimentele, alinturile, promisiunile.
Geamul a rămas mereu deschis doar pe jumătate, mâinile mari și calde n-au încăput, iar eu n-am avut puterea și voința să le rog să mă aștepte. Mâinile mari și calde mi-au mai dăruit liliac alb în decembrie, mi-au mai scris 4(patru) rânduri și s-au retras.
N-am apucat niciodată să-mi cer iertare că n-am avut curaj să apăs mai lung pe butonul care cobora geamul complet și nu știu dacă mâinile mari și calde mai tastează "zâna bună rău" pentru a ajunge la castel; odată obișnuiau să mângâie zidurile discret...
A trecut aproape un an, mie mi-e bine. Ție?

12 comentarii:

  1. Mie mi-e greata... chiar imi vina sa vars de atata poezie, dulcegarie, amintiri din copilarie.
    Iar te dai misterioasa cand, de fapt, nu e nimic de capul tau...doar imaginea pe care incerci din greu sa ti-o creezi (gen femeia Cosmo).
    Ia spune, Baby asta a pus botu'?

    RăspundețiȘtergere
  2. Judecand dupa ranjetul ei satisfacut eu as zice ca a pus baby botu...si il pune de vreo 2-3 ori pe seara ..:)))....da ai si tu grija pe unde pui botu ca nu e in regula cu greata asta..

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anonim: Nu te supara, te obliga cineva sa citesti dragalaseniile de la castel?! Sta cineva cu pusca in spatele tau si nu te lasa sa incepi ziua pana nu citesti blogul de zana? Ca nu imi explic de ce esti atat de interesat pe ce a pus Baby botu'....sau cumva iti amintesti de frustari mai vechi? Sa auzim..."Laura"!
    @Zana: Ma topesc, ca de fiecare data, am pus botul :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim. Ți-am publicat comentariul doar ca să se distreze zânele. Enjoy it! :-)

    RăspundețiȘtergere
  5. Care zane...astea sunt hiene :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim. Oi fi insarcinat? Te rugam sa te gandesti la binele omenirii si sa faci intrerupere de sarcina, in cazul asta!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. @zana.Manca-ti-as misterul tau, zano,de cate ori vorbesti de barbati sare anonimu' asta de cur in sus si iar ne face capul mare ca nu esti cum vrei sa pari.
    @anonim. Ba, gata, lasa-ne ca ne plictisesti. o fi, n-o fi Cosmo, tot are mai mult haz decat tine, un anonim paduchios care are 20 de cuvinte in vocabular si o idee fixa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu cred ca sunt paduchi lati si avand in vedere ca specimenul cugeta cu neuronu' dintre craci se explica vomitaturile lingvistice cu care ne polueaza :)))...acu nu stiu daca paduchii lati explica greata ...ar fi bine sa te cauti de ceva boli venierice la ambele capete cu care incerci sa cugeti :)

    RăspundețiȘtergere
  9. My baby, my Cosmo Woman, see you tomorrow!:-))))

    RăspundețiȘtergere
  10. Zani, uite asa primesti raspunsurile la intrebarile tale existentiale. 399 din cei 400 care vin pe la castel vin din drag, din greseala, din curiozitate. Unul singur, anonimul tau, vine pentru ca nu are o viata personala si nici abilitatea sa accepte senin ca altii au si si-o traiesc cum ii taie capul. Poate ca e mai bine sa-l ignoram cum zici tu, dar nu ma pot abtine sa nu-i recomand sa gaseasca alte modalitati de satisfacere a frustrarilor sexuale. Si gata, nu mai zic nimic...:-))))Decat ca mi-e dor de tine.<3

    RăspundețiȘtergere
  11. Sambata dimineata la cafea citesc Adevarul de weekend si jurnalul unui om frumos, iata raspunsul la una din intrebari. La cea pusa direct, prefer sa raspund prin email doar asa sa prelungim misterul

    RăspundețiȘtergere
  12. Uh, deci e adevărat că lucrurile bune li se întâmplă acelora care așteaptă. :-) Damn, hai cu emailul!

    RăspundețiȘtergere

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...