miercuri, 12 octombrie 2011

Ziua 326. AMR 39.


Fluturii ca fluturii, peste tot, haotici, în cap și-n stomac. Și eu, și ei suntem luați prin surprindere de întâmplări care aproape că ne-o iau înainte; noi aveam tabieturile noastre, discutam îndelung, despicam firul în patru pentru ca apoi să ne chinuim să-l lipim la loc...
Nu știu fluturii, dar eu mi-am făcut o listă cu 10 chestii care nu-mi plac la începuturile de relații:
1. am facturi imense la telefon
2. sunt mult prea prudentă și atentă să nu cumva să repet vreo greșeală din trecut și asta mă obosește teribil.
3. mi-e teamă de momentul în care în care ne facem intrarea în societate: dacă nu-l vor plăcea prietenele mele? Dacă nu-mi vor plăcea prietenii lui? Ce va spune papá? Cum va primi mama lui vestea că nu mănânc carne de vreo 8 ani?
4. dorm și mai puțin decât de obicei. Din motivul acela pe care nu voi insista, din pudoare și din principiu: despre sex nu se vorbește, se face.
5. mi-e frig noaptea și abia aștept să trec la următoarea etapă când pot renunța din când în când la desuurile ușurele, cu breteluțe cât fideaua de subțiri și să mai simt și eu pe piele un bumbăcel roz cu rățuște galbene.
6. nu mai pot umbla prin casă cu uleiurile prin păr, cu argila pe față și nici nu mai pot dormi cu tălpile băgate în șosete de bumbac îmbibate în ulei de măsline. (Astfel că stau în baie de la o oră în sus cu măști din cap până-n picioare, iar din când în când, Baby îmi bate la ușă sau îmi trimite SMS din camera cealaltă. Ești ok? Ai intrat în baie ieri, mai ieși? Imediat ies! zic eu. Păi ai face bine să ieși, imediat se face mâine! mai comentează el. Bine că ești tu deștept, îmi mușc eu limba.)
7. sunt tot timpul stresată să fie ordine, nu care cumva să uit vreun pahar în chiuvetă sau vreun ciorap prin baie.
8. simt un disconfort în toată acea perioadă de timp până se instalează intimitatea, până când nu-mi mai simt urmărit fiecare gest și până când nu mai stau ca pointerul în pointing position știind că mai e cineva prin casă.
9. încerc să nu uit nimic din ce-mi spune despre el, dar nu prea îmi iese: deseori am acea privire care exprimă și eu unde eram când tu mi-ai povestit asta? Dar beneficiez de circumstanțe atenuante: Baby nu tace decât când doarme.
10. trebuie să împac și capra, și varza, și grădinarul. Baby mă invită la cină exact atunci când am bilet la teatru cu fetele și unde ajung în ultimul moment pentru că vreun client care n-are ce face acasă mă ține la birou mai mult decât mi-am propus să stau.
Sigur că ar fi mai simplu să mă relaxez și să las lucrurile să se întâmple, dar atunci n-aș mai fi eu. Aș fi o femeie normală, cu toate țiglele pe casă, care nu-și complică viața doar ca să aibă motive să scrie pe blog că viața e atât de complicată. :-)

4 comentarii:

  1. Ergo: pijamaua cu rățuște galbene sau relația? Fetele le ai oricum :)))Și fiindcă veni vorba: am chiulit toate de la apel săptămâna asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dănuța, grea alegere! :-) Eu mă socotesc cam așa: acum îmi asum reumatismul care vine la pachet cu breteluțele ca fideaua, dar dacă îmi va părea rău peste o vreme? PS Sper să recuperăm duminică timpul pierdut cu munca :-)))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru prima oara nu ne mai "potrivim" zana...eu iubesc fluturii. Cei de la inceputul unei relatii...aceia, haotici, in cap si-n stomac. Pentru ca:
    -slabesc cat nu reusesc in luni de dieta si sport
    -imi place cand suna telefonul sau primesc un sms
    -uit de prudenta si atentia cu care traiesc de obicei
    -sunt incantata ca imi sunt apreciate desuurile subtiri :)
    etcccccccccccccccccccccccccc
    Singurul punct cu care sunt de acord este ca si mie mi-e asa de greu sa impac si capra si varza si gradinarul.... :)))

    Eu, ma relaxez, (rar ce-i drept si doar atunci cand simt fluturii) si las lucrurile sa se intample, dar ce te faci cand nu iese bine??? Tot: a-si complica viata se numeste!
    P.S. Si totusi in continuare ii iubesc...pe fluturi :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Pisi. Și fluturii ne iubesc pe noi. Pe noi și pe altele ;-)))))) So no butterfly, no complication.

    RăspundețiȘtergere

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...