Creativitatea vieții! Și nu-i vorba că sunt eu leneșă și plângăcioasă. Din moment ce rareori mă întâlnesc cu vreun suflet (exceptând șopârlele de pe ziduri și acceptând că au și ele un suflet) și atunci când îl întâlnesc, de obicei, coboară, îmi imaginez că sunt alții mai leneși și mai plângăcioși decât mine. Sau urcă pe șosea, ceea ce înseamnă mers lejer vreo 30 de minute, cu 20 mai mult decât fac eu pe trepte.
Cât să coste, dom'le, să instaleze un funicular, două acolo, ca la Capri? Poate să fie și unul tras de măgari sau pus în funcțiune de brațele sclavilor și îmi asum criticile iubitorilor de animale sau ale apărătorilor drepturilor omului căci nu mă interesează atâta timp cât nu mai ajung în patru labe și cu limba scoasă de jumătate de metru.
Așa cum spuneam, miroase a lămâi la Positano. Au niște lămâi gigantice, ceva mai mari decât pompelmo, dar cred că sunt folosite doar ca decor că nu-mi aduc aminte să fi văzut prin farfurii și în paharul cu limonadă rondele cât roata unui cărucior. Și vedem destul de des farfurii și pahare pline: nu știu ce e în aer, dar mâncăm pe rupte. Paste și fructe de mare, dar mai ales caprese, care nu e acea caprese cu 3 felii de mozzarella pe 3 rondele de roșie presărate cu oregano.
Nuuuuuuu, aici caprese e cu câteva gogoloaie de mozzarella cam cât pumnul și un munte de roșii pe un pat de busuioc proaspăt și rucola. Și deși ai zice că este imposibil din punct de vedere fizic să îndeși atâta mâncare într-un stomac care are și el limitele lui, ei bine, iată că intră fără efort. Ba dacă o mai lălăi puțin pe lângă pahar de prosecco, decoperi că mai intră și un desert: canolli, că eu de acesta m-am îndrăgostit deși toată lumea îmi recomandă Baba Rum care nu sunt decât niște gogoși foarte însiropate și cu niște frișcă alături. Savarine, pe românește.
De cappuccino nu mă pornesc să scriu că nu mai termin, nu că n-aș putea și eu să îi compun versuri ca Maia Morgenstern în reclama la nu știu ce cafea, dar trebuie să mă trezesc devreme mâine.
Haha, buna asta... Stii, eu am scris poezia aia pentru cafea, not kidding :))))
RăspundețiȘtergereIn fine, daca mai urci multe trepte, ma ajungi din urma sau chiar depasesti la capitolul conditie fizica, cu tot cu zumba mea :)))
Hahahahahahahahahahahahahahahahaha, chiar că e tare asta! Deci în versuri despre cafea să ne măsurăm! :-) Și când mă întorc, și-n condiție fizică. Nici nu se compară zumba ta cu miile mele de trepte.
RăspundețiȘtergereSunt putine locuri din Europa in care nu am ajuns, coasta Amalfi este unul dintre ele. Se pare ca ai avut o vacanta pe cinste iar fotografiile tale inspira multa liniste ceea ce sper sa gasesc si eu la inceputul lui octombrie cand voi ajunge in aceleasi locuri. Ma bucur ca am descoperit o zana, de vreo 43 de ani nu am mai vazut una. :)
RăspundețiȘtergere@Youngman. Tinere, bine ai venit la castelul zânei, mai treci măcar să-mi povestești dacă ți-ai găsit liniștea. Îți doresc să ai o vacanță cel puțin la fel de frumoasă cum am avut noi!
RăspundețiȘtergereMultumesc ca m-ai primit :)
RăspundețiȘtergerePS Imi esti datoare cu niste ore de (ne)somn pe care le-am petrecut citindu-ti blogul. A fost fascinant si stiu ca ma repet dar ma bucur sa descopar ca exista zane printre femei. Sa ai o zi de poveste!