Ziua 283. AMR 82.

Sper ca în viitorul apropiat un om deștept să inventeze fotografia care surprinde odată cu imaginea și sunetele sau mirosurile pentru că eu nu știu cum să descriu senzația pe care am avut-o când m-am trezit și primul lucru pe care l-am văzut în fața ochilor a fost acesta:

Nu poți să nu te îndrăgostești de Positano: e plin de culori tari, de ziduri cucerite de bougainvilla, de case vechi și terase pline de flori.
Nu poți să fii la dietă în Positano: miroase a pește și fructe de mare pe grătar, a usturoi, a roșii proaspete și ardei iute.
Nu poți să fii trist sau melancolic în Positano: italienii chiar cântă O sole mio cât îi ține gura, oricât de clișeistic sună asta.
Nu poți să nu faci febră musculară în Positano: de pe plajă și până la hotelurile sau restaurantele cocoțate pe te miri unde se urcă pe trepte. Sute de trepte.
Nu poți să nu te joci cu copiii în nisip la Positano: plaja e plină de bucăți șlefuite de sticlă colorată.
Nu poți să nu te cherchelești în Positano: prosecco și limoncello sunt delicioase.
Eu și Dana ne-am decis: aici ne pensionăm. Ea redecorează case, eu pictez. Pentru variație și amuzament, salvăm mâțele ei din colții lui Taz. Sau invers.