Luni.
Helloooo! Răvașul acesta e de vineri seară, azi e luni, după socotelile mele au trecut chiar trei zile și tot ceață deasă e...
***
Din nou acasă. Fetele mele, Ralu și Oana, mi-au făcut o primire exemplară la aeroport: cum stăteau ele, blonde ca două păpădii, cu poșetele făcute ghemotoc la piept, în mulțimea de "turiști" sosiți pe aeroportul internațional cu aspect de autogară de provincie, Aurel Vlaicu! Cum am țipat și ne-am îmbrățișat de parcă lipsisem trei ani, nu trei zile; nu știu ele de ce au țipat, o să le întreb, dar eu am scos toți dracii din mine în momentul acela. Nu spun de ce aveam draci, să păstrăm atitudinea zen pentru că cititorul de blog de zână e foarte pretențios și nu vrea drame și dramolete, vrea numai comedie. Bufă dacă e posibil!
Planul era să mă basculeze în fața casei, să mut bagajele din portbagajul trăsurii prințesei Ralu în portbagajul zânomobilului și să mă duc fuga-fuga să-mi recuperez odorul de la mama. Păi ce? Am putut să mă țin de plan?!? Nu și nu, că hai să mâncăm și să povestim. Hai să mâncăm, zic, până și zânele trebuie să mănânce... Și-am tot mâncat, și-am tot vorbit, și-am tot râs vreo 3 ore, zău că eram nevorbită și nerâsă... Pe la 9 mi-am dat seama că e prea târziu să mă pornesc după Taz, dar prea devreme să mă duc acasă așa că am primit cu multă căldură invitația de a continua cu poveștile și cu râsul pe undeva, prin centrul vechi. Să ne mai încălzim prin interior... Și-am mai râs, și-am mai povestit până când tot eu, rațională și lucidă cum mă știți, am zis: Hai, gata cu joaca, mâine e zi de lucru, să fim femei serioase și să ne întoarcem pe la cășile și cățeii noștri înainte ca trăsura să se transforme în dovleac! Și ne-am întors pe la cășile noastre. Care a avut chei și-a putut să intre în căși a fost fericit. Care nu, a chemat zmeul în ajutor. Și-apoi a fost fericit. :-)
Pai da...ca poate ele nu sunt obisnuite ca zanele sa golaneasca...sa umble lelea!!! Si au stat cu grija na! Si ahhh..ce priveliste..cu doua blonde inghitite de marea de cocalari vomitati de cursa cipriota...bleaaahh :(. Prea multa culoare pentru ochisorii nostri delicati...prea multa si prea brusca...am fost violate vizual si olfactiv..:)
RăspundețiȘtergereHa, ha, Zanoleta, chiar voiam sa intreb pe Taz unde l-ai parcat. Bine ca am uitat, ca uite, raspunsul a venit. Cu intarziere, dar na, era o informatie fara de care am putut dormi.:)) "Cu rabdarea, treci si marea". Asta e din putul gandirii :))) Stau linistita, ca poate capat si alte povesti:))
RăspundețiȘtergereEste minunat de fiecare dată când reuşim să avem mai mult timp pentru noi! Bine ai revenit la realitate... in jungla de betoane.Dar stai asa, nu poti transforma betoanele in palmieri si Dambovita in Marea Mediterana?
RăspundețiȘtergere@Habarnam. Zânoleta, hahahahahaha, îmi place! Uite așa mă aleg eu cu tot felul de nume pe care le port apoi în cârcă :-)))))
RăspundețiȘtergere