Am câștigat un concurs pe Facebook și m-am ales cu două pachete de cafea bunăăăă. Filmul extragerii e aici, ca să nu comenteze careva că mi-am folosit bagheta de zână... nici măcar nu merge, e tot tristă și impotentă.
Merci, Papa Jacques, je t'aime beaucoup! Fără nicio legătură cu slăbiciunea mea pentru francezi...
Eu și cafeaua avem o relație specială care nu durează de multă vreme, să tot fie vreo 10 ani de când am început să beau. Neapărat cu spumă de lapte. Fără zahăr, fără frișcă. De preferat în cafenele cochete, obligatoriu în compania unor persoane dragi. Nu o asociez cu energia, nu beau ca să mă trezesc din somn sau mahmureală, nu-mi produce insomnii dacă o beau la opt seara. Cu cana plină în față și cu mirosul puternic în nări, mă relaxez și torc ca o pisică, îmi vin în minte cele mai interesante întâmplări și găsesc cele mai nimerite cuvinte pentru a le povesti.
Eram la o cafea când am anunțat că vreau să divorțez. Nici acum nu știu cum am scăpat atunci cu fața și cămașa curate având în vedere urâțenia întregului proces ulterior de separare și împărțire a averilor colosale pe care le dețineam: o mașină de spălat rufe, un robot de bucătărie, fier de călcat și alte asemenea bunuri bătute în safire și rubine sau poleite cu aur și argint. I-am lăsat lui totul, am aruncat verigheta în vasul de toaletă, am închis ușa și-am plecat. Peste câțiva ani m-a invitat la o cafea să-mi spună că m-a iertat, că a înțeles că el e cel care a greșit și că ușa casei din sufletul lui va fi mereu deschisă pentru mine, în cazul în care ceilalți îmi vor închide ușa sufletului lor. Am reușit să rămân serioasă și să nu mă tăvălesc de râs: toată suflarea omenească de mi-ar închide ușa-n nas și tot nu m-aș întoarce în bordeiul lui lipsit de culoare și de viață, în care doar se doarme.
E doar cineva cu care am băut la un moment dat o cafea. Așa cum am băut și cu alții. La fel de puțin importanți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu