Sînt 1 000 000 de lucruri bune și frumoase petrecute aici și unul singur teribil de urât. Nu au trecut decât cinci săptămâni de când strângeam din dinți de furie încercând să nu plâng, de când mă fixam în oglindă și-mi spuneam că nu e drept... Am urît cum nu am mai urât niciodată până acum, cum nu credeam că pot urî. Nu înțelegeam cum e posibil ca dimineața să știi că viața ta e într-un fel iar seara să afli că e de fapt altfel. Nici azi nu înțeleg, dar când ajungi să faci un pact cu tine, aproape că devine neglijabil. Pactul meu cu mine e să nu-mi mai fac decât planuri pe care să le pot îndeplini de una singură. Chiar dacă nu sunt singură.
Mă voi limita la a-mi fi bine acum și aici. Sunt fericită să văd lalele roșii și nu voi mai pretinde liliac în decembrie căci cei care par suficient de înalți cât să întindă mâna și să-ți aplece creanga îți pot refuza această bucurie. Și dacă îi întrebi de ce, îți răspund în fiecare zi altfel, pretinzând apoi că nu ai înțeles tu bine: ei au avut intenția să aplece ramura dar au fost distrași exact în momentul în care tu mai aveai o fracțiune de secundă până la floarea ta de liliac...
Zâna dixit! Și știe ce spune pentru că a crezut că are totul în vârful baghetei magice.
PS Știu că e abscons textul acesta, e 4: 28, vin de la zbânțuială în A'Live și e posibil ca mâine nici măcar eu să nu mai înțeleg ce am vrut să scriu...Dacă la lumina zilei văd lucrurile altfel, revin cu later edit. :-)
Pactul tau e frumos. Da' va ramane un pact irealizabil, stii ca asa e.
RăspundețiȘtergereMi-am propus si eu ce-ti propui tu acum, dar... viata ar fi mai seaca fara vise comune, planuri impreuna si dureri separate. :)
Doctore, te rog, mai lasă-mă să sper că se va putea, trebuie să se poată.
RăspundețiȘtergere