joi, 19 august 2010

"Mai știu și eu la ce gândeam?"

Cornwall home coming-muzica celtă
Selectând fotografiile pentru postarea aceasta, m-am trezit că visez iar cu ochii deschiși la vacanța care tocmai s-a încheiat și m-am îmbufnat iar. Și nu am, dom'le, timp să stau îmbufnată, am atâta treabă de făcut!
Mi-am amintit de dimineața plecării spre casă. Parcă pentru a-mi face în ciudă, vremea era splendidă, soarele strălucea orbitor peste golf încă de la orele 6 ale dimineții, oceanul era la flux iar valurile ajungeau până la buza falezei. Tare dragi mi-au devenit locurile acestea în numai câteva zile! Nu voi povesti prea mult, nu as reuși să fiu mai edificatoare decât fotografiile făcute de Zmeulică.
Penzance este un sat pe coasta Atlanticului, în sud-vestul Angliei (comitatul Cornwall), pe M5, spre Bristol. Penzance e pata care mi s-a pus acum muuuuulți ani, când citeam un roman siropos a cărui poveste se derula în aceste locuri. Pesemne că e vorba de talentul autoarei :-) căci mie nu mi-au rămas înfipte în minte acțiunea în sine sau personajele și trăirile lor ci nume de sate, case, străzi, prăjituri. Ani întregi "am auzit" cum scârțâie acoperișul casei Windyridge, "am simțit" gustul de pasties cu cârnați și plăcintă cu rubarbă de la ferma Nancherrow, "m-am bălacit" la St. Yves în valurile oceanului rece ca gheața chiar și în august, "am coborât" și "am urcat" potecile abrupte ale coastelor la Land's End, "am făcut plajă" pe nisipul lăsat ud de reflux la St. Michael's Mount. Muream și înviam acum două săptămâni când, din goana mașinii, citeam indicatoarele: St. Just, St. Yves, Jew Market Street, Nancherrow, Penzance, Land's End. Totul e foarte autentic, zero kitch (abia am găsit niște amărâți de magneți de frigider! :-) și nicăieri nu am mai întâlnit atmosfera aceasta. Hotelul Penzance (boutique hotel, vă rog!) era impecabil dotat cu grădină, terasă, piscină, priveliște și una bucată mâță persană prietenoasă, mângâiată și răsfățată de toți, Jerry. Mâncarea e bună: mult pește, fructe de mare, pasty, plăcinte cu de toate, fudge. Cele mai multe restaurante sunt deschise doar după 18 00, dacă te taie foamea înainte de această oră, dai o fugă la Costa Coffee și iei o brownie fără gluten :-). Cafenelele sunt genul underground, nepretențioase, deschise de la 8 la 17 00. Magazinele au același program, câteva zile la rând mi s-au scurs ochii pe vitrine pentru că mereu ajungeam după ora închiderii. Se bea bere și ceai, neapărat la ora 5. Nu am văzut bețivi, cerșetori, peturi aruncate din mașină dar am văzut mulți oameni care citeau, se îmbrățișau și zâmbeau nu politicos ci sincer.
În concluzie, în zece ani mi-am propus să mă retrag, până atunci am timp să ma decid unde: Toscana sau Cornwall?
Și acum poze:
Fudge-dulce tradițional, ceva caramea, pralină bună, bună de tot.



Fasole și pasty cu brânză și cartofi-prânzul de la Land's End la care râvneau și niște grauri simpatici. Aș fi împărțit cu ei frățește dar era interzisă hrănirea păsărilor.

-
Moment de odihnă la adăpostul unei stânci. Nu se auzeau decât vântul și valurile. Bine, și declanșatorul aparatului :-)


Casa de pe plajă



Minack Theatre-o arenă în aer liber creată de Rowena Cade acum vreo 80 de ani. Fără studii de specialitate și doar cu ajutorul grădinarului ei, o tânăra pasionată de artă a reușit să transforme coasta prăbușită într-un mic colț de rai. Localnicii vin aici cu umbrele și pături groase, turiștii se zgribulesc sub picăturile reci ale valurilor care se sparg chiar lângă scenă. Companii serioase de teatru joacă din mai până în septembrie în fiecare seară iar biletele se vând cu multe luni înainte. Toate titlurile pieselor sunt inscripționate pe scaunele de piatră.









Case în Penzance





Prânz la Lizard's Point, cel mai sudic punct al Angliei, locul unde începe Canalul Mânecii și se termină oceanul. Sau invers, as you like it. :-)



St. Michael's Mount, a tidal island. Doar la reflux se eliberează drumul pietruit care permite accesul pe insulă.



Un pui de somn pe plajă



St. Yves-un port foarte boem călcat de artiști.





Alt pui de somn. La Newquay. Aici Jamie Oliver are un restaurant. Evident, era booked toată luna august.







Plajă la Lizard's Point






Lizard's Point
























Penzance hotel-grădina





Penzance hotel



Huggie, ursulețul de pluș care ne aștepta în cameră când am sosit.


Priveliștea de la fereastra camerei noastre.





Case





Îi mulțumesc domnului Zmeu pentru compania minunată, pentru ușurința cu care mi-a permis să folosesc fotografiile la care a trudit din greu, pentru răbdarea cu care mi-a îndurat mofturile, pentru momentele delicioase pe care mi le-a oferit (iepurașul știe!!!) dar, mai ales, îi mulțumesc pentru priceperea și siguranța cu care a condus mașina cu volanul pe dreapta atâtea și atâtea mile. He's my hero!

10 comentarii:

  1. Chiar va pricepeti,va completati foarte bine unul pe celalalt,adica tu zana, cu comentariile,iar zmeul cu foto,desi puteti inversa rolurile oricand,sunteti la fel de buni,puteti face din vacantele voastre adevarate documentare.
    Bravo,astept cu nerabdare urmatoarea iesire.

    RăspundețiȘtergere
  2. Rrrrhrrrrr! Torc ca o mâță de plăcere, mulțumim pentru aprecieri. Următoarea ieșire e în septembrie dar sper că mă mai vizitezi până atunci. :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine ai revenit din vacanta, a fost intr-adevar deosebita! Chiar ma intrebam cum gasesti locurile astea frumoase in care ajungi, acum am si raspunsul:-)))) Fotografiile sunt superbe, nu ma mai satur sa le vad, le tot maresc ca sa vad si cele mai mici detalii care mi-ar scapa la o prima vedere.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu, tu si Ovidiu23 august 2010 la 17:58

    Bine ai revenit, zana, dar marturiile mele cand sunt gata? :-)))))

    RăspundețiȘtergere
  5. @Coccolina. Oricând la dispoziția ta, pot fi și agent de turism dacă ai nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Eu tu si Ovidiu. Vor fi gata in timp util, relax! Lucram la ele, mai e atata pana sambata! :-))))))

    RăspundețiȘtergere
  7. E frumos rau de tot, tare vreau sa ajuns si eu odata pe acolo :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Monica, trebuie neapărat să ajungi măcar o dată. Apoi vei vrea încă o dată și încă o dată...

    RăspundețiȘtergere
  9. Zmeul tau e la fel de romantic ca si tine? Salivez uitandu-ma la pozele tale :-), acum m-as urca in masina si as batatori toate potecile acelea!

    RăspundețiȘtergere
  10. Minunat! O vacanta de vis, cel putin asta reiese din poze. Sunt curioasa ce preturi se practica prin locurile acelea, din cate stiu eu Anglia e scumpa...

    RăspundețiȘtergere

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...