Când m-am întors din Elveția și am povestit cum am ținut eu un workshop privat cu Andrada, deși eram (și mai sunt încă) convinsă că nu am un nici cea mai mică aplecare spre pedagogie, m-am trezit cu mesaj de la Luminița din Canada, care mă anunța că s-au eliminat vizele pentru români și că să fac bine să vin și la ea. Nooo, zic, ce m-am foit eu 3 ore jumate până la Munchen, păi până la Toronto mă urc pe pereți (mă rog, atât cât te poți urca pe pereții avionului). Așă că vino tu la București! Și a venit. Încărcată cu cadouri pentru mine și pentru Taz, de zici că venise Crăciunul în mai; cred că am și fredonat Jingle Bells pentru câteva ore.
Luminița e cea mai veselă și cea mai tonică persoană cu care am avut eu de-a face în ultima vreme, așa că cele două zile petrecute cu ea au fost o încântare. Bașca efortul meu minim căci, practic, nu a fost nevoie să o învăț mai nimic. Toate se aflau acolo, undeva, în ea, și nu a avut nevoie decât de câteva indicații și corecții. Lucrează delicat cu florile, parcă le mângâie, se bucură de fiecare în parte, își bagă fața în flori, le respiră și salvează și cel mai firav boboc și orice cupă frântă. Să mai trăiască și ele măcar o zi...
Să mai trăiască și ele măcar o zi. După intensitatea pasiunii și a sensibilității mi-am propus să-mi evaluez și viitoarele învățăcele, pe Mihaela, pe Oana și pe Elena. În toamnă, cu Mihaela din Praga, Oana de la Sibiu și Elena din Drumul Taberei mi-am dat întâlnire la locul meu de joacă. Doar că acum parcă nu mai am emoții, pentru că am văzut cât de ușor găsim drumul spre mintea și inima celuilalt noi, cei care iubim florile.
Când postează Andrada sau Luminița fotografii ale florilor lucrate de ele, privesc dincolo de filtre și prelucrările de culoare, contrast sau balanța de alb. Instinctiv mi se activează ochiul de soacră și caut goluri, disproporții, inflorescențe înghesuite și deformate, lipsa de simetrie, nepotriviri de texturi sau mixuri nefericite de culori și-mi crește inima că nu le (mai) găsesc. Cu fiecare buchet nou, pe lângă hortensii, verbine, trandafiri sau cosmos, sesizez nu numai cum li se îmbunătățește tehnica, dar și cum le expandează încrederea că, în sfârșit, fiecare floare e la locul ei.
Surioara mea cea mai draga, "Botul meu de aur",cum o numeam cand era mica, este foarte creativa si expansiva. Adica molipseste pe toti de creativitate, de veselie si spirit frumos!!
RăspundețiȘtergereSunt fericita sa vad cum sufletul ei rezoneaza in flori si aranjamente florale.
Iti multumesc ca o gazduiesti si ca ai convins-o sa-i fii fereastra in care sa-i pui creatiile si sa le arati lumii. Are mult de dat!
Cu mult drag, Nanuc
Nanuc, după ce a plecat, mult timp m-am simtit ca și cum mai aveam atât de multe să-i dau în schimbul a ceea ce primisem: optimism, bunătate, blândețe, veselie, lumină. Lumina aceea pe care cei mai mulți au pierdut-o luându-se cu viața. Poate data viitoare de întâlnim toate trei și povestim. 🤗
Ștergere