Ziua 188. AMR 177.

Azi sunt mai puțin zen ca ieri, dar tot zen se cheamă că sunt. Și cum am puțin timp liber, vreo 7-8 ore până mâine dimineață, ia să analizăm puțin de ce a scăzut nivelul zenului din capul zânei:
O dată pentru că am remarcat că lumea nu mă mai ia ca odinioară în serios și mă tratează de parcă aș fi Zâna Bășcăliei. Nu mai poate omu' să boteze un copac că hai să ne tăvălim de râs! Nu mai poate omu' să asculte un "One" că se găsește cineva să sară de fund în sus că cum adică, nu-mi mai place Maria Buză!?! Nu mai poate omu' să ia niște hotărâri că se ivesc binevoitori care să explice teoria pânzei de păianjen. Nu mai poate omu' să stea liniștit în biroul lui, pe scaunul lui, în fața calculatorului lui și să lucreze că apar niște măscărici ca Taz și Ralu, care în 10 minute îți fac harcea-parcea aura de seriozitate.






A doua oară s-a dus naibii zenul meu pentru că mai sunt doar două zile până la marea aventură în insula Afroditei și nu știu ce veșminte de dormit să-mi pun în bagaj: pijamale cu rățuște galbene pe fond gri, rochiță de mătase sau ceva din colecția "hainele împăratului"...

Și-a treia oară pentru că tot stau cu teamă că zenul de acum e doar temporar și într-o zi mă vor apuca iar furiile alea mari. Dar știu ce fac, mă mut pe blogul Samanthei că acolo pot să dau cu toți de toți pereții fără să risc să-mi bată cineva obrazul că o zână bună ar trebui să fie numai bună.

Ziua 187. AMR 178.

Azi sunt zen, vorba unei prietene. Eu sunt zen luni, ea marți. :-)
Nu înțeleg de ce sunt zen dar nu-mi mai bat capul și cu asta că am lucruri mai importante de făcut. Cum ar fi să botez un copac. Cineva mi-a solicitat serviciile de nașă și m-am pricopsit cu un copac drept fin. L-am numit Coriolan și cică toată ziua ciripesc două păsărele printre crengile lui. Și cine știe ce mai fac ele acolo... Că doar e primăvară, anotimpul reînnoirii, al reînvierii, al reproducerii!
În toată suflarea păsărească, fluturească, pisicească, omenească trepidează hormonii și e așa o tropăială generală că mă ia și pe mine, zână serioasă, cu leșin la inimă și cu bătăi de aripi prin stomac numai când mă gândesc. Și, cum tocmai m-am hotărât să devin și să rămân celibatară, mai bine nu mă mai gândesc.
Bine...aș putea să fac o excepție și să rup angajamentul de celibat. Dacă e vorba de Jude Law.
Așadar rămâne cum am stabilit, nu contați pe mine primăvara asta!
Uf, cât mai e până la vară...

Ziua 186. AMR 179.

Zi de refacere după zbenguiala de peste noapte. Un somn de voie până la
10 00, un mic dejun în pat, o lălăială în pijamale până după prânz, o măscuță cu castraveți pentru cearcăne și gata, zâna s-a pus pe picioare.
După amiaza am petrecut-o prin parc și apoi prin centrul vechi, plimbându-ne în sus și-n jos până ni s-a făcut foame și am eșuat pe o terasă. Unde Taz a dat reprezentație, ca de obicei: a cerșit mâncare, s-a dat la toate cățelușele care treceau, ne-a apărat cu îndârjire masa, nu care cumva să se apropie careva de supele noastre, și mai că n-a plecat cu scaunul de care era legat când am dispărut înăuntru pentru două minute. Supa de broccoli nu l-a încântat, în schimb, pastele cu creveți le-am împărțit frățește: jumătatea mai mare el.



Centrul vechi e marea mea dragoste, niciodată nu termin de descoperit prăvălii, cafenele și ceainării noi. Chiar și când sunt doar în trecere, o fracțiune de secundă am senzația că sunt în vacanță și dau să scot camera foto. De fiecare dată e ceva interesant de fotografiat. Azi un șoarece făcea jogging pe borul unei pălării.

Ziua 185. AMR 180.

Loc: Tribute.
Timp: Sâmbătă seara.
Entertainer: Asha.
Dress code: Rochie colorată. Indigo nu se pune, Oana!
Tema: Petrecere de divorț.
Durata: Cât rezistăm
Restricții:
-la alcool-niciuna
-la flirt-niciuna
-la bârfă-niciuna
Și jur că nu am folosit nici eu bagheta, nici Samantha vreo poțiune de-ale ei când Asha au dat startul petrecerii cu I want to break free :-))))

PS De data asta am fost acolo și cu mintea și parcă nu mă mai dădeam dusă...

Ziua 184. AMR 181

Am băut o cafea amară de dimineață, poate cea mai amară dintre toate pentru că a fost ultima.
Și-am terminat cartea la care scriam de șase ani și jumătate. Ediție de lux, copertă de piele, litere aurii, embosate. Existau toate premizele să fie cartea vieții mele pentru că, într-un mod ciudat, am scris-o și am citit-o în același timp. Fiecare paragraf, fiecare pagină, fiecare capitol veneau firesc, curgeau pur și simplu pe hârtie, mintea mea nu obosea niciodată să le gândească, mâna mea niciodată să le scrie.
Într-o duminică din octombrie trecut, m-am așezat la masa de scris și mi-am dat seama că nu mai am foi pe care să scriu, fuseseră smulse iar cartea mea avea să rămână fără final... Nu m-am putut obișnui cu ideea, am căutat îndelung prin suflet și am mai găsit niște foi nescrise. Le-am decupat după contur și le-am lipit cu grijă, păreau să se potrivească. Aveam din nou cartea în față și penița pregătită, dar cuvintele se legau greu și nu mai reușeam să întorc propoziții și fraze ca odinioară. Singurele figuri de stil care-mi ieșeau erau comparația și interogația retorică, iar cartea mea frumoasă devenise atât de slută încât mi-era și frică s-o mai deschid.
Azi am găsit fraza de final, am închis toate parantezele și am pus toate punctele.
"Nu sunt în largul meu în această perioadă. Nu cunosc cuvintele potrivite pentru a-ți transmite lucrurile frumoase pe care le gândesc despre tine fără să fiu considerat un ipocrit, fals și trădător. Poate de aceea mă abțin și, ca urmare, comunicarea noastră are de suferit. Au fost mai multe momente în cursul ultimelor zile în care mi-am înăbușit dorința spontană de a te lua în brațe și de a te mângâia. Poate nu trebuia, poate nici acum nu e prea târziu. Știu că ești adepta ușilor ferecate, dar să știi că eu nu te-am scos și nu te voi scoate niciodată din sufletul meu. Așa mic cum e el, e încă plin de tine!"
Am închis-o. E caldă ca și cum aș fi ținut-o strâns la piept.

Coperta 4 ar trebui să conțină fotografia autorului,


o mică recenzie,
"Un roman de ficțiune cu pretenții de roman inspirat din viața reală. Ar fi putut fi bestseller dacă nu existau personaje negative."

ISBN (International Standard Book Number, codul de identificare al unei cărți la nivel internațional)
Inexistent.

Preț
0 lei, 0 bani.

ZIUA 183. AMR 182.

Hei, vă amintiți de mine? Sunt mica zână Vanessa, ne-am mai întâlnit pe aici de câteva ori.
Cum mătușa ZBR e cam departe cu gândurile zilele acestea, m-am gândit să-i sar în ajutor și să nu lăsăm grădina castelului să se întristeze, așa c-am pus de-o petrecere cu muzică, bucate alese, rochii lungi și conduri cu diamante.


Știam eu că avem multe rude și prieteni, dar tot m-am speriat când i-am văzut pe toți, ba chiar am lăcrimat. Nu mult, doar cât să mă ia tati în brațe și să mă drăgălească puțin că tare îmi mai place!


Am încercat să mă consolez cu ursulețul moale de pluș


dar mai eficiente s-au dovedit platourile cu cârnați și chiftele.




Și nu am înțeles deloc de ce mami a ținut morțiș să-mi taie frumusețe de moț în toiul petrecerii și să-mi pună firimituri de turtă în cap...dacă făceam eu asta, ce m-ar mai fi certat: "Nein, Vanessa, nein!"


Mă rog, eu m-am obișnuit și nu mă mai împotrivesc de câte ori are mami idei, dar tati încă mai zice: "Honey, please translate! I would like to understand what's happening here..."
Tati e foarte puternic și nu zic asta doar pentru că e el tatăl meu. Nu știu, zău, cum de nu cade bolnav la pat după fiecare vizită a noastră în țara zânelor de unde vine mami. Oamenii de aici sunt așa de mulți, de pupăcioși și au atât de multe de spus! Și vorbesc tare și rar ca să înțelegem mai bine: EU SUNT UN-CHIU' MI-TRE, ÎMI PA-RE BI-NE SĂ TE CU-NOSC. ÎȚI PLA-CE LA TÂR-GO-VIȘ-TE, LA NOI? Iar eu și tati ne prăpădim de râs căci nu înțelegem o boabă.


Bun, vă las acum, mă duc la tușa ZBR să-i duc și ei un coș cu primăvară, veselie și bucurii.




Cu drag,
Vanessa

Nuntă pe malul mării

Mulți își doresc o nuntă pe malul mării, puțini reușesc să-și pună în practică visul.
Valentina și Flavius au pus la punct detaliile unei ceremonii religioase pe nisipul fierbinte din august, cu fundal sonor asigurat de valurile mării, cât îi invidiez!