joi, 17 martie 2011

Ziua 162. AMR 203

Ralu a fost și azi tristă așa că noi, eu și Taz, am năvălit peste ea ca să o înveselim. A ieșit un iureș mare și o ședință foto delicioasă. Iertare pentru fotografiile mișcate, dar mă zgâlțâiam teribil de râs: Taz e atât de expresiv iar Raluca nu are toate țiglele pe casă. Eu știam asta, acum ați aflat și voi. :-)

Besame mucho, querida


Tandrețe și o ceașcă de cafea


Dragoste mare


Add as friend


Să moară toți dușmanii mei.


Aduceți actele la semnat!

miercuri, 16 martie 2011

Ziua 161. AMR 204


Ce m-am mai "distrat" azi! Dar măcar a fost cald și soare. Acum bate vântul, mi-e și frică să mă uit la meteo, parcă văd că se anunță răcirea vremii...mai bine nu mă uit, ce nu știu nu are cum să mă doară. Voi ieși mâine de dimineață în rochiță și-un cardigan flu-flu și mă voi înfrigura din casă și până la zânomobil. Și iar mă voi bombăni că nu sunt prudentă și că aș fi putut să iau în serios vântul rece care nu putea aduce decât un nou val de frig...
Și bagheta asta inutilă de zână mă scoate din minți, de ce nu mai funcționează ca acum mai bine de jumătate de an? Am alimentat-o cu praf de stele, am uns-o cu miere pe la îmbinări, i-am șlefuit briliantele că la soare te poți uita dar la dânsa ba și tot degeaba, e incapabilă să mai facă vrăji: Maya e bolnavă și tristă, Raluca e paralizată de îngrijorare și bolnavă de dezamăgire, de la atelier mi-au venit numai porcării și aproape totul a necesitat retușuri, mi-e dor de Lisuca, tânjesc după o vacanță departe de lume, cafeaua e prea amară.
Am programat bagheta la doctor, sper că e competent, referințele sunt excelente. Mă aștept la un tratament corect. Cu multă precauție căci bagheta e sensibilă, se învinețește ușor.

marți, 15 martie 2011

Ziua 160. AMR 205.

Divorțează Moni de Iri și Zăvoranca de Pepe! Am aflat azi la atelier, era principalul subiect de discuție, mai important decât cutremurul sau tsunami-ul din Japonia. Moni va fi "căzută din drepturi" și "lăsată de Iri în fundu' gol" iar Zăvoranca "face scandalul ăsta ca să-i dea mă-sa averea". Nu cred că v-am zis vreodată că Oana Zăvoranu mi-e verișoară. :-) Nu am copilărit împreună, ea s-a mutat cu mama ei la București și s-a ținut departe de neamurile din provincie. Toată ramura din care se trage Oana are temperamentul acesta exploziv, poveștile de familie din partea tatălui meu sunt bogate în picanterii, pline de trădări, răzbunări, pasiuni arzătoare. Străbunicile, bunicile și mătușile care au fost protagonistele acelor întâmplări s-au dus rând pe rând, dar trebuie să recunosc că ar fi mândre azi, amprenta lor genetică e vedetă la tv.
Ceva mă face să cred că au scăpat și la mine vreo două-trei gene din acestea, așa clocotește sângele în mine câteodată și-așa aș înjura birjărește pe câte unul sau aș ciufuli-o pe vreuna!!! Dar mă stăpânesc, țin gura strâns închisă și îmi îndes adânc mâinile în buzunare că deh, sunt zână civilizată și bine educată. Singurul loc în care port părul vâlvoi și bluze cu vedere la buric în combinație cu fuste mini e aici, pe blog.

Aici mă întind ca mâțele la soare, mă tăvălesc de dor sau de durere, nu-mi mai încap în piele de fericire, mă laud sau râd de mine însămi, îmi fac planuri, mă răzgândesc, scriu ce-mi trece prin minte și nu am curaj să zic.
Azi mi s-a făcut dor să mă îndrăgostesc. Hai că asta e ușor, îndrăgosteala e la îndemâna oricui; cu iubirea frumos împărtășită e mai greu...

luni, 14 martie 2011

Ziua 159. AMR 206



Tu ai avut vreodată vreun moment în care ți-ai atins pieptul cu mâna ca să verifici dacă îți mai bate inima? Ai simțit smalț de dinți în gură privindu-te în oglindă și întrebându-te ce naiba se întâmplă? Ai văzut vreodată în palma ta patru urme de unghii care să rămâna acolo zile întregi? Te-ai prăbușit vreodată lângă pat și ai zăcut ore-n șir ghem, aproape în inconștiență? Ți-ar fi de ajuns un biscuite în cinci zile ca să reușești să stai în picioare, să îți faci treaba, să zâmbești ca și cum nu s-ar fi întâmplat mare lucru? Ai putea supraviețui după ce ai aflat că toată viața ta de până atunci a fost o mare minciună? Ai putea asculta cu calm explicațiile unui geniu-nefericit și neînțeles, evident, că doar de-aia e geniu- pe care ți le aruncă în față cu nonșalanța cu care călăul tăia capetele în vremea Inchiziției? Ai putea simți milă, greață, furie în același timp? Ai putea să te stăpânești si să nu îi înfigi în cap primul obiect pe care îl vezi cu ochii, un umeraș, să zicem, de dragul exemplificării? Te-ai gândi la răzbunare? Ai râde cu satisfacție fix 10 secunde pentru că planul tău a ieșit chiar mai bine decât sperai?
Eu da.
Ai putea refuza o invitație la cafea și la conciliere? Ai putea să așezi în dulapurile tale curate haine cu mirosuri străine, de mâncare pentru câini? Ai arde să mângâi pielea cuiva care tocmai s-a întors din alte așternuturi? Te-ai putea mulțumi cu cercei cu diamante când de fapt era momentul pentru un inel, fie el și din fire de iarbă? Ți-ai înghiți lacrimile când ai descoperi că ai intuit corect și că încă mai ai în casa ta un personaj cu mască? Ai putea să nu spargi totul în jur când ți se spune că ești iubit pentru un milion de motive la care se adaugă altele în fiecare zi, dar lipsește unul, convenabil de neidentificabil?
Eu nu.

LATER EDIT. Aceasta e o postare pe care am scris-o luni, 14 martie dar ceva m-a reținut să public imediat... Azi, 27 martie, m-am trezit fără rețineri. :-)

duminică, 13 martie 2011

Ziua 158. AMR 207.

V-am mai zis, nu? Eu mi-s fată de la țară, am crescut într-un orășel minuscul, vacanțele mi le-am petrecut la bunica din Oltenia și mă visez deseori la propria mea fermă unde am pomi cu căsuțe pentru păsărele, căpșuni și pepeni în grădină, porumb în hambare, iepurași și ponei prin iarbă, tractorașe din acelea mici ca de jucărie, pisici și căței pe lângă casă, copii mulți făcând gălăgie (nu sunt toți ai mei, mai sunt și în vizită câțiva...). Nu văd în vis că eu m-aș ocupa ca toate să fie în bună orânduială; presupun că, dacă tot e vis, există personal ajutător :-). În schimb, mă văd stând sub vie cu laptopul pe coapse, cu o pălărie mare de paie pe cap, cu o cană mare de cafea cu lapte în față și cu un zâmbet larg de fericire pe chip. Și nu e un zâmbet la aduceri aminte, e pentru cel ce dormitează sub pălăria lui de paie, pe șezlongul de lângă mine.
Ziua de azi am petrecut-o afară, la soare, pe malul unui lac de lângă București, la casa de vacanță a unor prieteni. Nu era chiar ca la țară dacă mă uitam în dreapta unde un căsoi cu trei etaje ne-a ascuns soarele mult prea devreme, dar noroc cu găinile ouătoare ale vecinului din stânga care îmi mai ostoiau dorurile bucolice.
Taz a fost cu mine


și s-a comportat așa cum mă așteptam: a cerșit și a căpătat de pe la fiecare mesean câte ceva: un cârnăcior de căprioară, un biscuite sărat, pâine unsă cu zacuscă, macarons și tartă cu rubarbă.




Cu bere s-a servit singur, nu ne-a mai deranjat pe niciunul.


După ce a lipăit jumătate de pahar, alerga nervos prin toată curtea cu urechile, limba și picioarele în diferite direcții


și la un moment dat chiar s-a crezut școlar scos la tablă.


Când s-a trezit din mahmureală, mi s-a aruncat în brațe drăgăstos și, copleșită de pupicii lui, nu am putut să nu mă întreb:
Oare cum am putut trăi fără el până acum ?

LATER EDIT. Am primit comentarii simpatice legate de picnicul nostru de "fițe" și m-am amuzat. Am primit și un comentariu de la un anonim (cum altfel?) care se dorea funny, dar nu a reușit să fie decât penibil. Anonimului și tuturor celor cărora o tartă cu rubarbă li se pare culmea luxului le comunic și că același picnic a început cu șampanie...

sâmbătă, 12 martie 2011

Ziua 157. AMR 208.

Nu știu cum s-a făcut, dar toată ziua am ascultat povești de dragoste rănită, nu știu, zău, ce se întâmplă cu lumea asta și de ce suferă atâta. E bolnavă rău, e în agonie, parcă stă să-și dea sufletul.
Cazul 1. Ea nu-l mai iubește pe el, trăiește de ceva vreme o nouă dragoste cu altul care nu se îndură să rupă relația cu partenera lui oficială.
Cazul 2. Ea și el au o relație din care a început să se cam epuizeze dragostea dar în care există din plin reproșuri, vorbe grele într-o zi, indiferență în următoarea.
Cazul 3. El și ea nu s-au iubit niciodată și nu au nimic în comun dar s-au luat totuși cu acte și la biserică, iar acum comunicarea dintre ei se rezumă la mârâieli agresive.
Cazul 4. Ea trage ca bivolul la o căruță la care el abia dacă pune umărul.
Cazul 5. Ei îi vine să muște din pereți la sensibilitățile lui de domnișoară de pension, dar zâmbește și merge mai departe, ca Angela.
Cazul 6. El strică o relație frumoasă și se poartă de parcă tot ea ar trebui să-și toarne cenușa în cap.
Tragediile acestea grecești se întâmplă sub ochii mei, lângă urechile mele, peste neliniștile mele. Oare bărbații simt la fel durerea de a fi părăsiți? Sau dezamăgirea că nu mai sunt iubiți? Oare reușesc să supraviețuiască 5 zile cu un biscuite? Cum o fi când știu că le-au rănit teribil pe cele cărora le-au promis cândva că le vor apără de răutatea lumii?
Nu m-am priceput niciodată să ostoiesc răni sufletești și lacrimile altora mă paralizează. Tac și ascult deși aș putea să vorbesc. Been there, done that. Știu sigur că amăreala trece la un moment dat și rămâi doar cu acreala. Care nu e nicidecum mai bună la gust, dar măcar e suportabilă. Ca o cură de vitamina C...
Hai că a venit primăvara, dragele mele! Vrăbiile ciripesc, turturelele gânguresc, albinuțele zumzăiesc iar mămăliga stă să explodeze, nu auziți ce zgomot face capacul?
Nu am fotografii cu primăvara în arhiva mea, sper să vă mulțumiți cu niște spring rolls fragede și apetisante luate de pe net...

De la Zâna, cu dragoste.

PS. Luni, pe 14, e Skirt Day.

vineri, 11 martie 2011

Ziua 156. AMR 209.

Ce face zâna când nu are ce face? Ia o foarfecă și se întreabă ce să mai taie, ce să mai taie... Și dacă ochii îi cad pe eșarfele de mătase proaspăt achiziționate, să le fie țărâna ușoară, devin ce vedeți mai jos: coliere, broșe, flori de pus în păr, brățări.
Ascundeți foarfecile!











Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...