Ce e teribil de caraghios e că moaștele erau ale sfântului Mina, ocrotitorul păgubiților.
Sfinte, ce naiba făceai când adoratorii tăi erau jumuliți de bani buni de vânzătorii de cruci din metal ordinar, icoane pictate grotesc, lumânări sleite și flori ofilite?
Dar cum am senzația că nici măcar o vuvuzelă nu-i va trezi, să-i lăsăm în întunericul lor pentru că pe la castel a fost soare. Știu, peste tot a fost soare, dar al nostru parcă e mai strălucitor de la o vreme. Cam de pe 24 octombrie așa... Un soare din acela care te face să zâmbești fără motiv, să visezi cu ochii deschiși, să-ți tresalte inima când vezi clipocind ledul roșu al telefonului, să pleci după carton negru și să te întorci cu desuuri noi...











