Sweet november

Mă abțin cât pot să critic pe blog, dar tuturor celor care și-au petrecut duminica asta frumoasă de noiembrie stând la rând să pupe moaște, le-aș striga în ureche duios că le-ar fi făcut mult mai mult bine să se plimbe printr-un parc, să bea un ceai pe o terasă însorită, să mângâie un cățel, să pună crizantemele alea ciufulite într-o vază în casă sau să citească 10-15 pagini dintr-o carte care să nu fie de rugăciuni.
Ce e teribil de caraghios e că moaștele erau ale sfântului Mina, ocrotitorul păgubiților.
Sfinte, ce naiba făceai când adoratorii tăi erau jumuliți de bani buni de vânzătorii de cruci din metal ordinar, icoane pictate grotesc, lumânări sleite și flori ofilite?

Dar cum am senzația că nici măcar o vuvuzelă nu-i va trezi, să-i lăsăm în întunericul lor pentru că pe la castel a fost soare. Știu, peste tot a fost soare, dar al nostru parcă e mai strălucitor de la o vreme. Cam de pe 24 octombrie așa... Un soare din acela care te face să zâmbești fără motiv, să visezi cu ochii deschiși, să-ți tresalte inima când vezi clipocind ledul roșu al telefonului, să pleci după carton negru și să te întorci cu desuuri noi...