ZIUA 183. AMR 182.

Hei, vă amintiți de mine? Sunt mica zână Vanessa, ne-am mai întâlnit pe aici de câteva ori.
Cum mătușa ZBR e cam departe cu gândurile zilele acestea, m-am gândit să-i sar în ajutor și să nu lăsăm grădina castelului să se întristeze, așa c-am pus de-o petrecere cu muzică, bucate alese, rochii lungi și conduri cu diamante.


Știam eu că avem multe rude și prieteni, dar tot m-am speriat când i-am văzut pe toți, ba chiar am lăcrimat. Nu mult, doar cât să mă ia tati în brațe și să mă drăgălească puțin că tare îmi mai place!


Am încercat să mă consolez cu ursulețul moale de pluș


dar mai eficiente s-au dovedit platourile cu cârnați și chiftele.




Și nu am înțeles deloc de ce mami a ținut morțiș să-mi taie frumusețe de moț în toiul petrecerii și să-mi pună firimituri de turtă în cap...dacă făceam eu asta, ce m-ar mai fi certat: "Nein, Vanessa, nein!"


Mă rog, eu m-am obișnuit și nu mă mai împotrivesc de câte ori are mami idei, dar tati încă mai zice: "Honey, please translate! I would like to understand what's happening here..."
Tati e foarte puternic și nu zic asta doar pentru că e el tatăl meu. Nu știu, zău, cum de nu cade bolnav la pat după fiecare vizită a noastră în țara zânelor de unde vine mami. Oamenii de aici sunt așa de mulți, de pupăcioși și au atât de multe de spus! Și vorbesc tare și rar ca să înțelegem mai bine: EU SUNT UN-CHIU' MI-TRE, ÎMI PA-RE BI-NE SĂ TE CU-NOSC. ÎȚI PLA-CE LA TÂR-GO-VIȘ-TE, LA NOI? Iar eu și tati ne prăpădim de râs căci nu înțelegem o boabă.


Bun, vă las acum, mă duc la tușa ZBR să-i duc și ei un coș cu primăvară, veselie și bucurii.




Cu drag,
Vanessa

Nuntă pe malul mării

Mulți își doresc o nuntă pe malul mării, puțini reușesc să-și pună în practică visul.
Valentina și Flavius au pus la punct detaliile unei ceremonii religioase pe nisipul fierbinte din august, cu fundal sonor asigurat de valurile mării, cât îi invidiez!

Ziua 182. AMR 183

, FRATE!

Nu, nu mă las rugată. Am ceva de făcut, sunt la muncă, nu pot sta de povești. Cum adică păream altfel ieri? Sunt politicoasă și prietenoasă cu toată lumea care mă abordează politicos și prietenos. Da, am mai stat de povești și cu alții, și cu altele.
Nu, eu nu sunt bisexuală și tu nu ești deloc amuzant. O zice lumea că ești, dar mie nu-mi place să fiu în rândul lumii. Nu cred nimic despre tine, nu te cunosc. Nu, nu am avut curiozitatea să-ți studiez profilul. Ți-am dat Accept pentru că am considerat că, dacă avem câțiva prieteni comuni, e posibil să avem și preocupări comune.
Nu, nu-mi plac motoarele. Nu, nu-mi place niciun sport extrem. De fapt, eu cu sportul ne ignorăm reciproc. Știu că nu e bine.
Nu, nu mă înfometez, cam așa am arătat mereu, mănânc puțin din orice am poftă.
6 zile și jumătate din 7 am peste 1, 70 pentru că port tocuri.Sunt mai înaltă decât tine? Nu-i bai, sunt mai înaltă și decât alții și nu mă supăr.
Roșcată. Probabil, dar nu voi fi eu cea care te va ajuta să afli dacă roșcatele sunt cele mai bune în pat.
Crede-mă pe cuvânt: de cele mai multe ori, "niciodată" înseamnă chiar "niciodată".
Experienţa este numele pe care îl dau toţi greşelilor pe care le fac. Nu, nu zic eu, zice unu' mai deștept ca mine. Oscar Wilde. Eu sunt doar de acord cu el. Nu vorbești serios, nu? Nu se poate să nu fi auzit. Caută pe Google. Nu dispar, te-aștept cu impresii. Nu plec! Promit. Uimește-mă! Atâta ai reținut? Da, știam că Oscar Wilde era homosexual.
Ai fugă de idei: nu, nu sunt lesbiană, relația mea cu Ralu e de prietenie și de afaceri, statusul de pe facebook e doar o glumă de autobază. Cum? Te descurci cu amândouă? Te cred pe cuvânt dar nu ești genul nostru: ești prea tânăr, ești prea scund... Nu, ai fi compensat doar cu ceva mai multă înțelepciune, ceva mai mult umor și cu ceva mai puțin tupeu.
Nu, nu vreau să mă văd cu tine la o cafea. Nu, nici la prânz, nici la cină, cu atât mai puțin la mic dejun. Nu, nu fac pe inabordabila.
Da, te voi scoate din lista de prieteni.

Ziua 181. AMR 184

Adonis. Louvre

Mare încercare pentru zână azi! La 8: 30 bântuia pe coridoarele secției de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Fundeni: motorașul și furtunașele din pieptul mamei de zână necesită revizie din când în când. M-am pregătit sufletește de vineri, m-am perpelit știind că urmează să petrec câteva ore pe holuri înțesate de bolnavi și să mă indispun cu mutrele acre ale asistentelor sau ale medicilor. Mi-am burdușit portofelul cu bancnote, am memorat indicatiile (dreapta, stanga, dreapta, parchezi, ocolești clădirea, a treia intrare, traversezi sala de așteptare, coridor stânga, dreapta, lift, etaj 6) și am repetat de câteva ori poezia: "BunăziuamănumescZânaBunăRăușivindinpartealui..." și SURPRIZĂ: bagheta a început să funcționeze, dom'le! Un doctor tânăr și frumos ca rupt din soare ne-a întâmpinat (era să scap poșeta din mână când ne-am strâns mâinile!!!), ne-a condus la cabinet și...habar n-am ce am vorbit jumătate de oră, jur! Atât de atent și cald a fost cu mama, atât de grijuliu... ah, dacă mă lasă vreodată inima, numai el să mi-o repare. Am zis! Cu el de mânuță am ajuns la ecodoppler unde ne-a predat unei doctorițe la fel de atentă și amabilă, dar al cărei cabinet nu era deloc romantic fiind decorat doar cu aparate, fire, ventuze și electrozi. Cu doctorul vieții mele urma să ne reîntâlnim peste câteva zeci de minute, când aveam rezultatul; băteam pas de defilare în așteptarea momentului și fiecare minut mi se părea o oră! Când mama de zână s-a extras zâmbitoare dintre fire și cabluri și mi-a spus că nu are nimic îngrijorător și că nu mai e necesar să ne întoarcem la chirurgie, la Dr. Adonis, a căzut cerul pe mine, nu alta! Cum adică? Nu aveam să-mi mai revăd obiectul pasiunii fulgerătoare??? :-)
Disperarea mea s-a stins repede (mda, ce superficială sunt, ce repede îmi uit marile iubiri!), mama adusese vești bune și bucuria s-a dublat odată cu certitudinea că ne aflăm în zona crepusculară: nimeni nu voia bani, nimeni nu ne accepta atențiile foșnitoare! Atâta vehemență în a refuza am mai văzut doar la mine când lucram la Hilton și alergam cu dolarii după oameni, atât de jignitor mi se părea că e să primești bacșiș!
Pe scurt, fu tare bine azi: mama de zână e bine, sistemul medical românesc poate fi și sănătos, a ieșit soarele, I'm a woman in love! :-)

Ziua 179. AMR 186

O zi de duminică perfectă!
Flori proaspete, o cană de cafea cu lapte, patiserie franțuzească, Taz îmbăiat și parfumat, gust dulce rămas de aseară...

Ziua 178. AMR 187

Ce face un câine alb, drăgălaș și pufos (mă rog, deocamdată e pufos doar dacă ai destulă imaginație) când abuzează de încrederea pe care i-o acorzi lăsându-l să se zbenguie fără lesă în parc, în timp ce tu stai ca șopârla pe niște pietre, la soare și tocmai îl lauzi că e cuminte, ascultător și simțitor ca un om?
Nu știu ce fac alții, dar al meu sigur se tăvălește prin rahat. Mare bucurie am mai pățit când mi-am văzut comoara maro pe-o parte, de la urechi până la coadă. Nu știam dacă e cazul să râd sau să plâng când a apărut vesel nevoie mare. Și cum mai pășea el țanțoș pe potecă și toată lumea fugea din calea lui de parcă-l vedea pe necuratu'! Și cu câtă dragoste a vrut să mi se arunce în brațe, deh, lipsise 5 minute și i se făcuse dor! Nici nu mai știu cum am reușit să-i stăpânesc efuziunile amoroase, cert e că am ajuns cu el în lac, l-am scufundat de câteva ori și-am reușit să spălăm rușinea. Un tânăr drăguț făcea poze, o fi zis că vreau să-l înec, poate mă trezesc că mă arestează ăștia de la Poliția Animalelor. Da' mi-am pregătit apărarea, le spun că-l botezam. Holy shit! :-)
Dom'le, dar știu că nu trecem neobservați pe unde mergem: se uita lumea așa lung la noi, nu zic că nu avea de ce: eu încruntată și vorbind singură și-un câine murat, ce mai pereche!
M-am calmat abia după șamponeala de acasă: eu bombăneam și frecam cu peria în răspăr, el îmi întindea câte o lăbuță la spălat și stătea demn ca un pașă, parcă era la spa...
M-ai dezamăgit, cățel de zână, dacă e să te tăvălești, mamă, trebuie să fie musai prin praf de scoici, petale de flori sau puf de lebădă!

PS Mă întreb și eu retoric, evident, cât de nesimțit să fii să vii în parc și să te pui cu fundu-n sus prin tufișuri când toaletele ecologice sunt la 20 de metri distanță? Unii zău că ar trebui să facă dializă, să-și curețe naibii din sânge obișnuința de a merge la wc după casă, cu ziar pe post de hârtie igienică!
PPS. Să nu vă treacă prin cap că zânele nu adună în punguță mizeria patrupedului din dotare!

Ziua 177. AMR 188.

Sophia m-a inspirat să scriu despre motivele pentru care ne adorăm bărbații:

1. Pentru că sunt atenți. Cu echipamentul de tenis/fotbal.
2. Pentru că sar din somnul cel mai adânc la primul scâncet al bebelușului. Ca să se mute în camera cealaltă.
3. Pentru că ne ajută să dăm cu aspiratorul. Ridică picioarele.
4. Pentru că aduc flori. Doar când faci a treia criză de isterie că a trecut și V's Day, și 1 Martie.
5. Pentru că își exprimă admirația față de femeile independente. Care-și plătesc singure cafeaua și vacanțele.
6. Pentru că regretă sincer. Când sunt prinși cu minciuna.
7. Pentru că nu ne înșală. Decât cu femei "care nu înseamnă nimic" pentru ei.
8. Pentru că sunt delicați când ne temem că ne-am îngrășat. "Da, ai cam pus pe la șolduri."
9. Pentru că ne privesc cu ochi umezi, lăcrămoși, ca și cum și-ar trăi ultimele momente din viață. Când au guturai.
10. Pentru că pot ține un secret. Dacă nu vor să afli parola adresei lor de email.
11. Pentru că nu se lasă umiliți. De o șoferiță care pleacă prima de la semafor.
12. Pentru că sunt atât de entuziasmați când îi anunțăm că vrem să petrecem o seară romantică împreună. " Asta înseamnă că nu mă mai duc la tenis/fotbal?"
13. Pentru că odraslele comune seamănă perfect cu ei când e vorba de calități. Și cu noi când e vorba de defecte.
Happy 1st April Day!