Ziua 158. AMR 207.

V-am mai zis, nu? Eu mi-s fată de la țară, am crescut într-un orășel minuscul, vacanțele mi le-am petrecut la bunica din Oltenia și mă visez deseori la propria mea fermă unde am pomi cu căsuțe pentru păsărele, căpșuni și pepeni în grădină, porumb în hambare, iepurași și ponei prin iarbă, tractorașe din acelea mici ca de jucărie, pisici și căței pe lângă casă, copii mulți făcând gălăgie (nu sunt toți ai mei, mai sunt și în vizită câțiva...). Nu văd în vis că eu m-aș ocupa ca toate să fie în bună orânduială; presupun că, dacă tot e vis, există personal ajutător :-). În schimb, mă văd stând sub vie cu laptopul pe coapse, cu o pălărie mare de paie pe cap, cu o cană mare de cafea cu lapte în față și cu un zâmbet larg de fericire pe chip. Și nu e un zâmbet la aduceri aminte, e pentru cel ce dormitează sub pălăria lui de paie, pe șezlongul de lângă mine.
Ziua de azi am petrecut-o afară, la soare, pe malul unui lac de lângă București, la casa de vacanță a unor prieteni. Nu era chiar ca la țară dacă mă uitam în dreapta unde un căsoi cu trei etaje ne-a ascuns soarele mult prea devreme, dar noroc cu găinile ouătoare ale vecinului din stânga care îmi mai ostoiau dorurile bucolice.
Taz a fost cu mine


și s-a comportat așa cum mă așteptam: a cerșit și a căpătat de pe la fiecare mesean câte ceva: un cârnăcior de căprioară, un biscuite sărat, pâine unsă cu zacuscă, macarons și tartă cu rubarbă.




Cu bere s-a servit singur, nu ne-a mai deranjat pe niciunul.


După ce a lipăit jumătate de pahar, alerga nervos prin toată curtea cu urechile, limba și picioarele în diferite direcții


și la un moment dat chiar s-a crezut școlar scos la tablă.


Când s-a trezit din mahmureală, mi s-a aruncat în brațe drăgăstos și, copleșită de pupicii lui, nu am putut să nu mă întreb:
Oare cum am putut trăi fără el până acum ?

LATER EDIT. Am primit comentarii simpatice legate de picnicul nostru de "fițe" și m-am amuzat. Am primit și un comentariu de la un anonim (cum altfel?) care se dorea funny, dar nu a reușit să fie decât penibil. Anonimului și tuturor celor cărora o tartă cu rubarbă li se pare culmea luxului le comunic și că același picnic a început cu șampanie...

Ziua 157. AMR 208.

Nu știu cum s-a făcut, dar toată ziua am ascultat povești de dragoste rănită, nu știu, zău, ce se întâmplă cu lumea asta și de ce suferă atâta. E bolnavă rău, e în agonie, parcă stă să-și dea sufletul.
Cazul 1. Ea nu-l mai iubește pe el, trăiește de ceva vreme o nouă dragoste cu altul care nu se îndură să rupă relația cu partenera lui oficială.
Cazul 2. Ea și el au o relație din care a început să se cam epuizeze dragostea dar în care există din plin reproșuri, vorbe grele într-o zi, indiferență în următoarea.
Cazul 3. El și ea nu s-au iubit niciodată și nu au nimic în comun dar s-au luat totuși cu acte și la biserică, iar acum comunicarea dintre ei se rezumă la mârâieli agresive.
Cazul 4. Ea trage ca bivolul la o căruță la care el abia dacă pune umărul.
Cazul 5. Ei îi vine să muște din pereți la sensibilitățile lui de domnișoară de pension, dar zâmbește și merge mai departe, ca Angela.
Cazul 6. El strică o relație frumoasă și se poartă de parcă tot ea ar trebui să-și toarne cenușa în cap.
Tragediile acestea grecești se întâmplă sub ochii mei, lângă urechile mele, peste neliniștile mele. Oare bărbații simt la fel durerea de a fi părăsiți? Sau dezamăgirea că nu mai sunt iubiți? Oare reușesc să supraviețuiască 5 zile cu un biscuite? Cum o fi când știu că le-au rănit teribil pe cele cărora le-au promis cândva că le vor apără de răutatea lumii?
Nu m-am priceput niciodată să ostoiesc răni sufletești și lacrimile altora mă paralizează. Tac și ascult deși aș putea să vorbesc. Been there, done that. Știu sigur că amăreala trece la un moment dat și rămâi doar cu acreala. Care nu e nicidecum mai bună la gust, dar măcar e suportabilă. Ca o cură de vitamina C...
Hai că a venit primăvara, dragele mele! Vrăbiile ciripesc, turturelele gânguresc, albinuțele zumzăiesc iar mămăliga stă să explodeze, nu auziți ce zgomot face capacul?
Nu am fotografii cu primăvara în arhiva mea, sper să vă mulțumiți cu niște spring rolls fragede și apetisante luate de pe net...

De la Zâna, cu dragoste.

PS. Luni, pe 14, e Skirt Day.

Ziua 156. AMR 209.

Ce face zâna când nu are ce face? Ia o foarfecă și se întreabă ce să mai taie, ce să mai taie... Și dacă ochii îi cad pe eșarfele de mătase proaspăt achiziționate, să le fie țărâna ușoară, devin ce vedeți mai jos: coliere, broșe, flori de pus în păr, brățări.
Ascundeți foarfecile!

Ziua 155. AMR 210

De azi am șofer, nu prea ajunge el la pedale, dar l-am angajat totuși că pare destul de serios. :-)

Ziua 154. AMR 211.

Aceasta e una din păpușile copilăriei mele, mama a coborât-o din pod zilele trecute considerând că îmi face o bucurie. O cheamă Alice. E oribilă, știu dar mie, la 4-5 ani câți aveam când o smotoceam, mi se părea foarte frumoasă, o adoram! Ce nu vedeți voi (pentru că sunt eu o zână decentă) e că fundul îi e ciuruit de la sutele de injecții cu apă pe care i le-am administrat și că i-am desenat cu pixul un buric. Că nu avea.
Cum de mi s-a părut vreodată frumoasă păpușa asta și cum de am dormit atâta timp strângând-o în brațe va rămâne un mister...
Vouă vi se întâmplă vreodată să vă întrebați, privindu-l pe fostul/actualul iubit/soț, " Oare am fost în stare de ebrietate în tot timpul cât am fost împreună?!?" :-)))

Încă mi-e dor de Lisuca...

Ziua 153. AMR 212.

Zâna, cum o știți, are gusturi simple, se mulțumește cu ce-i mai bun: lalele, Bonne Bouche, zmeul pe scaunul din față și prieteni dragi alături. În plus, că doar de aia e zână, a scăpat de amendă că nu funcționează un stop pe frână și s-a ales și cu o frezie galbenă de la polițistul tânăr și fără burtă. Cred că i-au trimis special pe cei mai arătoși azi în trafic pentru că, nu-i așa, e Ziua Femeii. :-) Anul acesta s-a sărbătorit pentru a 100 oară fix. Și tot anul acesta am auzit prima oară bărbați bombănind că e o sărbătoare comunistă și că nu au nevoie de o zi anume în care să-și impresioneze soția/soacra/colegele/șefa. Nu zău! Până și Gugăl a fost împodobit cu flori în cinstea femeii... Pe loc repaus, pun pariu că nici în restul de 364 de zile nu fac o impresie prea bună. De regulă, tot ei sunt cei își umilesc soția, își desconsideră soacra, își hărțuiesc colegele și își bârfesc fără încetare șefa.
Cred că s-au vândut tone de flori, celofan și rafie: tot a doua persoană cu care m-am intersectat purta un buchet sau mai multe în brațe. Și puțini păreau că știu cum se țin și cum se dăruiesc florile. Helloooou! CU PARTEA ÎNFLORITĂ ÎN SUS ȘI DE PREFERAT FĂRĂ AMBALAJ.
Așadar am mai bifat o zi frumoasă și veselă pentru zână chiar dacă tot nu i-a venit primăvara pe stradă.

La mulți ani fără riduri!

Dor de Lisuca

Ziua 152. AMR 213.

Mereu am știut despre mine că sunt aiurită și nerăbdătoare dar foarte rar mi se întâmplă să fiu confuză și paralizată de ideea că nu știu încotro să o apuc. De două ori în existența mea zânească m-am trezit că nu am țintă și nu mai știu care e sensul în care se învârtește lumea. Prima stare de confuzie a durat vreo jumătate de zi că deh, eram tânără și neliniștită, iar a doua vreo săptămână dar niciuna din ele nu i-a afectat pe cei din jur. La alții, starea de confuzie durează, și durează, și durează...Uneori toată viața. Și în confuzia lor, mocirlesc tot ce ating, întunecă zilele și albesc nopțile celorlalți și fac praf din visuri și planuri mărețe. Unii plâng dacă li se oferă un umăr, alții se prefac atât de bine încât par foarte siguri pe ei, alții nu fac pur și simplu nimic, așteaptă să apară oportunitatea care să-i scoată din nefericirea în care se bălăcesc. Am din fiecare câte un exemplar pe lângă mine și mă încarcă emoțional fiecare interacțiune cu ei. Îi ascult și îi observ și nu doresc să mă vadă cineva așa cum îi văd eu pe ei.
Așadar reluăm:
1. Totul în viață e chestiune de alegeri personale.
2. Dacă vrei flori, fă câțiva pași și cumpără-ți pentru că, dacă aștepți să ți le aducă cineva, s-ar putea să rămâi cu vaza goală.
3. Nu face preș din oamenii care îți arată dragostea lor.
4. Respectul de sine este sinonim cu respectul pentru ceilalți.
5. Viața nu este sinonimă cu existența, orice ar spune dicționarul.