Ziua 100. AMR 265

Sper să reușesc să postez înainte de miezul nopții ca să nu mai primesc reproșuri că scriu atât de târziu încât bufnițele și huhurezii sunt primii cititori. Dar eu nu înțeleg, dom'le, care-i graba...Stau așa de bine în fotoliul meu, beau ceai din cana specială de la Floricica,

ciugulesc stafide și miez de nucă,

am picioarele vârâte în șosetele sexy primite de Crăciun

și mă minunez când naiba au trecut 100 de zile?!? Am scris în 100 de zile despre 100 de lucruri mărunte, realizări importante, copii lipicioși, cadouri minunate, întâmplări amuzante, oameni frumoși. Am făcut liste cu planuri de îndeplinit și visuri de împlinit. Am întocmit bilanțuri. Am scris despre tristețile mele pe care le-am ostoit mai târziu cu bucurii. Am râs de unii, de alții dar și de mine. Am scris despre prăjituri, pantofi, piese de teatru, clubberi, petreceri, filme, cărți, soare, păsări, Lisa, flori, șosete...a rămas ceva despre care nu am avut eu o opinie?!?
Mi-e drag blogul acesta, tot ce am eu mai bun și mai frumos se află aici.
De 100 de zile sunt atentă la orice se întâmplă în jurul meu căci un simplu gest sau o frântură de discuție pot deveni subiect de postare. Port aproape peste tot aparatul foto și am învățat să fac fotografii setându-l manual. Mulți mă întreabă dacă nu cumva mă expun prea mult... Poate au dreptate dar la urma urmei, eu sunt cea care deține controlul: public postarea sau nu. Nu m-a afectat cu nimic până acum. Hai, bine, admit că prietenele mele simt nevoia să-mi atragă atenția să nu scriu pe blog despre un lucru sau altul. :-))) Dragele mele, fiți fără grijă, what happens in Vegas stays in Vegas.

Ziua 99. AMR 266.

S-o gătat vacanța, m-am întors în București. Și ce primire mi s-a făcut! Față de cele -16 grade câte erau când am plecat de la Cluuuj, vremea de aici era de-a dreptul tropicală. Nu tu vânt tăios, nu tu niște ace de gheață pe obraji, nu tu junghiuri în degetele de la mâini și de la picioare...doar un strat anemic de zăpadă pe mașină...
Mi-am recuperat cățelul și da, așa circulăm noi: regulamentar, cu centura de siguranță. Ne-am pupat și ne-am drăgălit toată după amiaza, doar nu ne-am văzut de anul trecut!

No, vă vine să credeți că nu mi-am cumpărat nimic, dar nimic-nimicuț, de la Cluuuj? Mi s-a pus pata pe niște fetru, l-am ochit într-un magazin drăguț, dar în ziua în care l-am descoperit era inventar. Dar era un inventar a la Cluuuj: doar pentru anumite produse, printre care și fetrul meu. Ptiu, zic! Lasă că mă întorc mâine. Mâine m-am întors numai că era 19 05 iar magazinul se închidea la 19 00. Am rămas făr' de fetru, voiam să fac niște fluturași... Dar o să o rog pe sor'mea să-mi trimită prin curier. Așa cum mi-a trimis azi telefonul pe care l-am uitat în camera de hotel. :-) Deci dacă m-ați sunat și nu v-am răspuns, să știți că nu a fost cu rea intenție: telefonul a fost ori sub plapumă, ori la recepție, ori înfofolit bine, într-un colet. Mâine ne vom regăsi, dragul meu, dar doar pentru a-ți extrage cartela: zmeul îmi va face o surpriză și-mi va dărui un telefon fițos pe care nu voi reuși să-l folosesc nici după 3 luni de butonat, ca de obicei.
Așadar s-a încheiat și aventura de la Cluuuj. Mi-au plăcut mult die tăt:
1. Covrigii cu cașcaval

2. Supa cu tăieței

3. Felul cum se lungesc acolo vocalele dar, mai ales, cum se rostește"O" cu gura deschisă pentru "A". :-)

Ziua 98. AMR 267

"The Wedding Planner" e filmul de care mă întreabă toată lumea dacă l-am văzut în momentul în care spun cu ce mă ocup. L-am văzut la vremea lui și l-am revăzut în seara asta. Tot din patul de hotel, cocoțată pe 6 perne ( încă 14 și concuram cu prințesa din povestea cu bobul de mazăre:-).

Nu voi face cronică de film, cu asta se ocupa Dr. Stoica :-). E doar încă un pretext să mă bucur că fac ceea ce-mi place:
-mă întâlnesc cu oameni fericiți, îndrăgostiți, împliniți, cu care plănuiesc nunți sau botezuri frumoase.
-am la îndemână flori, dantelă, lipici, panglici, satin, hârtie, nasturi, tulle, foarfeci, organza, ațe, mătase, sfoară, perle, cutii, carton, ace cu gămălie, bucăți de piele, clești ca să fac tot ce-mi trece prin cap exact în momentul în care-mi trece prin cap
-văd rezultatul muncii mele imediat și, chiar și după atâția ani, mă topesc când primesc aprecieri
-nu mi se întâmplă decât foarte rar să nu pot lucra pentru că nu mă simt inspirată
-am ocazia să-mi exersez creativitatea în fiecare zi
-mi-am creat o lume a mea într-un spațiu nu mai mare decât cel al atelierului
-pot oricând să mă retrag în lumea mea atunci când îmi dau seama că lumea celorlalți e răuvoitoare, nepăsătoare sau mincinoasă.
-cunosc oameni care gândesc, simt și lucrează ca mine: Ralu, Ioana și Manuela, Cristina.
-în ciuda insistenței unora de a face din evenimentele nupțiale simple afaceri, mă încăpățânez și reușesc să văd doar romantismul din ele.

Ziua 97. AMR 268.

Am o viață tare grea: m-am trezit la 9, m-a îndopat sor'mea toată ziua cu ceai, covricheese (mâine le fac poze, sunt senzaționali), cafea, murături, fructe, paste, tiramisu, m-am plimbat prin Cluuuj (a se citi m-am rătăcit), am găsit un site cu fotografii MINUNATE și mi-am dat seama că aș vrea să fiu pensionară:
Ca să citesc toate cărțile pentru care nu am timp acum.

Ca să nu mai am nevoie de zeci de fustițe și rochițe și să mă mulțumesc cu câteva vintage.

Ca să nu mă mai streseze ideea de ordine.

Ca să învăț să gătesc.



Și să îmi răsfăț familia și prietenii cu bunătăți.

Ca să am grijă de o grădină.

Și ca să plantez bulbi de lalele pe care să le culeg primăvara.

Și ca să dorm în după amiezele de vară.

Și ca să simt mirosul frunzelor arse toamna.

Și ca să stau la căldură și să ascult zgomotul făcut de zmeu în timp ce taie lemne.(nu mi se poate reproșa că vreau eu să fac totul, nu? :-P)

Ca să fiu iubită așa.

Ziua 96. AMR 269.

No, tulai doamnie că toată ziua am petrecut-o în cea mai faină cafenea din Cluuuj. Napoca nr. 9 e adresa exactă. Chiar pe fleoașter (bulevard) cum mi-o zis un localnic celebru. Caffe latte, ceai, fresh de portocale, iar ceai, iar caffe latte, niște covrigi buni și calzi umpluți cu cașcaval, iar ceai, apă chioară, iar caffe latte. Toate cu iz puternic de la menta pe care am frecat-o pe acolo atâtea ore :-) M-am simțit ca gâsca în apă: mobilier auriu patinat, oglinzi grele, lumină de lupanar. Internet wireless:-). E un loc cu poveste, așa cum îmi place mie: aici a funcționat o mare brutărie, a lui Prezensky, iar în curtea din spate erau grajdurile animalelor de povară care aduceau făină și lemne pentru cuptoarele de pâine. Comuniștii au făcut harcea-parcea afacerea prosperă a evreului astfel că, în momentul preluării de către noul proprietar, era doar o clădire în ruină. Lucrările de renovare au dus la descoperirea, la patru metri sub pamânt, a părții sudice a cetății Napoca, mai exact a unor fragmente de zid de pe vremea împăratului Hadrian, 120 d.C. Surprinzător și pentru arheologi, care se așteptau ca respectivul zid al cetății să fie în altă parte, dar, mai ales, pentru proprietari, care au trecut la refacerea proiectului. Pentru că zidul trebuia să rămână în situl inițial, a fost integrat în noua arhitectură a cădirii și poate fi acum vizitat.
Și frumusețea asta de fată de mai jos este sora mea și este una din proprietăresele clădirii în care se află cafeneaua...:-))))

Ziua 95. AMR 270.

May I introduce Mr. Mushy? E un șoricel simpatic foc dăruit și botezat de zmeu. Culcușiți printre pernele pufoase din patul de hotel, am revăzut toți trei Titanic...
L-am văzut prima oară acum muuulți ani. Era vară și eram la Atena. Când am ieșit din cinematograf, ploua torențial iar eu am dârdâit, fără să mă pot controla, câteva zeci de minute. În seara aceasta nu am mai tremurat, dar tot m-a emoționat povestea de dragoste dintre Jack și Rose. Să fii salvat de cineva în toate felurile în care poți fi salvat, iată rostul iubirii, în cazul în care există momente în care vă întrebați care e acela.

Ziua 94. AMR 271.

Tare grea mai e refacerea după chef când ai o anumită vârstă! Am dormit jumătate din zi, m-am trezit doar să mănânc, nu care cumva să mor de foame în somn!
Despre Revelion nu am să povestesc pentru că a fost ca și al vostru: frumos, vesel, bogat, cu sclipici, cu lume bună și frumoasă, bârfă nevinovată, conversații agreabile, cu ceva roșu,

și cu o sete atât de mare încât am golit paharele cu șampanie unul după altul, așa cum am promis: pentru cei pe care îi iubesc, pentru cei care mă iubesc, pentru cei care au venit, pentru cei care au plecat, pentru cei care au rămas, pentru cei vechi și noi deopotrivă. Fiți fără grijă, la sfârșitul petrecerii eram demnă: nu m-am clătinat deloc până am ajuns la lift. De acolo a fost simplu, camera 601 e prima...

Mi-a plăcut 2010. Mi-am regăsit cunoștințe vechi, am cunoscut oameni noi și interesanți, am avut parte de multe emoții, muzică, povești împărtășite, bucurii neașteptate. Am avut lecții de învățat, nedreptăți de acceptat și noduri de înghițit. Am râs, am plâns, am trăit. Am simțit miracolul prieteniei, al zâmbetelor și îmbrățișărilor lipsite de falsitate, al suportului moral real și onest.
Îl primesc pe 2011 cu drag și cu interes pentru că știu că va fi unul special și binemeritat. Tot ce vreau este tihnă pentru proiectele și visurile mele frumoase pe care să le împărtășesc cu oamenii deosebiți pe care îi am în acest moment în jurul meu.
Pulberea de zână e la liber, nimeni în mod special nu va mai avea exclusivitate, voi avea mare grijă să o presar peste toți deopotrivă, atâta timp cât vor dori.