Ca să citesc toate cărțile pentru care nu am timp acum.
Ca să nu mai am nevoie de zeci de fustițe și rochițe și să mă mulțumesc cu câteva vintage.
Ca să nu mă mai streseze ideea de ordine.
Ca să învăț să gătesc.
Și să îmi răsfăț familia și prietenii cu bunătăți.
Ca să am grijă de o grădină.
Și ca să plantez bulbi de lalele pe care să le culeg primăvara.
Și ca să dorm în după amiezele de vară.
Și ca să simt mirosul frunzelor arse toamna.
Și ca să stau la căldură și să ascult zgomotul făcut de zmeu în timp ce taie lemne.(nu mi se poate reproșa că vreau eu să fac totul, nu? :-P)
Ca să fiu iubită așa.
n-as vrea sa fiu nepoliticos, dar daca trebuie sa-ti doresti sa fii la pensie ca sa fii iubita asa...atunci cred ca undeva e o problema.
RăspundețiȘtergerecat despre restul, se pot face incet-incet cu multa vointa si (doar) putin timp liber.
iti spune asta unul care pana acum 2 ani nu avea viata personala din cauza job-ului (program lung, stres maxim, bani multi), dar care si-a luat inima in dinti intr-o zi, a zis "adio" lucrurilor si persoanelor nepotrivite si, dupa ceva terapie, a ajuns sa se bucure de viata si sa faca TOATE acele lucruri pe care le-ai enumerat si chiar cateva in plus
si fara sa iasa la pensie :)
iti doresc timp si intelepciune si curajul de a-ti inmplini visele! (da, stiu ca suna ca naiba de pompos, dar imi asum spusele:)
La multi ani!
Te felicit pentru reusita si nu simt ca ai fost nepoliticos. Dupa ce am postat aseara am inceput sa ma intreb ce ma fac daca ma plictisesc de atata bine? E posibil? Simti vreodata ca vrei sa revii la viata activa de dinainte? Multumesc pentru urari, asemenea si tie!
RăspundețiȘtergereNici eu nu cred ca viata activa exclude micile placeri! In afara de partea cu gatitul, la care lucrez intens (in gand), restul sunt permanent pe lista mea (mai putin lemnele de taiat, care nu-s nici pe lista Dragonului, nici a mea :-)).
RăspundețiȘtergeremultumesc.
RăspundețiȘtergerezana draga, ai evitat cu eleganta subtextul post-ului meu: ziceam ca nu e ok sa astepti pana la pensie ca sa fii iubita asa. tot din propria experienta :)
insist, deoarece implinirea prin iubire mi se pare de departe cea mai completa si sublima implinire (scuze pentru superlativ la superlativ:) - pe care nu o pot nici compara, nici asemui in vreun fel cu implinirea profesionala sau financiara; oi fi eu vreun romantic incurabil... insa mi-a lipsit cu adevarat sufletul pereche de langa mine exact atunci cand ma bucuram mai abitir de roadele muncii mele, anii trecuti...
de asemenea, mi se pare ca timpul petrecut fara acest gen de implinire e gol, e pierdut intr-un sens: la final, nu pastram in minte si in suflet functia sau cifrele de pe extrasul de cont, ci senzatii, imagini de toate felurile pe care le-am trait.
cat priveste plistiseala, nooooooooo... nici vorba: ca am uitat sa-ti spun ca de fapt nu am iesit la pensie, doar ca lucrez pentru mine, in ritmul si pe programul meu si daca pun in balanta linistea de acum, nivelul de stress, castigul, cu cele de dinainte, raspunsul e ca nu, nu vreau sa revin la viata de atunci: si asta de acum e suficient de activa
cuvantul "plictiseala" nu exista in vocabularul meu... ba da, mint: ma plictisesc atunci cand zbor cu avionul, in momentele cand sunt singur, nu am cum sa citesc sau nu pot sa fac altceva (timpii morti inevitabili din altgoritmul imbarcarii/debarcarii/controlului passport etc)
hai ca am vorbit destul
toate cele bune!
@ Fairy. Și totuși eu vreau să-l văd pe Zmeu la tăiat de lemne! :-)))
RăspundețiȘtergere@ Anonim. Eleganța mă caracterizează, am un talent de a mă face că nu văd lucrurile care nu-mi plac!!! :-) Mă bucur pentru împlinirea ta și m-aș bucura să fie cât mai multe comentarii ca ale tale, care să combată ce am postat eu pe blog. Știi bine că nu e ușor, dacă ar fi, am țopăi toți pe străzi ca niște iezi. Ani la rând am privit iubirile celor din jurul meu smotocite, chinuite, omorâte și mă mândream cu iubirea mea perfectă și matură. Până în ziua în care am văzut-o și pe a mea tăvălită, târnosită printr-un noroi cum nu credeam că există. Acum nu mai cred că tot ce avem nevoie e iubirea ci un ser care, injectat în venă, să aducă uitarea. Cât despre muncă, nu te teme, nu muncesc ca să acumulez ci ca să pun pe picioare ceva care să-mi aducă un venit constant. Îți țin pumnii ca fericirea ta de acum să dureze. Promiți să-mi faci un update din când în când? :-)
RăspundețiȘtergereda, ar fi interesant sa ne mai citim, sa vedem cum evoluam si cum o sa fim peste vreo 3-4 ani :)
RăspundețiȘtergeree de inteles reticenta ta de acum (nu stiu daca e cuvantul cel mai potrivit) la implinirea prin iubire. pe de alta parte, o viata fericita fara uitare, fara compromis, fara iertare nu e posibila. eu as vrea un ser care sa faca mai usoara iertarea (de sine si de altii), mai degraba decat uitarea. iertarea aia sincera si deplina, de care cu greu ajungem sa fim capabili ori nu ajungem niciodata cu adevarat. cred ca trebuie multa dragoste pentru multa iertare, maturitate si intelepciune. si multa deschidere catre multimea de posibilitati de a fi cine vrem sa fim si cine ne implineste. in fine, e un concept aici, despre faptul ca putem (in sensul de a avea posibilitatea) sa fim CEEA CE dorim sa fim (nu CUM dorim sa fim) - discutie lunga, terapeutica daca vrei, intr-un anumit sens.
si mult curaj...
iti doresc numai de bine!
Vezi de treaba, nu te vad eu pe tine in rochii lalai si vechi! :-))))))
RăspundețiȘtergere@ Anonim cu multe cuvinte înțelepte:-) E ușor să spui vorbe bune și frumoase din poziția ta, am jucat și eu în filmul ăsta. Dar hai să ne punem averile la bătaie și să finanțăm niște cercetători să ne facă serul acela. Și apoi mai vorbim. De pe aceeași poziție. :-))))
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru terapie, chiar îmi prinde bine să mi se reamintească unele lucruri. Promit să fiu curajoasă. Numai bine și ție!
@Anonim care știe niște chestii :-) Ai mare dreptate, din păcate. Doar dacă s-ar anunța sfârșitul lumii aș îmbrăca una din rochiile din poză.
RăspundețiȘtergere