O floare și doi, trei grădinari

În Europa, doar ucrainenii (4) și rușii (5) cheltuiesc mai puțini bani pe flori decât românii (6 euro/cap de locuitor) și, înainte de a respira ușurați că măcar nu suntem ultimii, menționez că un francez sau un englez cheltuiește 50.

Vorbeam deunăzi cu un amic care nu înțelegea de ce nevasta e constant bosumflată că nu îi aduce niciodată flori și care mai că nu lăcrima când deplângea soarta plantelor tăiate și aruncate la tomberon după câteva zile sau când înfiera industria serelor de flori.

Mie, din grădina mea, mi-e greu să tai flori ca să le aduc în casă. Sfârșitul le e același, dar nu vreau să li-l grăbesc. Așa că le cumpăr. Le cumpăram și înainte de a mă gândi vreodată că vor ajunge să fie obiectul muncii mele și le împrăștiam frumos în vaze și văzuțe prin toată casa chiar dacă habar n-aveam cum trebuie curățate sau că le place apa călduță cu o picătură de clor. 

Pur și simplu mă fac să mă simt mai bine, oricât de proastă mi-e ziua.

Cred că și nevestei amicului tot așa, îi place să vadă pe măsuța de cafea un buchețel de dalii sau de ochiul boului măcar, că n-are pretenții ca cel cu care împarte casa, masa și plapuma să știe de trandafiri David Austin, de helleborus sau de frunze de Dusty Miller.

Și mai ales îi place să creadă că pentru o secundă bărbatul pe care-l iubește s-a gândit numai la ea și la bucuria pe care i-ar face-o dacă ar vedea prin vizorul ușii flori și-un zâmbet tâmp. 

Dar nu, amicul, macho de Dâmbovița, are convingerile lui, el știe cel mai bine: florile sunt un moft, un pretext de a umfla buzunarele cui nu merită, știe el ale cui.  Și, în plus, nu îi dă prea mult nas că apoi i se urcă în cap: acum vrea flori, mâine poate să vrea să o ducă în port la Marsilia ca să bea un Kir Royale și să vadă apusul.

Amice, fata vrea flori. Du-i-le azi, mâine e posibil să înceapă să și le ia singură. 

Sau, cum e mai rău pentru tine, să i le aducă altul, fără convingerile tale balcanice și ancestrale.