Nu voi ști niciodată la ce se gândea Taz. E obișnuit să-l fotografiez, pozează ca o divă de Antena Stars imediat ce mă vede cu camera în mână.
Eu mă gândeam că au trecut deja 19 zile și că mi-e dor. Atunci, în aeroport, îmi ziceam că va fi ușor și că 30 zile nu mai înseamnă nimic după ce am stat fără tine toată viața mea de până acum.
Știu că mă vei întreba iarăși dacă m-am răzgândit și o vei face trecându-ți degetele peste încheietura cu tatuajul și ronțăindu-mi o ureche.
Iar mie-mi va veni greu să-ți spun că nu m-am răzgândit și că, pur și simplu, nu pot să las tot și să mă mut jumătate de lume mai încolo.
Și-atunci te voi ruga să mai așteptăm. Să treacă și toamna. Și prima zăpadă. Și poate să dea și colțul ierbii...
Și vei vrea să mă atenționezi că nu prea mai e timp. Că nu mai ai răbdare.
Că dacă tot ne-am găsit, ce-ar fi să nu ne mai despărțim.
Tu, copile... îți râd în față.
Știu că e timpul să nu mai fiu om mare dar nu știu cum să încep.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu