Intelligent people, please reproduce more

Ascultam deunăzi o  conferință Ted-ex despre inteligența evoluționistă a reproducerii și formării cuplurilor, rumegam liniștită (câțiva biscuiți și) informația nouă cum că deja vorbim de o relație lungă atunci când aceasta atinge 6 luni (nu vă opriți aici, speakerul e chiar bun și are mult mai mult de transmis :-) și mă gândeam la ai mei care sunt de vreo 40 de ani împreună. Sor' mea e măritată și ea de vreo 20...
Vreau și eu, dom'le, o relație din asta lungă. Dar numai cu cineva care e capabil:

Să fie bărbat, nu cățeluș orfan.
Să știe ce vrea, ce poate și ce-i place.
Să mă facă să mă simt singura femeie din lume.
Să râdă în hohote.
Să știe răspunsul la milionul de chestii care-mi sunt mie necunoscute.
Să poarte discuții profunde la țigara de după.
Să țină pasul cu planurile mele.
Să se descurce cu imaginația mea și visurile mele.
Să nu sforăie.
Să nu meargă la baie de 3 ori pe noapte.
Să mă lase să dorm atunci când dorm.
Să nu plângă, să nu se plângă.
Să mă accepte așa cum sunt.
Să nu se simtă în competiție cu mine, ci în echipă.
Să nu-mi ceară să mă plimb prin ploaie și apoi să dea ochii peste cap când fac programare la coafor.
Să nu-mi pretindă că tramvaiul 15 e romantic și se numește Dorință.
Să nu considere că treaba lui e să se uite la meci și a mea să mă oglindesc în smalțul cratițelor.
Să nu-mi critice prietenele.
Să-mi respecte familia.
Să mă lase să ascult muzică tare în mașină.
Să zică Hai.
Să răspundă Mergem când zic Hai.
Să nu se creadă vreun John Travolta când ieșim să dansăm.
Să nu-și mănânce de sub unghii.
Să nu-mi spună că mă iubește la 3 săptămâni de când ne-am cunoscut.
Să nu-mi ceară socoteală pentru gândurile mele și locurile prin care hoinăresc ele.

Mda, știu, vrabia mălai visează iar eu trebuie să mă mulțumesc cu relațiile mele ultrascurte. Măcar astea nu se lasă cu dureri și nici nu se termină în chinuri. Că doar n-o să plâng după o periuță de dinți lăsată în urmă...