Dacă mor, tu cui rămâi

Fix cu ciorapii ăștia roșii eram când un tembel cu Logan era să mă izbească azi pe trecerea de pietoni. N-avea cum să nu mă vadă! Am înțepenit când am auzit zgomotul roților înfrânate și am făcut ochii întâi miiiici, mici, apoi maaaari, mari. M-am adunat repede, am reușit chiar să nu leșin acolo de frică și am continuat să traversez demnă. Nu știu ș̶o̶f̶e̶r̶u̶l̶ tembelul, dar eu cred că eram albă ca varul și-mi tremurau gleznele-n pantofi de numa-numa. De aici încolo, n-am mai fost bună de nimic...
Doar să mă gândesc cum ar fi lumea fără mine. Groaznică, evident, dar s-ar descurca ea cumva, doar a trecut prin atâtea războaie, epidemii, acum și încălzirea globală...

Mi-am dat seama că nu sunt pregătită să mor, în primul rând pentru că am luat niște avansuri de la clienți și nu pot să mor așa, neserioasă, dar și că ar fi foarte înțelept să las negru pe alb ce dorinți mă încearcă atunci când mă gândesc la propriile-mi funeralii.

În primul rând, vă implor să nu-i lăsați pe mami și pe papa să se ocupe de treaba asta, sunt în stare să mă bage în pământ cu alai de popi, în rochie de mireasă și cu bani pe ochi. Și să plângă, să se căineze și să-și frângă mâinile după b̶o̶b̶o̶c̶u̶l̶ floarea lor de fată. Și să-mi pună și-o cruce  urâtă de marmură la cap. Cu îngeri în stânga și-n dreapta. Nu, dom'le, nici nu încape vorbă! Nu mă țineți voi pe mine în întuneric și-n strâmtoarea aia de 1/2m.

Dacă nu mor pe loc și intru în moarte cerebrală, poftiți de luați tot ce se poate; în afară că e totul gratis, puteți să vă bazați pe organele interne, am avut grijă de mine ca de ochii din cap, sunt sănătoasă tun.  

Dacă mai rămâne ceva, vreau să mă îmbrăcați într-o rochie frumoasă. Da' frumoasă! Nu una de seară, una romantică și înfoiată. Neapărat cu sandale fine, unghii roșii, părul bucle. Nu cu coc că nu-mi stă bine. Și cu machiaj profi, vă rog, sigur voi avea cearcăne.

Și-așa să mă incinerați (mereu am fost o friguroasă) și mă împrăștiați pe o plajă, n-are importanță unde, lângă mare să fie. Sau prin sudul Franței, dacă are cineva drum pe acolo. Și să nu vă prind îndoliați și plângând în batiste nici măcar o zi că mă scol și vă bântui de nu vă vedeți!
La pomană, vreau șampanie, căpșuni, ciocolată, macarons, bezele și fondante. Și să cânte Queen. Și Muse. Să râdă oamenii, să fredoneze și să danseze. Și, de-a doua zi, să zâmbească și-n locul meu de câte ori sorb dintr-o ceașcă de cafea cu lapte,  mănâncă un ecler, călătoresc la Paris, poartă diamante, mângâie un cățel alb și pufos, dorm în pijamale de mătase, destupă o sticlă de Prosecco, fac dragoste cu pasiune, simt o rază de soare pe piele, se destrăbălează prin Tribute, stau cu nasul într-o lalea albă sau se uită la Love Actually.


Declar că aceasta este ultima mea voință,
Fairy