Ziua 362. AMR 3.

De multe ori mi se spune că sunt tare curajoasă să scriu atât de mult și de personal despre mine însămi fără să mă tem că voi fi judecată de rezidenții permanenți la castel sau de vizitatorii ocazionali.
Nu cred că sunt curajoasă, mă interesează destul cum mă vede lumea din jur deși mă prefac de multe ori că nu-i așa. Prefer să scriu un email decât să pun mâna pe telefon și să verbalizez tot ce am de spus. Mă folosesc de litere ca să exprim ce n-aș putea să rostesc vreodată, ele îmi permit să îmi clarific mie însămi gândurile și să le pun apoi pe hârtie folosindu-mă de o sintaxa emoțională mult mai intimă și mai puternică decât mi-ar permite-o sunetele.
Încă două zile și se fac 365; abia aștept să le printez, să le leg într-o bucată de piele și să recitesc despre anul meu nebun de frumos.
Încă puțin și se încheie probabil cel mai greu din toți anii pe care mi-i aduc aminte, în care am bifat cu totul alte lucruri decât cele pe care le aveam pe listă.
Admit că o perioadă am fost plecată, dar am circumstanțe atenuante: cum să nu vrei să-ți tragi un pic sufletul când descoperi într-o duminică seara că viața ta nu mai e așa cum o știai de dimineață pentru că bărbatul tău pur și simplu s-a plictisit să facă parte din ea? Luni îl uram din toate puterile, miercuri îl iubeam din nou și credeam că pot să-l iert, sâmbătă îl alungam din orice gând, duminică mi se făcea iar dor de el și tot așa am ținut-o luni bune. Apoi, deodată, mi-am dat seama că nu după el tânjeam, ci după cel care credeam eu că e. Și m-am domolit, m-am întors în viața mea cu lecția învățată: dragostea nu se întinde pe pâine cu fluturi ce se zbat haotic în stomac, explozii de vulcani în minte și cutremure ale pământului de sub picioare. Nu se rostește, nu se cântă și nu se scrie în toate limbile pământului pe orice bucățică de hârtie. Dragostea e ceea ce rămâne după ce ai fost îndrăgostit, ceea ce simți după ce nebunia temporară a ars. E o artă sau un accident fericit, ceva ce puțini ajung să trăiască, fie pentru că nu au talent, fie pentru că sunt prea prudenți și trec puțin pe lângă.
Și-acum, că am clarificat asta, să ne mișcăm mai cu talent în orice direcție va vrea viața să ne ducă...