Ziua 354. AMR 11.

Când am fost întrebată de ce am ales să studiez jurnalismul, am răspuns că mi se părea singurul mod de a-ți băga nasul în tot și-n toate fără să fii nevoit să te justifici pentru asta.
Când am descoperit pereții vitrați ai caselor din Atena, am căpătat brusc apetența pentru plimbări nocturne și p̶r̶i̶v̶i̶t̶ holbat prin căminele oamenilor. Nu că m-ar fi interesat ceva în mod deosebit, nu c-aș fi urmărit să-i văd dezbrăcați prin băi sau dormitoare, pur și simplu mă uitam cum și-au aranjat mobila și tablourile de pe pereți, ce fac în jurul mesei sau cum stau liniștiți în fotolii, citind o carte.
Îmi plac blogurile personale, mereu mi-a plăcut să știu ce se întâmpă prin casele și mințile altora. Îmi plac mărturisirile, dezvăluirile, expunerea pe tarabă a trăirilor. Ador oamenii expansivi, capabili să vocalizeze ce simt sau ce gândesc și să-și asume simțirile și gândurile.
Citesc multe bloguri, mulți dintre autorii lor mi-au devenit dragi doar din citite, cu câțiva am băut o cafea sau un pahar de vin și m-am bucurat să pot spune Ia uite, dom'le, oamenii ăștia sunt exact așa cum scriu: frumoși și liberi.
În blogosfera de tip personal ar trebui să fie ca-n viață: dacă ai chimie cu cineva, dacă rezonezi cu ce comunică, îl mai vizitezi. Dacă nu, nu. Nu-l judeci, nu-l critici, nu-l bagi în corzi, nu pretinzi că știi mai bine decât el însuși cum stau lucrurile în viața lui. Un om își face o casă după gusturile și priceperea lui, apoi deschide ușa larg și își lasă gândurile să se zbenguie la lumina zilei. Sunt gândurile lui pe care poți să le împrumuți și să te îmbogățești, poți să le lași să treacă pe lângă tine cu respect sau poți să le intersectezi cu un gând al tău, ca răspuns la gândurile lui.
Rareori postez comentarii pe alte bloguri, niciodată anonime, niciodată agresive, am mai spus-o: e ca și cum aș intra în casă cu bocancii plini de noroi, mi-aș așeza picioarele pe măsuța de cafea, mi-aș șterge degetele murdare pe tapițeria canapelei sau mi-aș scutura firimiturile din poală pe covor.
Unora însă exact asta le place să facă din plictiseala, exces de testosteron, mici frustrări, mari regrete (atributele sunt interschimbabile), senzație de putere dată de siguranța anonimatului, prea puțină înțelepciune, orgolii defectuos administrate.
Aș vrea să existe studii psihologice pe astfel de subiecți care se trezesc tastând înainte de a gândi și-aș mai vrea să știu dacă subiecții încearcă vreun soi de jenă când își recitesc c̶o̶m̶e̶n̶t̶a̶r̶i̶u̶l mizeria...
Există un bun simț simț și o măsură în toate, numai că unii au uitat sau n-au știut asta niciodată.